De același autor
În contextul acestui articol, prin răul cel mai mic voi înțelege democrația electoralistă și statul stabil1, iar prin răul cel mai mare voi înțelege regimul hibrid-autoritarist și statul eșuat.
În ultimii ani, România a scăzut cu 9 puncte în ierarhia regimurilor politice2. De la locul 50 în 2008, a ajuns la locul 56 în 2010 și 59 în 2011 în clasamentul mondial, situându-se pe ultimul loc în Uniunea Europeană, între democrațiile „defecte“ ale lumii (Democracy Index. 2011). Aveam un scor general de 6,54 puncte, care este rezultatul unei medii între: 1) procesul electoral și pluralismul – 9,58; 2) funcționarea guvernului – 6,07; 3) participarea politică – 4,44; 4) cultura politică – 4.38; 5) libertăți civile – 8,24. Rămânem totuși o democrație electoralistă. Acum, indicatorul cu cel mai mare scor, procesul electoral și pluralismul, se prăbușește vertiginos, iar în condițiile arbitrariului complet în respectarea legilor, aceeași soartă o îmbrățișează și libertățile civile. Cu alte cuvinte, tindem să rămânem repetenți și să fim exmatriculați. Niciunul dintre indicatori nu ne va trece clasa în termeni de democrație. În nici trei luni, am căpătat caracteristicile regimurilor hibrid-autoritariste, ieșind din rândul celor democratice.
În privința caracteristicilor statului (ca stat de drept, cu autoritate legitimă), aveam 126 puncte în primăvara acestui an (Failed States Index, 2012), un scor mediu, care ne așeza în rândul statelor stabile, destul de departe însă de statele cu o construcție durabilă. Eram pe ultimul loc în UE. În Europa, mai jos ca noi era doar Albania. Eram un stat mai înapoiat decât Bulgaria pe aceste coordonate, dar păstram caracteristicile politice minim necesare unei situații onorabile ca democrație și stat de drept.
Care cred că sunt explicațiile fragilității noastre din trecutul recent și ale crizei deosebit de periculoase prin care trecem acum, când, metaforic vorbind, mergem ca Titanicul, direct spre iceberg, cu toată viteza, prin iconștiența paranoică a conducătorilor, interesele lacome ale pasagerilor de pe puntea superioară și gălăgia persuasivă a presei iresponsabile și ambițioase? Cu alte cuvinte, cum de am ajuns de la răul cel mai mic la riscul răului cel mai mare?
Voi rezuma cauzele fragilității anterioare și ale crizei actuale.
1. Vicierea alegerii raționale și a procesului electoral. Votul uninominal a scos din scena politică persoane care aveau virtuți și valori profesionale și politice, înlocuindu-le cu „cai de circ“, mediocri, fără scrupule, dar cu limbariță populistă, bani de campanie, capabile de manipulare și șantaj. În condițiile votului pe liste, partidele își permiteau să pună caii de circ în față, dar să facă loc și profesioniștilor onorabili, ca să aibă cu cine guverna. În plus, partidele și-au pierdut orice identitate ideologică și, prin aceasta, orice valori morale.
2. Bună parte din slaba cultură politică se datorează tipului de presă care a înlocuit pe deplin echilibrul, informarea și analiza cu răcnetul arțăgos, dezinformarea și manipularea, la comanda patronilor sau directorilor.
3. Participarea politică a cetățenilor este tot mai slabă, fiindcă neîncrederea în partide, ca promisiuni, ghidare, serviciu în slujba cetățenilor le determină retragerea contemplativ-năucită în fața televizoarelor. Pe scurt, cetățenii nu sunt reprezentați de partide.
4. În parlament, regula majorității tindea să devină tirania majorității, iar acum aceasta se desăvârșește pe față.
5. Guvernele anterioare l-au lăsat pe președinte să își facă numărul de căpitan de navă în furtuna crizei. Prin aceasta, ele au părut lașe, iar președintele de un curaj cinic și dictatorial. Presa și partidele adverse au reușit să personalizeze „răul“ întruchipat în Băsescu și să convingă o bună parte dintre oameni că unica salvare este să scape de el.
6. Reușind să contribuie la eliberarea justiției, fie și parțial, președintele lasă impresia că este ctitor principal al destructurării rețelelor mafiote ale clienților transpartinici, în tentativa lor de capturare a statului. Au loc arestări și condamnări definitive. Este condamnat și arestat chiar și fostul prim-ministru Adrian Năstase. Se pregătesc cel puțin două condamnări de proporții ale marilor potentați Voiculescu și Patriciu. În plus, contribuie fățiș la darea în vileag a plagiatului actualului prim-ministru și pierderea onorabilității acestuia.
7. Să treci de la lăcomia opulentă, puternică și fără scrupule, la precaritatea umilitoare a închisorii este inacceptabil pentru marii și micii potentați, dar este inacceptabil în perspectiva dorinței de putere, chiar și pentru „caii de circ“ scoși în față grație marilor potentați. „Politicienii“ aflați în funcții principale par să își fi pierdut atât de tare uzul rațiunii încât să și creadă că sunt „salvatorii patriei“.
8. Potentații declanșează un proces de salvare personală, incitând sau șantajând politicienii să calce în picioare Constituția, legile, viitorul României în UE, să conducă la sărăcirea accentuată a populației ca să pună capăt amenințării că urmează să se adapteze brusc de la palat la celulă, de la putere discreționară la cel mai umil statut.
Urmează o avalanșă fără precedent de acte de guvernare care scot România din rândul democrațiilor electoraliste, dar și al statelor stabile. Ne îndreptăm spre regim hibrid-autoritarist și spre un stat amenințat cu eșuarea, lipsit de autoritate legitimă și, după cum se vede, incapabil să își asume nici măcar o dată elementară: câți cetățeni are. Acest proces autodistructiv nu poate să fie oprit decât tot de către politicieni, de către cei rezonabili, indiferent de partid. Ei trebuie să facă acum o alegere crucială între cetățeni, stat și democrație, pe de-o parte, și mafiile rapace, secondate de colegii lor politici iresponsabili, distrugătoare de stat și de democrație, pe de altă parte. //
Note:
1. Statele sunt clasificate în: 1) durabile, 2) stabile, 3) fragile (în cotă de alarmă) și 4) state eșuate (vezi Failed States Index, 2012).
2. Clasificate în: 1) democrații consolidate; 2) democrații defecte; 3) regimuri hibride și 4) regimuri autoritare.
