De același autor
Recenta criza ocazionata de initiativa liberala de retragere a trupelor din Irak a relevat, dramatic, amploarea unui conflict constitutional latent. Lipsa de dialog dintre seful de stat si ministrul Apararii, pe de o parte, si decizia CSAT, pe de alta parte, au aparut ca tot atatea semne ale unei crize politice si legale marcand guvernarea actuala.
Ignorarea atributiilor constitutionale ale sefului de stat, politizarea unei decizii în jurul careia se cerea realizat un consens au fost doua reactii decurgand din constientizarea unui blocaj institutional. Imposibilitatea presedintelui de a-l revoca pe seful de guvern, ca si inabilitatea acestuia din urma de a-si promova proiectele de politica externa sunt fenomene a caror radacina se cere cautata la nivelul legii fundamentale. Rivalitatea dintre cei doi exponenti ai puterii executive este vizibila si evocata, expres, ca factor de configurare al politicii interne. Actuala Constitutie nu pare capabila sa ofere solutia unei iesiri din aceasta lupta de uzura: politica externa este ultimul teren pe care se extinde o batalie mediatica si legala.
Catre un parlamentarism rationalizat
Pe acest fundal, revizuirea Constitutiei înceteaza sa mai apara ca un simplu lux inutil: ea da ocazia de a imagina o alternativa la arhitectura legii fundamentale de astazi. Expusa public, propunerea de principii formulata de Valeriu Stoica se distinge prin vocatia de a repune în discutie cateva dintre temele cheie de discutie ale ingineriei constitutionale.
Punctul de plecare al initiativei este, previzibil, apelul la reformularea termenilor contractului pe care se fondeaza statul roman. Intentia de a înlocui reperele de natura etnica prin cele civice, în ordinea definirii natiunii, este salutara: dificultatea rezida în punerea în pagina a articolelor constitutionale susceptibile de a-i satisface pe toti cei implicati. Esecul revizuirii din 2003 (la care a participat si autorul proiectului actual) este un aspect care nu poate fi ignorat. Modernizarea politicii trece prin schimbarea discursului despre stat, natura si functiile sale. Redefinirea cetateniei este parte din acest esafodaj.
Invitatie la reflectie si agenda de prioritati, actualul text avansat de Valeriu Stoica (girat de un Centru de analiza si dezvoltarea institutionala) are ambitia de a înlatura carentele sistemului politic actual: radiografia pe care o ofera este credibila, în masura în care ea recupereaza o serie de observatii exprimate în deceniul si jumatate de aplicare a Constitutiei de la 1991, revizuite în 2002. Deficientele principale pot fi localizate în spatiul functionarii adunarilor reprezentative si al relatiei lor cu guvernul, în domeniul organizarii puterii executive si în cel al autoritatii judecatoresti si al autonomiei locale. Odata plasate în agenda revizuirii, fiecare dintre temele selectate urmeaza sa îsi afle schitata propria alternativa institutionala.
Deloc surprinzator, prima în ordinea prioritatilor constitutionale este reamenajarea regimului politic: miza dezbaterii este abandonarea bicefalismului puterii executive si orientarea Romaniei catre unul dintre cele doua modele clasice, parlamentar sau prezidential. Ceea ce se poate critica, în textul proiectului, este radicalismul afirmatiilor. Dincolo de carentele expuse în cazul romanesc, semiprezidentialismul nu este o solutie constitutionala lipsita de calitati. Varietatea de regimuri semiprezidentiale existente în Europa, alocarea diferita a atributiilor între seful de stat si cel de guvern probeaza flexibilitatea unui regim care nu poate fi confundat cu republica a V-a franceza.
Nu este mai putin adevarat ca echilibrul institutional dintre premier si presedinte este complicat si de relatia dintre seful de stat si majoritatea din parlament. Absenta unui sprijin în adunari va conduce, invariabil, la imposibilitatea atingerii obiectivelor asumate de catre seful de stat. Semnificativa, cel putin în cazul romanesc de dupa 2004, este distanta dintre programul de guvernare al Cabinetului si agenda prezidentiala: aceasta din urma este cu atat mai importanta cu cat beneficiaza de legitimitatea populara a votului direct acordat sefului de stat. In anumite ocazii, decizia presedintelui este esentiala, în vreme ce prerogativa participarii la sedintele de guvern nu poate fi privita ca lipsita de semnificatie.
Odata cu formularea bilantului constitutional, textul avansat de Valeriu Stoica opteaza, fara ambiguitate, pentru modelul parlamentar: conditiile pentru organizarea prezidentiala nefiind întrunite, regimul parlamentar ramane unica solutie rationala. Consecintele sunt evidente si conduc la recalibrarea vietii politice. Este vorba, pe de o parte, de eliminarea alegerii directe a sefului de stat si, pe de alta, de transformarea guvernului în unic detinator al puterii executive. Alternativa propusa este apropiata de parlamentarismul european rationalizat: un premier care îsi selecteaza liber Cabinetul si un parlament cu vocatia de control asupra puterii executive. "Presedintele, ca sef nominal al statului, nu are nici o putere în formarea, modificarea sau demiterea echipei guvernamentale". Iesirea din blocaj, în lectura lui Valeriu Stoica, trece prin învestirea Cabinetului cu plenitudinea puterilor executive - seful de stat, desemnat de adunare, este redus la postura ceremoniala familiara în cazurile italian, ungar sau german.
Optiunea strategica în directia unui parlamentarism rationalizat este dublata de identificarea catorva dintre instrumentele esentiale atingerii obiectivului asumat. La un prim nivel, reorganizarea priveste parlamentul însusi: în dezacord cu formula din 1991/2003, proiectul de fata avanseaza alternativa unei adunari parlamentare unicamerale, abandonandu-se, astfel, bicameralismul existent. Motivatia: natura unitara a statului si eficientizarea actului de legiferare. Criticabila din unghi de vedere al constitutionalismului comparat, optiunea din proiect nu este mai putin semnificativa pentru o directie a opiniei publice, directie ce identifica în organizarea bicamerala un semn al raului politic autohton.
Rationalizarea adunarii impune, în logica textului, regandirea recrutarii si modului de functionare parlamentar: adunarea va detine monopolul reglementarii relatiilor sociale primare si se va concentra în directia unui control eficient si credibil asupra puterii executive. Semnificativa, pe acest palier, este transcriere
a a doua dintre punctele recurente în dezbaterea publica: impunerea votului uninominal, blocarea migratiei politice în adunari si întarirea regimului de incompatibilitati în cazul membrilor parlamentului.
Mutatia constitutionala este vizibila si in spatiul amenajarii relatiei dintre premier si adunare. Solutia preconizata de Valeriu Stoica mizeaza pe simplificarea procedurii de dizolvare a parlamentului (la initiativa sefului de guvern, dupa consultarea sefului de stat si a presedintelui adunarii) si pe instituirea motiunii de cenzura constructiva, ca unica modalitate de înlaturare din functie a Cabinetului. Modelul sefului de guvern este unul apropiat de cel al cancelarului german: "întrucat guvernul va fi centrat pe persoana primului ministru, toti ministrii trebuie sa se bucure de încrederea acestuia. Pe cale de consecinta, primul ministru va putea alege si revoca ministrii".
Descentralizare si regionalizare: o agenda pentru viitor
Dincolo de sugestiile de rationalizare a organizarii judiciare si de cele legate de eliminarea politizarii Curtii Constitutionale, alternativa propusa de Valeriu Stoica este marcata de intentia reamenajarii regionale a statului. Regandirea principiului autonomiei locale ar presupune aplicarea lui la nivelul unor unitati teritoriale infrastatale, regiunile, cu eliminarea ecranului intermediar actual al judetelor. Este acesta un tip de abordare legala ce risca sa lezeze sensibilitatea locala, marcata de memoria colectiva a experientei reorganizarii pe regiuni în epoca Dej.
Textul evoca liniile generale ale unui proiect regional care se situeaza la jumatatea parcursului dintre unitatea traditionala si federalizare. Noutatea radicala este reprezentata de instituirea unei adunari regionale liber alese, investite constitutional sa desemneze un guvernator si sa aprobe normele de aplicare regionala. Laconismul proiectului nu elimina din discutie chestiunea, delicata, a constitutionalitatii unei asemenea viziuni. Una dintre limitele revizuirii legii fundamentale este legata de pastrarea statului unitar: în prezenta unui verdict al Curtii Constitutionale, orice alternativa regionala devine caduca. Ceea ce nu înseamna ca reflectia în marginea regionalizarii nu poate fi privita ca legitima din unghi intelectual si legal.
Initiativa pusa în pagina de Valeriu Stoica poate fi catalizatorul redeschiderii dezbaterii dedicate revizuirii constitutionale. Amendabila, ea inaugureaza un moment cu potential fecund. Rezervele, reactiile si criticile în raport cu textul de fata sunt semnele unei sanatati intelectuale esentiale pentru orice democratie autentica.
