Acordul cu FMI, o poliţă de asigurare pentru leu

Lidia Moise 23.07.2013

De același autor

România se împrumută din pieţele financiare interne şi externe, dar niciuna dintre aceste pieţe nu este un finanţator necondiţionat al statului.

Din perspectiva cifrelor mari ale economiei, România arată relativ bine. A reuşit să afişeze o creştere, asta într-un an în care ţări eu­ro­pene puternice se zbat la limita recesiunii, iar protestele şi grevele se ţin lanţ la periferia zo­nei euro. Este însă o creştere economică fra­gilă, produsă de expansiunea afacerilor indus­triei auto şi consolidată, eventual, de aştep­ta­tele roade ale unui an agricol mai bun faţă de cel anterior. „Creşterea economică mai bună din primul trimestru al anului nu marchează o îmbunătăţire pe termen lung, ci reflectă o re­vizuire a cifrelor recentei istorii de re­ce­si­u­ne şi o producţie de maşini mai mare“, con­si­deră Dan Bucşa, economist al diviziei londo­neze a grupului financiar Unicredit. Exporturile noastre depind şi de sănătatea principalilor noştri parteneri de schimburi comerciale. O mare parte dintre aceşti clienţi importanţi ai exportatorilor români nu se simte prea bine, aşa încât fluxul de mărfuri şi de bani poate fi oricând micşorat sau chiar blocat.

S-a discutat intens în ultima săptămână des­pre necesitatea încheierii unui nou acord pre­ventiv cu FMI, supravegheat de Comisia Euro­peană şi susţinut de Banca Mondială.

Ministerul Finanţelor este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai acestuia, deoarece are nevoie permanent de bani şi pentru asta se împrumută din piaţa financiară locală sau ex­ternă. Totodată, trebuie remarcat faptul că Ministerul Finanţelor a fost cheia încheierii cu succes a acordurilor precedente cu Troika fi­nan­­ţatoare şi a scos ţara din chingile pro­ce­durii de deficit excesiv. Pare un lucru neim­por­tant pen­tru omul obişnuit, aşa, ceva abs­tract. Însă dacă ne gândim că factura de sa­la­rii sau cea de pensii sunt principalele chel­tu­ieli ale bu­ge­tului statului, a avea bani să le plă­teşti la timp e o chestiune care poate stâ­r­ni interesul şi în­grijorarea populaţiei. Iar ne­ce­sarul de bani al sta­tului român din acest an se ridică, potrivit unor calcule ale agenţiei de rating Fitch, la aproa­pe 15 miliarde de euro, sumă echi­va­len­tă cam cu 10% din produsul in­tern brut (PIB).

România se împrumută din pieţele financiare interne şi externe, dar niciuna dintre aceste pie­ţe nu este un finanţator necondiţionat al sta­tului. Cea internă este dominată de bănci stră­ine, care finanţează împrumuturile statu­lui cu bani de la banca mamă. Dacă banca ma­mă strânge băierile pungii de bani care se pot revărsa către divizia românească, atunci costurile statului cresc. Din păcate, acesta es­te un risc prezent. Între mai 2012 şi aprilie 2013, băncile străine au repatriat 3 miliarde de euro, sumă echivalentă cu 2,3% din PIB, 1,2 miliarde de euro fiind transferate doar în primele patru luni ale acestui an, potrivit unui raport al Unicredit. Această situaţie, în care băncile îşi repatriază banii plasaţi în România, este, probabil, principala vulnerabilitate a mo­mentului. Rămân mai puţini bani pentru cre­ditarea populaţiei, a firmelor şi a statului. Iată de ce, în cadrul aranjamentului financiar cu FMI, se vorbeşte de încheierea unei înţelegeri cu băncile străine, care să continue acordurile semnate la Viena, prin care băncile promiteau să nu-şi lase diviziile româneşti fără bani.

Desigur, Ministerul Finanţelor, spre deosebire de un cetăţean obişnuit, are posibilitatea de a se împrumuta din pieţele externe. Acum cos­turile la care se împrumută România sunt la cele mai mici niveluri din istorie, dar asta s-a petrecut deoarece am avut ştampila FMI. În 19 iulie 2013 doar asigurarea pentru aco­pe­ri­rea riscului de intrare în incapacitate de plată, descrisă de misterioasele CDS-uri (Credit De­fault Swaps), costa câte 194.000 de euro pe an pentru fiecare 10 milioane de euro îm­pru­mu­tate de România pentru un interval de cinci ani. Este un progres, dacă ne gândim că în iulie 2012 costurile de asigurare a riscului erau mai mult decât duble, de 449.000 de eu­ro pe fiecare 10 milioane de euro îm­pru­mu­tate. CDS-urile României, de 1,94%, sunt acum mai mici decât cele ale Portugaliei (4,98%) sau ale Ungariei (2,92%).

Un alt risc major care planează asupra Ro­mâ­niei, în actualele condiţii ale pieţelor finan­ci­are internaţionale, este fuga simultană a ba­ni­lor plasaţi în împrumuturile statului de aşa-nu­miţii investitori de portofoliu, care sunt fonduri mutuale, de risc sau de pensii străine. Orice pas greşit poate speria aceşti investitori care, de fapt, rulează ceea ce guvernatorul Isă­rescu ar numi „bani fierbinţi“. Fuga acestor bani, fie că sunt ai băncilor străine sau ai in­ves­titorilor de portofoliu, ar pune la podea le­ul. O devalorizare brutală a monedei naţionale ar avea efecte negative pe multiple planuri: in­flaţie, şomaj, dificultatea împrumutaţilor în euro de a-şi mai plăti ratele. Vrem asta? Atunci putem continua să închidem ochii în faţa ineficienţei companiilor statului şi să ri­si­pim banii pentru a seduce, temporar, un elec­torat ce va veni anul viitor de două ori la vot. Vrem să ne păstrăm sau să ne găsim un loc de muncă şi să ne crească salariile, atunci eco­nomia trebuie să se însănătoşească. În li­nii mari, asta ar fi menirea unui nou acord cu Troika, să pună pe masa guvernului o poliţă de asigurare împotriva fugii capitalurilor şi pen­tru stabilitatea leului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22