Un cal troian în construcţia dreptei?

Începe în curând numărătoarea inversă pentru intrarea în cursa prezidenţialelor. Avem un PSD hotărât să meargă cu un candidat propriu. Avem patru partide de dreapta care nu reuşesc să închege o construcţie solidă şi să trimită în competiţie un singur candidat, pentru că unul dintre ele, PDL, are vanităţi gonflate, calcule individuale mărunte şi o constantă mai nou poziţionare anti-Băsescu. Şi mai avem un PNL în derivă. Sunt voci care spun că există posibilitatea unei alianţe cu PDL, alături de care să dea un candidat la preşedinţie. Situaţie în care zarurile sunt ca şi aruncate. În favoarea PSD.

De câteva zile, circulă o informaţie – ne­con­firmată, dar nici dezminţită oficial – că între o aripă a PNL şi vârful PDL se ne­gociază pentru o colaborare care vizează prezidenţialele, unde să se meargă cu un candidat co­mun. Sorin Frunzăverde, vi­cepreşedinte al PNL, este dat ca omul care lucrează la această construcţie. E interesant contextul în ca­re este readusă în discuţie ideea. Spun readusă, pen­tru că, în iulie, acelaşi po­litician vorbea despre o uni­ficare a dreptei în jurul PNL, care să includă PDL. Propunere pe ca­re democrat-liberalii au refuzat-o atunci, oficial. S-ar putea ca acum să nu fi fost lan­sată întâmplător în media această in­formaţie, dacă o raportăm la câteva mo­mente din proximitatea temporală a ul­ti­melor două luni. Să le luăm cronologic.

1. Vizita intempestivă a lui Traian Băsescu în cortul PDL, la Ţebea, la jumătatea lui sep­tembrie – care a succedat invitaţia otră­vită lansată de PSD, la un „dialog constructiv“ –, vizită ce părea făcută nu pen­tru a-l convinge pe Vasile Blaga ori staff-ul democrat-liberal să nu facă un pas spre o alianţă cu social-democraţii, ci pentru a sădi în PSD un sâmbure de ne­încredere. Era previzibil că Victor Ponta nu risca o alianţă guvernamentală cu par­tidul a că­rui conducere a fost surprinsă de presă întâlnindu-se, neoficial şi departe de Bucureşti, cu „duş­manul de clasă“. În­tâmplător sau nu, la două zile după aceea, cei doi copreşedinţi ai USL se împăcau. Deşi ni­meni nu mai credea că Victor Pon­ta va trece pes­te atacurile ironic-virulente ve­ni­te în cas­cadă dinspre Crin Antonescu. Alt­fel spus, vizita de la Ţebea pare să fi fost gândită ca o ţinere în şah a PDL, pen­tru a evita un şah mat dat întregii drepte, în 2014. Pentru dreapta, fusese o victorie de etapă.

2. A urmat telefonul dat, la începutul lui octombrie, de Vasile Blaga lui Traian Bă­ses­cu, pentru a-l întreba „Ce facem cu dreapta?“. „Părerea mea es­te că uni­ficarea trebuie fă­cută îna­inte de eu­ro­par­la­mentare (...) pentru a se ob­ţine un rezultat apropiat de cel al PSD. (...) Am spus, da­că nu se poate, MP şi FC ar trebui să facă o fuziune pâ­nă atunci“, declara d-l Bă­sescu.

3. La mijlocul lui octombrie, urma celebra deja întâlnire, la un restaurant, între Tra­ian Băsescu şi două vârfuri ale PDL, am­bele anti-Blaga, Elena Udrea şi Emil Boc.

4. Se deduce că, după acea întâlnire, uni­ficarea dreptei cu PDL în cadru era idee pierdută. La câteva zile după aceea, la sfâr­şitul săptămânii trecute, era anunţată fu­ziunea dintre FC şi PMP, care implică listă comună la europarlamentare şi candidat co­mun la prezidenţiale, în persoana lui M.R. Ungureanu. S-ar putea să mai existe spe­ranţa ca PDL să li se alăture celorlalţi actori ai dreptei măcar după euro­par­la­mentare, deşi ar putea fi târziu atunci.

5. În acest timp, PSD îşi formase la Senat majoritatea, după migrarea unor par­la­men­­tari PP-DD. În privinţa Camerei De­pu­taţilor e, probabil, chestiune de zile. Deci, s-ar putea lipsi oricând de jumătatea li­be­rală a USL, aflată, oricum, în cădere liberă în sondaje.

În acest context, întâmplător sau nu, a fost aruncată în presă ideea noii alianţe de dreapta, între PNL şi PDL. Dacă intenţia lui Sorin Frunzăverde este reală – şi nu e fumigenă lansată doar pentru a bulversa spi­ritele –, e ciudată. De ce şi-ar dori d-l Frunzăverde o alianţă cu un partid care „nu mai are nimic de-a face cu valorile de dreapta“, cum îl cataloga în momentul în care a demisionat, în martie 2012, şi pe care l-a lăsat în degringoladă, înainte de alegeri, şi l-a scos de la guvernare? Apoi, pla­nul invocat atunci, construcţia dreptei, nu a fost susţinut de explicaţii coeren­te – adică, pleca din PDL, partid de dreapta, şi intra în USL, lipindu-se de un PNL cu o identitate de dreapta anihilată de PSD. Să fi avut plecarea din PDL legătură cu faptul că invocata ascultare a convorbirilor te­lefonice îl expunea la un pericol în faţa că­ruia, rămânând pe loc, nimeni nu-i mai pu­tea garanta liniştea? Dacă acesta e răs­punsul, e posibil ca acum să întrevadă un pericol similar, care va succeda unei po­sibile ieşiri de la guvernare. Poate fi, însă, doar o încercare de a-i netezi PSD-ului dru­mul electoral, în 2014, blocând orice mişcare vine dinspre Traian Băsescu, are legătură cu acesta ori simpatii pentru el.

Dacă PDL nu va trece peste vanităţi, mici calcule individuale şi poziţionarea anti-Băsescu, şi asta înainte de euro­par­la­men­tare, nu după, dacă, mai mult, va intra în concubinaj politic cu PNL via Sorin Frun­zăverde şi ar susţine cu liberalii un can­didat comun, în al doilea tur al pre­zi­den­ţialelor – pentru că aici se va ajunge, nu e greu de dedus –, fragmentarea dreptei îşi va face simţite efectele: cale liberă spre Co­troceni pentru PSD. Şi vom avea PSD la Pre­şedinţie, PSD în Guvern, PSD la Par­la­ment. Adică, ne întoarcem la anii „de aur“ 2000-2004, ai partidului-stat. Când abu­zurile şi corupţia au fost pe culmi. //