Un document fabricat (Drept la replică)

Ioan Mircea Pascu 15.03.2011

De același autor

Publicăm mai jos un drept la replică al d-lui I.M. Paşcu la articolul d-lui Şerban Papacostea, apărut în revista 22, în decembrie 2010. În esenţă, d-l I.M. Paşcu contestă autenticitatea documentului la care se face referire. Îl publicăm integral, cu o precizare a d-lui Papacostea şi a istoricului care a găsit documentul în arhivele de la Moscova, Simion Gheorghiu. La sediul redacţiei, d-l I.M. Paşcu poate găsi un exemplar din revista Institutului „N. Iorga“. (22)

Şerban Papacostea publică în revista 22 din 21 decembrie 2010 un articol intitulat Sfârşitul unei tiranii şi începutul unei mişcări istorice. Revelaţiile unui document ignorat. În acest articol, domnia sa face un adevărat rechizitoriu împotriva mea, a d-lui preşedinte Iliescu şi a Guvernului României, recte a premierului Petre Roman şi a ministrului de Externe Adrian Năstase, pornind de la un „document“ publicat în Revista Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“, volumul IX, din 2010, sub îngrijirea d-lui Simion Gheorghiu. Am încercat să caut pe net revista respectivă, dar nu am reuşit să o găsesc.

Referitor la „originile“ documentului – un aşa-zis raport pe care consilierul preşedintelui Gorbaciov, d-l Zagladin, l-ar fi pregătit pentru şeful său în urma unei convorbiri „de taină“ pe care ar fi avut-o cu mine la Moscova pe 9 februarie 1991 -, d-l Papacostea însuşi afirmă că acesta nu este nou: o copie a sa a fost înmânată de cetăţeanul rus Bukovski ziaristului Cornel Nistorescu, în 2004.

Mesajul articolului scris de d-l Papacostea nu este nici nou, nici original: domnia sa utilizează extrase din „document“ pentru a argumenta, în final, că „întregul text al mesajului lui Ion Iliescu către Gorbaciov vibrează de dorinţa şi speranţa de a vedea URSS stabilită integral în poziţia de putere mondială, cu efecte benefice şi pentru puterea comuniştilor de la Bucureşti, travestiţi în democraţi pentru a face faţă exigenţelor momentului“.

D-l Papacostea face şi alte afirmaţii în susţinerea tezei sale, afirmând că cei care au condus România după revoluţie erau reprezentanţii partidului şi Securităţii, fiind în slujba URSS, şi cereau sprijinul tovărăşesc al „structurii internaţionale şi internaţionaliste… în cazul incapacităţii regimului de a face faţă, cu mijloace proprii, forţelor ostile“.

Primul punct: URSS era la momentul discuţiei – februarie 1991 – o putere mondială recunoscută şi respectată, ceea ce făcea inutil orice sprijin pentru vreo restaurare a unei poziţii pe care o ocupa deja. Ea nu avea nevoie de niciun sprijin în acest sens, cu atât mai puţin din partea României, care fusese până atunci principalul său „adversar“ în rândul propriilor aliaţi.

Al doilea punct: dacă eram reprezentanţii „partidului şi Securităţii“, cum susţine d-l Papacostea, oare nu ştie că aceşti oameni, mai mult decât cei proveniţi din oricare alte sectoare ale societăţii româneşti, erau dominaţi de profunde sentimente antisovietice?

Al treilea punct: dacă tot eram „oamenii Moscovei“, de ce mai aveam nevoie să îi cerem expres sprijinul? Oare nu era interesul Moscovei, din moment ce făcuse eforturi să ne instaleze, să ne şi protejeze în continuare? D-l Papacostea nu are nici aici răspuns…

Al patrulea punct: la ce „structură internaţională şi internaţionalistă“ care să ne ofere „ajutor tovărăşesc“ existentă în 1991, după ce URSS pierduse controlul asupra foştilor aliaţi, face referire d-l Papacostea? Că nu prea mai exista nimic în acest sens… Şi apoi, dacă era vorba să se construiască una nouă, în cât timp putea deveni ea funcţională, ca să ne poată „ajuta tovărăşeşte“ pe noi în Româ­nia? Nici de data aceasta, d-l Papacostea nu are răspuns…

În sfârşit, al cincelea punct: dacă tot eram atât de „prosovietici“, pentru ce am luat decizia de a continua drumul nostru spre democraţie şi economie de piaţă, în ciuda puciului de la Moscova din august 1991 şi am trimis emisari speciali în principalele capitale occidentale să comunice acest lucru?

D-l Papacostea îşi încoronează aşa-zisa demonstraţie cu semnarea Tratatului cu URSS în aprilie 1991, făcând afirmaţia că ratificarea acestuia ar fi fost „urmărită perseverent de conducerea României, până în ziua prăbuşirii URSS“(!?). Dacă tot doream cu atâta „ardoare“ să ratificăm tratatul respectiv, ce ne-ar fi împiedicat să o facem, din moment ce dispuneam de o majoritate confortabilă în parlament? Din nou, d-l Papacostea nu are răspuns…

Am lăsat pentru final considerentele referitoare la deplasarea „secretă“ la Moscova „incriminată“ de d-l Papacostea, convorbirea „de taină“ cu d-l Zagladin şi aprecierea asupra Raportului făcut, chipurile, de d-l Zagladin privind acea convorbire. Într-adevăr, am făcut deplasarea respectivă la Moscova în perioada indicată, însă nu „în secret“, cum fals afirmă d-l Papacostea, ci la lumina zilei. Şi nu pentru o convorbire „de taină“, cum tot fals afirmă d-l Papacostea, ci pentru a înmâna părţii sovietice un mesaj al d-lui preşedinte Iliescu referitor la neonorarea obligaţiilor sale privind livrările de gaze convenite cu Româ­nia.

Într-adevăr, sâmbătă 9 februarie 1991, la ora 11:30, împreună cu d-l ambasador Vasile Şandru, am fost la Ministerul de Externe al URSS, unde am fost primiţi de directorul de spaţiu, d-l Kovaliov, căruia i-am înmâ­nat mesajul nostru privind solicitarea ca partea sovietică să îşi menţină nivelul livrărilor la cota convenită iniţial.

Referitor la convorbirea cu d-l Zagladin, consilierul preşedintelui Gorbaciov, în 2004, am declarat că această convorbire nu a avut pur şi simplu loc, căci, dacă îmi amintesc bine, se afirmă că ea s-ar fi petrecut la Kremlin, unde eu nu pusesem piciorul. În urma consultării materialului arhivistic, am dat peste notiţele referitoare la o convorbire cu d-l Zagladin, avută în după-amiaza zilei de sâmbătă 9 februarie 1991, după înmânarea mesajului privind livrările de gaze la MAE sovietic, la sediul ambasadei noastre.

Cu riscul de a-i dezamăgi pe d-nii Papacostea şi Gheorghiu, afirm că discuţiile nu au vizat nici raporturile bilaterale dintre ţările noastre şi nici crearea vreunei structuri internaţionale de sprijin „tovărăşesc“ pentru guvernul român, ca să nu vorbesc de rolul internaţional al URSS. Ele s-au referit la situaţia operaţiunilor militare din Golf (de pildă, d-l Zagladin a menţionat intenţia URSS de a se opune solicitării americane de extindere a mandatului de eliberare a Kuweitului, urmând să conteze pe sprijinul Chinei şi Franţei, şi arătând că, atunci când Kuweitul va fi eliberat în proporţie de 90%, URSS va avansa o propunere proprie), la situaţia preşedintelui Havel, care se afla sub asaltul premierului Klaus, şi, desigur, la mesajul privind livrările de gaze (la care d-l Zagladin a arătat că nu era domeniul său).

Singurele referiri la Moldova au fost făcute la solicitarea d-lui Zagladin, care a spus că a fost rugat de mareşalul Akromeev (şeful Statului Major al Armatei Sovietice la data respectivă, dacă memoria nu mă înşală) să ne sondeze privind intenţiile noastre. Am spus atunci că noi nu puteam decide nimic fără un dialog cu opoziţia pe această temă şi că era exclus să ne lansăm în acţiuni necugetate, în ciuda apelurilor făcute de unii şi de alţii.

În condiţiile în care convorbirea a avut loc oficial, în prezenţa ambasadorului nostru, d-l Şandru, şi la Ambasada României, iar eu nu îmi aduc aminte ca d-l Zagladin să fi fost însoţit de un colaborator care să ia notiţe, rezultă că nu exista niciun control asupra documentului respectiv! Nimeni din partea română, cel puţin, nu poate verifica veridicitatea sa: el ne-a fost „livrat“ prin intermediul domnului Bukovski (la a cărui reputaţie privind legăturile cu serviciile secrete sovietice şi ruseşti nu vreau să mă refer) şi pus în circulaţie pentru prima dată de d-l Nistorescu în 2004.

Mai mult, respectând regula general valabilă a oricărui document de „intoxicare“, el conţine şi elemente reale (cele pe care le confirmă notiţele mele), dar şi foarte multe neadevăruri menite să creeze o imagine falsă asupra conţinutului descris. Bazându-mă pe faptul că acea convorbire a avut loc pe teritoriul Ambasadei române, că nu există nicio posibilitate din partea română de a verifica veridicitatea documentului, precum şi pe modul în care acesta a fost introdus în „circuitul public“ românesc, dar mai ales pe conţinutul său în ton deplin cu alte „intoxicări“, concluzia mea este că ne aflăm în prezenţa unui document fabricat, cel mai probabil, de servicii secrete aparţinând unei puteri ostile României.

(Titlul aparţine redacţiei)

Citeste despre acelasi document si:

Post-scriptum la o controversă
Documentul nefabricat
Precizări pe marginea unei replici

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22