Descentralizare, regionalizare si federalismArgumente pentru o dezbatere transetnica

Sambata, 23 septembrie, presedintele UDMR, Markó Béla, a declarat ca  "avem nevoie de o autonomie teritoriala care sa ne permita sa decidem noi in problemele ce privesc bugetul si care sa permita ca limba maghiara sa devina limba regionala oficiala".

 Recentele interventii ale conducatorilor UDMR au parut sa retrezeasca in spatiul public autohton temerile colective ce au dominat debutul dezvoltarii con­sti­tu­tionalismului in Romania. De la invocarea enclavizarii pana la riscul secesiunii, maniera de a reactiona a autoritatilor de Bucuresti si a partidelor politice a fost una emotionala. De cealalta parte, minoritatea maghiara, marcata de sciziunea dintre  Uniunea Civica Maghiara si UDMR, pare incapabila sa elaboreze un proiect institutional care sa nu fie colorat etnic in mod partizan. Ceea ce se confrunta sunt patimile nationale, iar nu viziunile elaborate, aplicate prospectiv Ro­ma­niei.

 Blocajul de discurs reflecta o absenta a dialogului cu traditie postrevolutionara: manifestarile organizate de comunitatea secuilor nu au facut decat sa accentueze sentimentul ca orice analiza critica a regimului descentralizarii si autonomiei locale se intalneste, fatal, cu nostalgiile pentru scaunele secuiesti sau pentru "Regiunea Autonoma Maghiara" de la 1952. Fragilitatea constructiei intelectuale este numitorul comun al tuturor partidelor parlamentare actuale, indiferent de suportul lor etnic. Alternativa poate fi imaginata doar in termenii unei raportari lucide si lipsite de pasiune la modalitatile pe care dreptul public si  Constitutia le ofera, in vederea atingerii unui obiectiv fundamental: nasterea unui cadru de guvernare local eficient si apropiat de comunitatile pe care le serveste.

Constitutie, autonomie locala si diversitate

 Constitutia  in vigoare a Romaniei este departe de a fi fost instrumentul ideal pentru nasterea unui model romanesc de administrare locala: cu toate limitele ei vizibile in acest moment, Constitutia Romaniei poseda calitatea istorica de a fi recunoscut principiul diversitatii etnice si de a fi incercat sa il grefeze pe trunchiul autonomiei locale. De aici, specificul negocierii interetnice de la noi si evitarea in ultimul deceniu a tensiunilor grave intre comunitatea maghiara si majoritate.

 Diversitatea etnica este garantata prin chiar intentia  Constitutiei de a transcrie principiul in conformitate cu care fiecare dintre etnii este libera sa isi cultive identitatea, sub toate aspectele. Aparitia unui sistem educational ce ofera sansa invatarii in limba proprie, acceptarea din oficiu a prezentei in Camera Deputatilor a unui exponent parlamentar al fiecarei minoritati na­tio­nale, posibilitatea utilizarii limbii materne in justitie si administratia locala decurg, institutional, din aceasta premisa pe care se fondeaza actuala lege fundamentala. Asimilarea/purificarea etnica devine o parghie inacceptabila in statul de drept. Statul roman nu isi poate propune, in nici un moment, sa incerce sa dezvolte po­litici de natura sa schimbe echilibrul etnic, la nivel local sau regional.

Mult mai delicata s-a dovedit raportarea acestui principiu al diversitatii la mecanismul autonomiei locale. Existenta unui cadru uniform al descentralizarii avea ca scop realizarea conditiilor prin care exercitarea egala a dreptului la autoadministrare sa fie realizabila, indiferent de spatiu sau de compozitia etnica. Regula este reductibila la vocatia fiecarei unitati administrativ-teritoriale de a-si crea, prin vot liber, organele prin care sa se exprime ideea de administrare locala. Pri­marii, consiliile locale si judetene se nasc ca urmare a unei optiuni constitutionale originare: in cazul celor trei institutii evocate, centrul politic nu intervine in nici un mod in desemnarea si in activitatea lor. Guvernul il are ca expresie in teritoriu pe prefect, ale carui atributii se inscriu in linia mentinerii ordinii si legalitatii republicane.

Apropierea deciziei de cetateni si receptarea principiului subsidiaritatii au definit, in linii generale, politica ultimului deceniu si jumatate in domeniul guvernarii locale. Ceea ce nu poate fi eliminat din ecuatie este un tip de limitare pe care exponentii minoritatii maghiare il evoca, ca un argument in favoarea unei alternative la modelul existent. Arhitectura actuala recunoaste dreptul comunitatilor la autoadministrare cu excluderea afacerilor politice: organele judetene nu pot legifera, iar limba oficiala a statului ramane limba romana. Con­siliul local sau judetean nu pot fi asimilate unor adunari reprezentative locale, iar autonomia locala nu poate cautiona instituirea unor organe de autoguvernare, in functie de vointa minoritatii etnice majoritare pe un teritoriu dat. Unitatea de regim juridic este parte din specificul pe care il propune Romania, ca stat unitar descentralizat.

Etnicitate si proiect constitutional

 In mod evident, solutiile evocate de liderii maghiari, tinzand catre recunoasterea unui regim de autoguvernare la nivelul regiunii locuite preponderent de maghiari, depasesc cadrul imaginabil sub actuala  Con­stitutie. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, la 1991, ca si in 2003, doua atribute juridice au fost declarate ca nefacand obiectul revizuirii: natura unitara a statului si statutul de limba oficiala al limbii romane.

Nu este mai putin adevarat, si modelul democratic european a acceptat legitimitatea unei asemenea practici, ca orice partid politic este abilitat sa promoveze proiectul schimbarii pe cale pasnica a ordinii con­stitutionale: nici o tema nu poate fi eliminata a priori de pe agenda publica, in masura in care ea nu contravine regulilor minimale ale democratiei constitutionale. Formularea ideilor de autonomie teritoriala, atata vreme cat nu este dublata de practici antidemocratice, apare ca expresie a pluralismului pe care legea fundamentala il recunoaste ca fiind o valoare centrala.

Explicabila politic din unghiul de vedere al aspiratiilor unui segment al natiunii, avansarea autonomiei pe criterii etnice obliga la anumite clarificari de natura legala. Indiscutabil, solutia in cauza nu poate fi realizata decat odata cu modificarea radicala a cadrului existent: instituirea autoguvernarii teritoriale ar implica fie amenajarea regionala, fie, in cazul unei optiuni transante politic, redefinirea federala a statului roman. In ambele ipo­teze, modelul unitar descentralizat este eliminat din ecuatie.

O alternativa regionala presupune, obligatoriu, regandirea relatiilor dintre centru si unitatile constitutive ale Romaniei. Elementul de decizie politica intra in paradigma regionalizarii, fiind reflectat in dezvoltarea la nivel regional a elementelor definitorii pentru guvernare, inclusiv a unei adunari reprezentative si a unui ca­binet raspunzator in fata ei. In conditiile imbratisarii scenariului spaniol, comunitatile autonome sunt forma de articulare legala a natiunilor cu identitate lingvistica si culturala precisa, capabile sa isi stabileasca agenda proprie de dezvoltare, prin negocierea de competente cu guvernul central. Granita dintre statul regionalizat si cel federal devine dificil de trasat.

Federalismul duce mai departe cateva dintre premisele anterioare si mizeaza pe partajarea prerogativelor intre entitatea centrala si provinciile statale. Dimensiunea etnica a organizarii federale este departe de a fi regula in dreptul constitutional: modelele cele mai influente de amenajare federala, cel american si german, au in vedere obiective exclusiv politice si nu sunt marcate de amprenta etnica. Cazul Canadei si al Québecului ilustreaza, dramatic, riscul unui federalism in egala masura etnic si asimetric.

Salutare politic, ca expresie a pluralismului, in­vi­ta­tiile partidelor minoritatii maghiare la reorganizarea sta­tului au o carenta imposibil de ignorat: fiind parte a unei aspiratii comunitare, ele genereaza un proiect in­sti­tu­tional asimetric. In alti termeni, iden­ti­ficarea/configurarea regimului de autonomie ce revine partii maghiare ar prevala in fata efortului de a imagina un cadru flexibil si credibil de administrare locala, la nivel na­tional. Ac­centul etnic pus pe necesitatea regionalizarii/fe­de­ralizarii descurajeaza dezbaterea centrata pe ratio­na­litatea unui model constitutional policentric, aplicabil intregii republici si tuturor cetatenilor ei. Decalajele economice, ca si diversitatea etnica, pot fi gestionate in­teligent printr-un design institutional care sa atribuie comunitatilor sarcina promovarii propriului plan de dezvoltare. Educatia, provocarile ecologice si incurajarea mediului competitional de afaceri sunt parte din agenda locala, judeteana si regionala. Esecul regiunilor de dezvoltare, semnalat de catre oficialii romani, indica urgenta unei reflectii in marginea regimului de au­tonomie locala, fie si prin optiunea regionalizarii politice.

Eliberarea de pasiuni si deschiderea lucida sunt caramizile pe care se poate aseza un edificiu con­sti­tu­tio­nal longeviv si credibil. Reformarea statului nu poate fi privita ca o miza etnica decat cu riscul ignorarii efectelor secundare pe durata lunga. Ceea ce conteaza cu adevarat, in cele din urma, este consolidarea unei de­mo­cratii transparente, functionale si transetnice.