De același autor
Replica d-lui Ioan Mircea Paşcu are două obiective principale: lămurirea misiunii sale la Moscova în februarie 1991 şi a atitudinii conducerii de la Bucureşti în problema tratatului încheiat cu URSS în aprilie 1991.
În privinţa celui dintâi punct, autorul ne ajută, involuntar desigur, să clarificăm fără dificultăţi situaţia. Aflăm din textul replicii sale din Evenimentul Zilei din 27 iulie 2004 că, potrivit autorului, „această convorbire nu a avut pur şi simplu loc“; aşadar, negare categorică! E oare credibil că un fapt atât de important precum întâlnirea cu consilierul conducătorului URSS a dispărut din memoria autorului pentru a reapărea şase ani mai târziu, când, în urma investigării notiţelor sale, a admis că l-a întâlnit pe V. Zagladin în februarie 1991 la Moscova; dar, adaugă el cu sens de justificare a „erorii“, întâlnirea a avut loc nu la Kremlin, ci la Ambasada României. Nu era o datorie elementară să-şi consulte în 2004 „notiţele referitoare la o convorbire cu dl. Zagladin“ înainte de a nega „pur şi simplu“ realitatea acestei întâlniri? Mai pot revendica credibilitate afirmaţiile unui autor care mistifică fără ezitare adevărul în probleme majore?
Silit, într-un târziu, să recunoască mistificarea şi să confirme realitatea întâlnirii sale cu Zagladin, autorul a decis să adopte tactica minimalizării semnificaţiei misiunii îndeplinite la Moscova la începutul lunii februarie 1991, care, potrivit documentului recent reeditat, cu proba apartenenţei sale la un fond arhivistic oficial, era aceea de a contribui la refacerea în Europa Răsăriteană a unui sistem de securitate sub patronajul URSS şi de a da asigurări conducerii din Kremlin că guvernanţii de la Bucureşti nu au intenţia să aducă în discuţie situaţia Republicii Moldova, aflată sub ocupaţie sovietică din 1940. Tratatul încheiat cu URSS, iniţiat şi susţinut cu ardoare de regimul Ion Iliescu, e indiciul cel mai clar în privinţa opţiunilor fundamentale ale acestuia. Până în momentul prăbuşirii URSS, guvernanţii României, prin vocea lui Ion Iliescu, au susţinut necesitatea ratificării tratatului. La realitate au fost treziţi abia câteva săptămâni mai târziu, când Silviu Brucan, spirit perspicace, a tras public consecinţele noii situaţii în articolul Tratatul româno-sovietic e depăşit (Libertatea, 10/11 septembrie 1991). Atunci au început să înţeleagă guvernanţii de la Bucureşti că ceva s-a schimbat ireversibil pe scena europeană şi mondială şi au început să reflecteze la adaptarea la noua situaţie. Şi tot atunci şi-a modificat şi d-l Ioan Mircea Paşcu itinerariile diplomatice de la Moscova la Londra.
Replica d-lui Paşcu este un amalgam de mistificări – semiadevăruri şi omisiuni voite – al căror sens e puternic luminat de tăinuirea, după propria sa recunoaştere, timp îndelungat, a misiunii sale la Moscova în februarie 1991. Întrebarea esenţială însă nu îl priveşte nici pe d-l Paşcu, nici măcar pe d-l Ion Iliescu, al cărui rol în istorie e de mult lămurit. Răspunderea principală aparţine astăzi actualei conduceri a PSD, care urmează să decidă în sfârşit dacă îl menţine la conducerea ei, fie şi „onorific“, pe cel care a subordonat interesele ţării obligaţiilor kominterniste asumate entuziast în tinereţe şi pe colaboratorii săi cei mai apropiaţi din perioada imediat postceauşistă.
Citeste despre acelasi document si:
Un document fabricat (Drept la replică)
Documentul nefabricat
Precizări pe marginea unei replici
>
