De același autor
Pentru un creștin ortodox practicant, anumite contradicții în termeni, pe care unii slujitori ai BOR îl obligă să le accepte tale quale, pot provoca trăiri dureroase. Totuși, gândul bun și analiza lucidă îl îndeamnă să nu-și reprime eventuala atitudine critică. Dimpotrivă, să o exprime sincer. Dacă se poate, în duh filocalic.
Dumincă, 15 februarie, în ziua Lăsatului sec de carne de dinaintea Postului Mare, curtea Bisericii Mavrogheni (lăcaș de veche și nobilă tradiție, din Sectorul I al Capitalei) prilejuia un tablou incongruent, dacă nu smintitor. În timp ce, în interiorul bisericii, se citea Evanghelia după Matei, 25, 31-46, a „Înfricoșătoarei Judecăți“, în curtea lăcașului staționa intimidant o dubă a Poliției comunitare (B-72-PDL), chemată de noul paroh să-i protejeze pe enoriași de cele câteva persoane nevoiașe care, săptămânal, așteaptă acolo întâlnirea cu binefăcătorii lor. Efectul măsurii adoptate cu o vigilență demnă de o cauză mai bună, în plină perioadă de sporire duhovnicească, nu a întârziat să se facă simțit. Curat ca-n palmă, peste tot! Cei doi solizi reprezentanți ai forțelor de ordine, dotați cu veste antiglonț (sic!), îi împrăștiaseră pe săraci ca pe muște, în dreapta și în stânga, astfel încât raza vizuală a credincioșilor „de bon ton“ să fie curățată de asemenea tangențe dezagreabile... Dacă secvența evocată ar fi fost (pentru mine cel puțin) o premieră absolută, cu siguranță că nu aș fi lansat strigătul de față. Din păcate însă, nu e nici prima oară când astfel de măsuri sunt luate la Mavrogheni și nici singura biserică din București unde am asistat la scene similare.
Fără a nega că, adesea, comunitatea semenilor noștri defavorizați, strânsă ciorchine în fața bisericilor, are inevitabile atitudini deviate (care ne sâcâie egoismul), trebuie să recunoaștem că nu vom găsi niciun verset în Evanghelie și niciun paragraf în scrierile Sfinților Părinți care să ne îndemne să o combatem în bloc, ca pe un inamic public. Dacă Poliția comunitară se consideră îndreptățită din punct de vedere legal (?!) să alunge un cetățean pașnic de pe trotuarul unde stă, conștiința unui creștin care asistă la o asemenea scenă când tocmai se pregătește să ia parte la Sf. Liturghie ar trebui cel puțin să tresalte. Dacă nu chiar să-l impulsioneze a iniția o dezbatere pe tema respectivă. În asemenea cazuri, tristețea e multiplă: fie că slujitorii Bisericii nu fac ceea ce predică; fie că predică, mai mult sau mai puțin explicit, „segregarea“ celor rătăciți; fie că noi, credincioșii, ne socotim inapți de o reacție în fața celui care ne păstorește. Precum într-o dictatură a tăcerii. Ascultarea, în sens duhovnicesc, nu înseamnă însă complezență în fața alunecărilor de la preceptele evanghelice și nu implică ținerea conștiinței la foc mic. Ascultarea este calea către smerenie. Iar smerenia înglobează iubirea și înțelegerea pentru cel aflat la restriște.
Maşina Poliţiei comunitare în curtea Bisericii Mavrogheni
Preoții supărați pe săraci vor o societate „aseptică“: fără cerșetori, fără invalizi, fără bețivi, fără oamenii străzii centrifugați de soartă, care ne cad nouă pe cap. Ar dori o lume alcătuită din mireni evlavioși, generoși la pungă și respectuoși - indiferent ce li se predică. Dar lumea nu este un mediu aseptic, iar Biserica lui Hristos este prin excelență corabia în care se găsește loc pentru toți. În ciuda multor ispite sau obstacole, dovada că e așa o reprezintă acei slujitori ai Bisericii care, din fericire, țin pasul cu Evanghelia, ajutându-i pe năpăstuiți fără a le face din asta o vină și fără a recurge la bodyguarzi.
Sigur că nimeni nu se ostenește îndeajuns pentru cei slabi. Dar măcar cu o încercare suntem datori. Căci, așa cum spunea Preafericitul Patriarh Daniel în Cuvântul său de învățătură din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, taina libertății omului se măsoară și prin întrebarea: „Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă față de semenii aflați în nevoi sau am confundat libertatea cu neglijența și nepăsarea față de ei?“.
