De același autor
„Raoul Girodot nu simțea nevoia să muncească; [...]. Timpul liber pe care i-l procura trândăvia și-l consacra încă de la cincisprezece ani unor profunde și intuitive meditații asupra vieții, fixându-și două obiective, care, gândea, sunt singurele demne de-un băiat de familie: să aibă un automobil de curse și o amantă blondă [...]. Lumea se înșela [...] asupra caracterului acestui elev puturos care avea în el o forță în stare să înfrângă orice rezistență. Bacalaureatul – la care de altminteri nici nu năzuia – nu și l-a luat niciodată, în schimb a avut întotdeauna bani berechet, iar mai târziu și amantă blondă, și automobil [...]”[1].
Pasajul de mai sus aparține romanului satiric Clochemerle (1934), cea mai renumită operă a autorului francez Gabriel Chevallier (1895–1969). Flagelând moravurile unui orășel de provincie din anii ’20, romancierul nu face concesii junelui personaj descris între coordonatele universului la care aspiră cu intensitate. El se așază, astfel, în răspăr față de atitudinea prevalentă cu privire la profilul ideal al tânărului de azi.
Ovaționate peste măsură, recentele apariții în media locale a doi tineri români care s-au afirmat atât prin nivelul financiar, cât și prin pauperitatea intelectuală reflectă fetișizarea ignoranței, rod al prăbușirii culturale și morale a epocii noastre. Numeroși adulți, printre care jurnaliști, au decernat elogii acestor tineri posesori ai unui vocabular de aproximativ 200 de cuvinte, incluzând interjecțiile, și le-au sorbit cu voluptate discursurile lipsite de substanță. Un post de televiziune cu pretenții elitiste precum și câteva publicații s-au angajat febril să conceapă ode exmatriculaților și celor care exaltă virtuțile abandonului școlar, obținând încă o ocazie de a huidui educația formală. Căci mesajul transmis copiilor și adolescenților români prin titluri precum „Exmatriculat în România, milionar în SUA” nu permite echivoc.
Deschizând o minicampanie de adulare a acestor tineri definiți (printr-un calc) drept „nativi digitali”, presa menționată i-a transformat rapid în obiect de cult, așezându-le la picioarele tronului termenii ieftiniți geniu și genial. Comod instalați în ignoranță, ei produc zeci de evoluții pe Youtube în care emfaza stridentă și tupeul confundate cu încrederea în sine și talentul retoric livrează un spectacol grotesc aplaudat de o galerie de fani. Alături de coregrafiile kitsch de pe Instagram și poncifurile cu alură de butadă publicate la editura Facebook, aparițiile consemnează tot atâtea manifestări ale unui vid ontologic ce nu pare să îngrijoreze pe mulți. În fond, epoca înțelepciunii ad hoc livrate prin dozare de blog-uri și vlog-uri nu poate decât să ducă trena tinerilor mândri de propria incultură.
Pe contul său de Youtube, una dintre cele două vedete se lamentează cu privire la existența comentariilor școlare prescrise de profesorii de limba română, reclamând dreptul elevilor de „a-și scrie propriile idei despre ce citesc”. Se cuvin câteva întrebări – cum ar putea o bibliografie formată din Facebook, Instagram, Twitter, blog-uri și vlog-uri să producă un arsenal util analizei literare? Oare incursiunile în universul citatelor și al sloganurilor diseminate la întâmplare pe internet, în reclame TV și în afișe publicitare sunt apte de a dezvolta gândirea critică sau simțul estetic?
Fără a nega existența unor programe școlare nefericit structurate, merită recunoscut că educația școlară reprezintă unica opțiune solidă pentru formarea culturală și spirituală a unui tânăr, în contrast cu jalnicele erzațuri enumerate. Nefiind cruțată, ca elevă, de manualele anoste ale anilor ’80 și ’90, am avut ocazia să studiez temeinic grație formulei care a respectat coordonatele esențiale ale disciplinelor și a păstrat intactă lista autorilor canonici români și universali. Ca pedagog, am recurs la manuale contemporane definite de același principiu, sub o formă echilibrată și mai accesibilă. Însă, în ultimele două decenii, entuziasmul tâmp pentru noțiunea accesibil a plasat relația cu școala sub anatema generată de disprețul cvasicolectiv pentru canon și elită. Gândirea facilă s-a aliat cu dorința presantă a deprinderii de abilități practice într-un mariaj fatal ale cărui progenituri includ, inevitabil, o arghirofilie prematură. Vlogger-ul menționat, de altfel, își exprimă regretul sincer că „școala nu te învață să faci bani”.
Într-un interviu pe parcursul căruia îl tutuiește nonșalant pe realizatorul care i-ar putea fi tată – și care îi absoarbe, euforic, platitudinile –, celălalt tânăr „genial” mărturisește, candid, că a schimbat a treia cifră din CNP, pentru a oculta anul nașterii și a putea fi angajat de o companie din sectorul IT. Serenitatea cu care realizatorul emisiunii primește informația e simptomatică pentru o societate eminamente indiferentă la virtuți și insuficient dispusă să își îndemne tinerii să le îmbrățișeze. Devenit milionar în Silicon Valley, fostul exmatriculat mărturisește, încântat, că este inventatorul unui prototip de sincronizare a postărilor pe mai multe rețele sociale, ideea de glorie vizitându-l după ce a auzit, pe stradă, două adolescente americane plângându-se de incapacitatea postării simultane. Iată cum gravitatea unei probleme care le-a întunecat multor adolescenți orizontul existențial l-a ajutat să devină faimos și bogat. În confesiunea marcată de cuvinte precum wow, funny și zen, de calcuri după engleză – „încrederea în sine a făcut diferența” –, de reflecția privind „lucruri foarte aleatorii” și de sfaturi referitoare la încercarea de a ne depăși „condițiile umane”, milionarul îl farmecă iremediabil pe realizatorul care îi întreține focul sacru al ignoranței. Întrebat, cu aplomb, care e cheia fericirii, el emite altă cugetare – „e important să-ți urmezi pasiunile”, înainte de a emana, cu un aer sapiențial, un „aforism”: „școala e un cimitir de perfomanțe”.
Câteva publicații îl prezintă pe fostul exmatriculat drept cel mai tânăr membru din clasamentul Forbes 30 under 30. Ar putea oare o societate avidă de identificat parametri, clasamente și ierarhii în jurul nonvalorii concede să creeze un echivalent al clasamentului Forbes în care să-l includă pe genialul (în accepțiune corectă) Bernini care, la doar 19 ani, l-a dăruit artei pe Sfântul Sebastian? Sau ar fi dispusă să o elogieze pe Artemisia Gentileschi al cărei talent remarcabil pentru pictură se afirmase încă de la 16 ani?
Numeroasele avantaje ale dezvoltării programelor de informatică reprezintă o realitate incontestabilă, iar încercarea de a le nega ar friza ridicolul. Însă cultul dedicat tinerilor al căror traseu existențial se definește exclusiv prin această căutare, sfidând educația, reflecția și, uneori, valorile etice ar trebui să producă o tulburare profundă.
Omul lăuntric este relegat în favoarea Instagramistului. Aflat la irepetabila vârstă a formării, tânărul ovaționat de presa de consum se înfățișează într-o înspăimântătoare nuditate; el este străin de simfonia ideilor înalte, de fiorul dubitativ, de căutarea transcendentului și de cultivarea simțului estetic. Rămâne surd la „conversația milenară a marilor spirite”, după cum definește, strălucit, Mihail Neamțu explorarea identității prin binecuvântarea lecturii. Sub privirile adoratoare ale adulților confuzi, vlăstarul diseminează, cu un aer doct, truisme strivitoare și îndemnuri de plastic: „Cine face ce-i place e fericit”, „Credeți în visele voastre!”, „Să nu vă fie frică niciodată că greșiți!”
Interviuri și articole precum cele care consolidează notorietatea tinerilor menționați aplică încă un târnăcop edificiului fisurat al școlii, inculcându-le, consecvent, copiilor convingerea inutilității sau a esenței pernicioase a educației formale. Percepută și denunțată ca panteon al talentelor, după cum decreta, cu dispreț olimpian, milionarul din Silicon Valley, școala a devenit subiect predilect al defăimării la modă.
Acești tineri afirmă ad nauseam că ea nu te pregătește pentru viață. Într-adevăr, școala nu te pregătește pentru o existență clădită în jurul refuzului sondării identității, al ignorării trecutului, al lăcomiei, al lipsei de valori morale și al propensiunii pentru kitsch. Oferind mai mult decât uneltele pentru a alimenta un colon și a acoperi un trup, ea deschide drumul explorării, cultivă interesul pentru știință și așază coordonatele estetice deasupra tărâmului Instagram, meritând a fi apărată de furia unor difuzori de neant și apreciată de cei demni de numele ei.
[1] Clochemerle, de Gabriel Chevallier, trad. F. Brunea-Fox, Editura pentru literatură universală, București, 1964, p. 63.
