De același autor
Blocajul dintre presedinte si guvern, pe de o parte, ca si tensiunea dintre seful de stat si majoritatea din Camere, pe de alta parte, nu au disparut, ca urmare a actului de vointa popular din 19 mai. In absenta unei mutatii semnificative in logica aliantelor politice, echilibrul ramane unul nemodificat. Instrumentul de care dispune presedintele, in aceasta ecuatie, este dublu: apelul la opinia publica si utilizarea unui drept de veto, in cazul unor masuri judecate ca fiind contrare Constitutiei. Dincolo de dimensiunea lor simbolica, cele doua tehnici evocate au un efect practic limitat. Corpul electoral se cere convocat la urne, in vreme ce majoritatea din Camere detine capacitatea de mobilizare in vederea anularii veto-ului prezidential.
Pe acest fundal, solutiile constitutionale par sa fie investite cu rolul de panaceu. O noua lege fundamentala ar semnala intrarea intr-o noua epoca, radical diferita de cea actuala. Ceea ce nu se poate preciza, in acest moment, este parcursul pe care natiunea insasi este chemata a-l urma, in acest itinerariu constitutional si politic novator. In acest punct, entuziasmul si retorica vizionara trebuie sa fie dublate de examinarea lucida a unui context particular. Virtutea moderatiei, ca expresie a spiritului critic, intervine, corectand derapajele inerente: geometria Constitutiei viitoare este dependenta de profilul comunitatii careia i se adreseaza. Pedagogia intelectuala are finalitatea de a traduce in limbaj legal intentia populara de schimbare politica.
Teme si dileme constitutionale
Ceea ce se cere clarificat, odata cu lansarea unui dialog pe teme constitutionale, este chiar sensul ultim al termenului invocat anterior: "schimbare". Sintagma de "noua republica", prezenta in apelul publicat in paginile revistei 22, are calitatea de a trimite la o abordare sistemica. Miza noului efort nu este modificarea unui simplu paragraf legal, ci instituirea unei noi ordini republicane. Caci deficienta esentiala a actualei Constitutii nu este neaparat legata de maniera imprecisa in care descrie relatia dintre seful de stat si seful de guvern, cat de absenta unei viziuni care sa plaseze in centrul ei cetateanul, ca actor al democratiei. Salvarea Romaniei nu poate fi asociata destinului providential al unui om: doar un aranjament institutional solid si credibil poate genera starea de siguranta democratica ce permite dezvoltarea instinctului civic.
De aici, importanta plasarii discutiei asupra tipului de regim politic in perspectiva duratei lungi si a moderatiei politice. Noua Constitutie, in masura in care ea va capata contur cu adevarat, este destinata sa acopere mai mult decat un mandat prezidential si este menita sa dureze dincolo de limita temporala a carierei unui om politic contemporan. Consacrand principii, ea poate fi acel factor ce modeleaza decisiv profilul celui ce va guverna Romania in viitoarele decenii. Afirmarea preeminentei legii este achizitia fara de care orice inginerie constitutionala devine caduca. Alegerile pe care noua Constitutie le poate codifica sunt in relatie directa cu setul de valori pe care urmeaza sa se intemeieze comunitatea de cetateni.
Eroarea personalizarii operei de constructie constitutionala devine vizibila in momentul in care recitim legea fundamentala din 1991. Debilitatea ei, in anii de dupa 2004, este efectul natural al iesirii din scena al principalului ei arhitect. Ambiguitatile prezente in textul ei au o finalitate precisa: spatiul de umbra juridic este cel care permite conturarea unei maniere particulare de guvernare. Arbitrariul poate aparea in acest teritoriu cenusiu, pe care documentul din 1991 l-a consacrat, programatic. Vagul conceptual este dublat, in cazul lui Ion Iliescu, de persistenta unei culturi a guvernarii ce mizeaza pe tranzactionare oculta in detrimentul afirmarii transparente. Ipocrizia interventiilor domniei sale in apararea Constitutiei, in saptamanile de dinaintea lui 19 mai 2007, era evidenta unui observator lucid. Legatul lui Ion Iliescu este insusi statul autohton, stat caruia ii lipseste vocatia de a fi o republica.
Schimbarea evocata anterior nu poate avea alt punct de pornire decat recuperarea sensului originar al republicanismului. Se poate spune, fara riscul unui artificiu retoric, ca edificiul legat de ipotetica reforma constitutionala nu este al "noii republici", ci chiar acel al primei republici romanesti. Statul roman, in intervalul dintre 1991 si 2007, nu poate fi definit decat prin abuz ca fiind unul autentic republican. Nici una dintre valorile asociate traditional republicanismului si constitutionalismului nu este prezenta intre caramizile sale fondatoare. Absenta cetateniei si reducerea individului la un rol eminamente pasiv sunt dimensiuni ce anuleaza orice efort de calificare republicana. Participarea politica inseamna mult mai mult decat iluzia alternantei la guvernare, dupa cum domnia legii nu se suprapune peste productia de acte normative in exces. 19 mai 2007 este un indiciu al potentialului de civism pe care o adevarata republica se poate sprijini. Cultivarea acestui potential si canalizarea lui raman suprema provocare.
Republica si republicanism
Republica fara republicani, Romania de dupa 1989 i-a refuzat, constant, cetateanului ocazia de a se valida in calitate de actor rational. Calendarul electoral a urmat un drum previzibil si suprapunerea dintre alegerile prezidentiale si cele parlamentare a oferit ocazia spectacolului grotesc din turul doi al anului 2000. Confruntarea dintre Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor nu este un accident, ci reflectarea unei patologii politice postdecembriste. Exercitiul democratic era vidat de substanta si asimilat unei alegeri irelevante.
Dupa cum, in alta cheie istorica, inertia actualelor Camere reprezinta efectul natural al unor optiuni constitutionale. Absenta unor alegeri frecvente, care sa ofere sansa corelarii peisajului politic cu sensibilitatea populara, implica posibilitatea blocajului de fata. Fictiunea reprezentarii este acceptabila doar in masura in care, asa cum sugerau documentele constitutionale americane de secol XVIII, repetarea alegerilor intr-un interval de timp redus readuce pe guvernant in sanul comunitatii de cetateni, comunitate din care provine el insusi. Vicierea acestui mecanism anuleaza sansa unei constructii republicane. Tirania unei adunari ce abuzeaza, ilegitim, de mandatul sau este incompatibila cu viziunea constitutionala.
Cei 322 de votanti ai demiterii sefului de stat sunt fideli unei linii de gandire ce urca pana la anul de gratie 1991. In aceasta lectura, republica nu se fondeaza pe suveranitatea natiunii, ci pe arbitrariul unui parlament ce refuza reinnoirea democratica prin alegeri. Republicanismul este abandonat in favoarea privilegiului. Iar semnificatia reprezentarii ca magistratura exercitata in numele natiunii este ocultata deliberat.
Intemeierea republicana implica, astazi, inainte de toate, organizarea suveranitatii nationale. Regandirea principiului electiv se intalneste, in acest punct, cu consacrarea echilibrului intre puteri. Dincolo de identitatea trecatoare a titularului puterii, fiecare dintre cetateni trebuie sa regaseasca sentimentul autentic al participarii democratice. De la dinamica vietii locale pana la desemnarea adunarilor, spiritul constitutional ramane acelasi: nimeni nu poate aspira la calitatea de magistrat fara a-si asuma conditia de titular temporar al unui oficiu acordat de natiune. Institutiile trec inaintea oricarui om, in vreme ce legile sunt menite sa garanteze seninatatea civica fara de care existenta unei republici devine o simpla iluzie mediatica.
