De același autor
Viața politică este vioaie, opoziția pune la cale crize, fără a înțelege pericolul care pândește economia României. Probabil, artizanii crizelor au averi care îi pun la adăpost de vreo eventuală devalorizare brutală a leului.
Birocrația monopolistă, la rândul ei, își apără privilegiile, care de altfel i-au asigurat averi care pot rezista în fața unei crize. De exemplu, unul dintre membrii Curții Constituționale a încasat din pensii în ultimii patru ani 2 milioane de lei, deci cum să nu respingă vreo reformă a pensiilor magistraților? Omul își apără casta și privilegiile ei. Nu contează performanța castei, alterată de lipsa de experiență a numeroșilor săi membri, care ies la pensie exact când se perfecționează în meserie. Contează interesul personal.
Din păcate, tensiunea politică este amplificată de social-democrați, cei care arbitrează coabitarea la guvernare. Ei resping reformele, listările la Bursă și vor să impună cheltuieli mai mari, cu un cost pe care afacerile mici și mijlocii nu-l pot susține.
Creșterea salariului minim, de exemplu, ar asigura un plus de venituri la bugetul de stat dacă și numai dacă nu va arunca în șomaj sute de mii de angajați ai firmelor incapabile să reziste în fața costurilor și doar dacă nu ar intra în faliment mii și mii de afaceri. E însă o ofertă politică atractivă pentru bugetari, dar periculoasă pentru firmele mici și mijocii, deoarece ignoră total dificultățile din piață: creșterea costurilor cu energia, scumpirea mărfurilor și a serviciilor necesare afacerilor, costul mărit al împrumuturilor și accesul dificil la creditare.
Majorarea salariului minim susține mantra creșterii economice prin impulsionarea consumului, modelul economic al ultimilor ani. Un model economic ineficient, de vreme ce economia noastră a crescut sub 1%, ritm de patru ori mai lent decât potențialul economiei românești. Creșterile sistematice ale salariilor în spațiul public au eșuat în a susține performanța economică a României. Asta și pentru că factura de salarii, pensii și servicii sociale a consumat integral banii încasați la buget și a fost cofinanțată prin împrumuturi. Investițiile statului au fost insuficiente, deși au avut susținerea banilor europeni. Nici aceștia nu au fost, de altfel, accesați integral, din motive care țin de lipsa reformelor.
Politicienii noștri ar trebui să învețe o lecție interesantă predată de situația din Franța, unde recent agenția Standard&Poor’s a retrogradat ratingul și a pus sub semnul întrebării credibilitatea unei țări a cărei economie performează, dar unde politicienii resping adoptarea unor măsuri de reducere a unei datorii în expansiune. Neîncrederea piețelor financiare s-a tradus în creșterea costurilor împrumuturilor Franței, care plătește acum dobânzi mai mari decât campioana datornicilor europeni, Italia.
S-ar putea spune că noi avem încă o datorie confortabilă, sub 60% din PIB. Există însă o realitate inconfortabilă în acest paralelism, anume aceea că avem o situație fiscală vulnerabilă, cu un deficit care deja asigură o creștere a datoriei. Politicienii din coaliție au de învățat din lecția franceză că nu trebuie să intrăm pe traseul unei crize politice și că e nevoie să livreze piețelor financiare politici care să impună disciplina fiscală, creștere economică și atragerea de investiții străine. O criză politică nu ar aduce doar tăierea ratingului, scumpirea împrumuturilor, deci amplificarea rapidă a datoriei statului, pe model grecesc, ar aduce și șomaj, devalorizarea leului, inflație galopantă și aruncarea în sărăcie a majorității românilor.
Investițiile străine directe sunt ezitante și, din păcate, opoziția extremistă le demonizează, iar politicienii le-au zăpăcit ani la rând cu lipsa de predictibilitate a fiscalității. De altfel, nici în acest moment investitorii nu știu cum vor funcționa taxele și impozitele în următorii cinci ani, pentru a decide vreo implicare în România. Dacă România alunecă în batalionul disciplinar al ratingului nerecomandat investițiilor? Ce taxe va impune orice guvern în situația unei crize financiare masive? Care ar putea fi valoarea leului într-o criză economică produsă de aruncarea la gunoi a ratingului? Întrebări cu răspunsuri incomode, dar care descriu, realist, o perspectivă absolut dramatică pentru economia românească dacă guvernul condus de Ilie Bolojan eșuează să asigure stabilitatea finanțelor țării, a datoriei sale și, mai ales, a leului.
Nu în ultimul rând, opoziția trebuie să renunțe la demonizarea investițiilor străine directe și să adopte modelul președintelui SUA. Trump a declarat pentru Bloomberg încă de anul trecut că politica sa tarifară, care acum îi enervează pe partenerii de afaceri, are ca scop atragerea de investiții străine directe. „Cu cât tariful este mai mare, cu atât este mai probabil ca firma să vină în Statele Unite și să construiască o fabrică în Statele Unite, astfel încât să nu fie nevoită să plătească tariful.” În martie 2025 a fost creat un Accelerator de Investiții pentru a „facilita și accelera investițiile de peste 1 miliard de dolari în Statele Unite” și pentru a renegocia acorduri comerciale. Recent, Trump a estimat că în SUA vor intra peste 12 trilioane de dolari. Dacă Statele Unite aleargă după investiții străine pentru a întări economia, atunci de ce opoziția extremistă nu le susține? Economia și moneda ei au nevoie de ele.
