Finanţele pun carul înaintea boilor

Ministerul Finanţelor s-a avântat în restructurarea Fiscului, fără vreun plan coerent, pe care să-l bifeze, cu răbdare şi disciplină, ori de câte ori a îndeplinit vreun obiectiv fixat.

E freamăt mare în Ministerul Finanţelor: se schimbă vioi reglementările fiscale, Fis­cul se reorganizează, fâlfâie prin birouri lis­­tele de concedieri. Ce era valabil la 1 ia­nu­arie se modifică la 1 fe­bru­arie şi apoi la 1 sep­tembrie. Schimbările astea, care, pri­vite cu luciditate, sunt un semnal de in­sta­bilitate fis­cală, nu sunt eve­nimente impuse din afară, de vreun expert al Troikăi fi­nan­ţa­toare, aşa cum une­ori sun­tem îndemnaţi, sub­til, să cre­dem. Nici FMI, nici Co­mi­sia Eu­ro­pea­nă şi nici Banca Mondială nu ne bagă pe gât, cu sila, vreo mărire anu­me de taxe. E treaba noastră. Toată aceas­tă agi­taţie fis­ca­lă, toată această incer­titudine şi în­gri­jo­ra­re alimentată de frag­mente de idei care ţâş­nesc din interviurile marilor maeştri ai ad­ministraţiei statului arată că nu există o stra­tegie clară, inte­ligentă şi re­alistă pen­tru a umple vistieria statului. De altfel, nu a fost transmis nici mediului de afaceri vreun me­saj coerent, din care acesta să înţeleagă ce­va şi să-şi facă pla­nuri pentru următorii ani.

Dezbaterea privind viitorul imediat al bi­rurilor, câtă a existat, a fost oarecum mo­leşită de arşiţa verii şi acoperită de exotica luptă pentru coroanele şi sceptrele unor re­gate iluzorii. În paralel, Fiscul se re­or­ga­nizează, iar din lupta asta au mai răzbătut unele strigăte revoltate ale funcţionarilor, speriaţi că-şi vor pierde locul de muncă, sau ale şefilor, frustraţi că-şi vor diminua importanţa în noua arhitectură a con­tro­lului fiscal. Din nou asistăm la o manevră obscură, despre care ştim că va duce la con­­cedierea a 300-400 de funcţionari, în­tr-un proces amplu de reorganizare a ins­tituţiei controlului fiscal. La finalul acestui exerciţiu de re­ca­li­brare a Fiscului, şe­fii Fi­nan­ţelor întrezăresc o creş­tere cu 4% a în­ca­să­ri­lor statului din taxe şi im­po­zite, salt ca­re se va re­a­liza cu aju­torul unui pro­gram de mo­der­ni­za­re fi­nanţat de Ban­ca Mon­dială.

Nu poate fi observată, nici aici, vreo stra­tegie clară, in­teligentă şi eficientă pen­tru această ade­vărată re­vo­luţie a controlului fis­cal. Dim­potrivă, lec­tura proiectului de mo­der­ni­zare a ad­mi­nis­traţiei fiscale, alcătuit de Banca Mondială şi finanţat de braţul său investiţional, Banca Internaţională pen­tru Recons­truc­ţie şi Dezvoltare cu 70 de milioane de euro (91,8 milioane de dolari), con­fir­mă ipoteza improvizaţiei sub care se des­făşoară actualul proces de restructurare a Fiscului. Documentul este încurajator, de­oa­rece aflăm că proiecte asemănătoare au dat roade în Ungaria, Ce­hia, Slovacia şi, mai ales, în Bulgaria. Mai aflăm însă că ope­raţiunile derulate prin acest proiect, care până la urmă îşi pro­pune să doteze Fiscul cu cele mai moderne instrumente, mecanisme şi practici în ma­terie de con­trol şi de relaţii cu publicul, are nevoie de specialişti extrem de bine ca­lificaţi, an­tre­naţi şi motivaţi. Deşi Banca recomandă mic­şorarea contactelor cu con­tribuabilii, ea cere ca aceştia să fie serviţi mai bine, mai transparent şi mai eficient. Se poate bă­nui, totuşi, că actualul proces avântat de restructurare ar ţine cont de re­co­man­dările, perspectivele şi provocările acestui proiect ambiţios de modernizare a Fis­cu­lui. Ei aş! Banca Mondială re­co­mandă, de pildă, ca toată revoluţia să în­ceapă şi prin implicarea sectorului privat şi a con­tri­buabililor (noi, cetăţenii) în mo­nitorizarea proiectului, pentru a se asigura astfel că restructurarea îşi va atinge obiec­tivele.

Păi, ce ştim noi despre planurile Fiscului, des­pre avantajele noastre sau obligaţiile su­pli­mentare pe care le vom avea? Nimic, de­oa­rece Ministerul Finanţelor a pus carul îna­intea boilor. Adică s-a avântat în re­struc­tu­rarea Fiscului, fără vreun plan co­e­rent, pe care să-l bifeze, cu răbdare şi dis­ci­pli­nă, ori de câte ori a îndeplinit vreun obi­ec­tiv fixat. Bulgarii au procedat aşa: au în­ţe­les care-i treaba cu modernizarea, au în­ţe­les ideea unei schimbări majore a pro­fi­lu­lui angajatului Fiscului şi s-au apucat de trea­bă după ce au avut o radiografie cla­ră a mo­mentului şi o înţelegere precisă asu­pra vi­itoarelor atribuţii ale angajaţilor. De-abia după ce au înţeles ce au şi ce mo­del vor să folosească, s-au apucat să re­structureze. Mi­nisterul nostru de Finanţe s-a avântat di­rect în reorganizare şi a uns în posturile che­ie şefi ale căror per­for­manţe în tranşeele lup­tei cu evaziunea fis­cală sunt remarcabil de anemice. Potrivit studiului Costul eva­ziunii fiscale în lume, elaborat de Tax Jus­tice Network la finalul lui 2011, economia „gri“ a României cân­tărea cât o treime (32,6%) din PIB-ul ţării, di­mensiune pe­riculos de apropiată de to­ta­lul cheltuielilor statului. Dacă aceste în­flo­ritoare afaceri de evaziune ar fi taxate, sta­tul ar putea în­casa la buget sume egale cu 9,28% din PIB. Se pare că între timp eva­ziunea fiscală s-a amplificat, dovadă înca­sările sub aşteptări din accize, în ciuda creş­terii cu peste 5% a acestor taxe. Per­for­manţe interesante ale şefilor regionali ai Fiscului, nu-i aşa?

Tot exerciţiul ăsta de regionalizare a Fis­cului are parfumul unei componente po­litice, în care marele câştig este mazilirea unor „neadaptaţi“. În niciun caz nu pi­pă­im cu mintea vreo preocupare pentru per­formanţa profesională a angajaţilor Fis­cu­lui. Dar cui îi pasă că vor avea nevoie de specialişti de vârf în tehnologia in­for­ma­ţiei, de pildă, iar ăştia sunt aşa de scumpi şi trebuie atraşi, dacă Finanţele n-au o stra­tegie clară. Există totuşi o alinare: dacă lu­crurile ies prost, dăm vina pe bă­ieţii ăia din Washington, care au încălecat o ţară fără să-i înţeleagă sensibilităţile le­gate strâns de circuitul banilor într-un an electoral. //