De același autor
Judecătorul Simona Marcu a cerut, ieri, în şedinţa CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru cercetarea DNA, pentru că „şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ”, şi a procurorului general al României, Augustin Lazăr, pentru „modul în care a gestionat comunicarea după emiterea OUG”. Cereri respinse, însă, de plenul CSM.
Ceea ce atrage atenţia este că anunţul judecătorului Simona Marcu a venit după ce, cu o zi înainte, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, declara – în urma sesizării făcute de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cercetat penal într-un dosar al DNA – că există conflict juridic între DNA şi Executiv şi că, prin ancheta care vizează adoptarea OUG 13, DNA a perturbat activitatea Guvernului. Adică, după logica aceasta, dacă un ministru e prins că fură, că distruge documente, pentru a ascunde probe, că favorizează infractorul şi e chemat la Parchet, pentru explicaţii, se cheamă că procurorul care îl ia la întrebări „perturbă” activitatea Guvernului şi că generează conflict juridic.
Cererea reprezentantei CSM a venit după ce, în aceeaşi dimineaţă, procurorul general al României, Augustin Lazăr, declarase că în dosarul privind OUG 13 – în care DNA şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului General, pentru cinci infracţiuni: favorizare a făptuitorului, prezentare cu rea-credință, de date inexacte, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri şi fals intelectual – ancheta va continua, pentru că „procurorul este obligat să afle adevărul”. Subliniind că ancheta nu va viza aspecte legate de oportunitatea sau legalitatea adoptării OUG 13, ci doar eventuale fapte sancționate de legislația penală.
Ca un aspect nu lipsit de importanţă, acelaşi judecător al CSM cerea sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la această speţă, înainte ca CCR să fi emită motivarea care o vizează.
Probabil, prin ricoşeu, se spera că de la procurorul general se va ajunge şi la procurorul-şef al DNA, Laura Kovesi. Pentru că DNA a deschis acest dosar, ca urmare a unei sesizări ce viza „infracţiuni de favorizare a făptuitorului şi prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României, cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, în legătură cu modalitățile prin care primul-ministru și ministrul Justiției au promovat și susținut adoptarea prin ordonanță de urgență, în 18 ianuarie, a două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, precum și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală”.
S-a mizat, probabil, pe dispunerea unei sancţiuni disciplinare, care să fie folosită ca motiv pentru revocarea din funcţii a celor doi. Nu este exclus ca tot ceea ce vedem zilele acestea să aibă ca scop anihilarea sau măcar timorarea DNA. Care a deranjat multe interese şi care a lovit, nu o dată, chiar inima unor mari afaceri (trans)partinice.
Să ne raportăm doar la anul trecut, când 1.271 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, dintre care o treime au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice: 30 demnitari – dintre care: 3 miniștri, președintele Camerei Deputaților, 6 senatori şi 11 deputați –, 3 prefecți, 2 subprefecți, 47 de primari, 12 viceprimari, 5 președinți de Consilii Județene şi 2 vicepreședinți, 16 magistrați, 17 avocați, 91 de polițiști, 14 militari, un notar, 21 de directori de companii naționale, 2 rectori, 7 manageri de spital. Şi lista continuă. Tot anul trecut, 879 de inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriile DNA. Printre aceştia, un europarlamentar, un ministru, 7 deputați, dintre care un vicepremier, un senator, 9 judecători, 2 prefecți, un subprefect, 5 președinți de Consiliu Județean şi 4 vicepreședinți, 28 de primari. Şi lista rămâne, de asemenea, deschisă. Iar în dosare ale DNA, finalizate cu soluții definitive, instanțele au decis confiscarea și recuperarea de bunuri în valoare de aproape 227 de milioane euro.
DNA este, deci, o instituţie cu rezultate de apreciat, dar şi o instituţie perfectibilă. E firesc – și e constructiv, când există argumente – să critici derapajele unui om din DNA, să critici decizii eronate sau alunecări spre tentative de abuz de putere, să critici sau cel puţin să ai semne de întrebare faţă de trenarea unor dosare penale şi să ceri măsuri şi intrarea în normalitate.
Dar nu poţi spune despre DNA că perturbă activitatea Guvernului, că pune în pericol democraţia. E prea mult. Iar când vezi ofensiva asupra acestei structuri şi, în general, asupra zonei anticorupţie, când vezi zelul cu care unii – din instituţii ale statului, din media sau cozi de topor de-ale lor împrăştiate prin mediul online – se străduiesc, zi de zi, să-i facă zob imaginea, acesta părând unicul lor scop, te întrebi dacă nu asistăm la preambulul unor modificări legislative de substanţă, care să vizeze activitatea anticorupţie, pentru a ne întoarce în “epoca Amărie”, când marea corupţie era identificată în rândul poştaşilor şi al portarilor de spital. Şi te mai întrebi dacă nu se acționează organizat, după un scenariu minuţios gândit. Şi, poate, chiar la comenzi din exterior, şi nu din Occident, ci dinspre cei care îşi doresc un sistem corupt care nu doar slăbeşte democraţia din interior, dar ne poate face vulnerabili la influenţe din afara graniţelor.
