Maculatii si neo-nuferii

Mihaela Miroiu 18.08.2006

De același autor

Am inteles in aceste zile de ce "mafia" noastra nu face asasinate fizice ca in Ucraina, Rusia sau Bulgaria atunci cand anumiti politicieni sau ziaristi ii tulbura apele si interesele. Pur si simplu nu este nevoie. Are unelte excelente sa ingroape public pe oricine doreste. Pe de-o parte, jurnalistii cu solda sunt mereu in pozitie de drepti fata de stapanul generos. Pe de alta parte, multi jurnalisti sunt superficiali, slab pregatiti, incapabili sa inteleaga sensurile termenilor cu care opereaza, incapabili sa distinga intre victime si tortionari, intre a turna si a fi turnat, dar sunt mereu dornici sa faca valuri. In acest fel, la anul 2006, inainte cu cinci luni sa ne luam eticheta de europeni, reusim sa resapam trecutul producand maculati neasteptati, dar si neo-nuferi, imaculatii. Intre cei dintai este predictibil ca se vor aseza oameni cu prestigiu de persoane integre, necorupte. Intre cei din urma, neo-nuferii adica, este predictibil ca se vor aseza oamenii care au privatizat Romania in folosul propriu, ne-au facut si ne fac legi si mai ales ne-au pus si pun biruri pe care le redistribuie spre firmele propriei grupari, una cu un vast exercitiu al solidaritatii underground. E drept ca au cam devalizat bunurile publice, dar vezi, e pe merit, trebuiau compensati. Erau disidenti, erau victime ale regimului comunist, vanate de Securitatea reprezentata, iata, prin Mona Musca, ex-politiciana cetatenilor.

Fiind ultima reduta stalinista a Europei de Est (alaturi de Albania), Romania anilor 80 a conservat si dezvoltat un sistem de complicitati si duplicitati prin care toata lumea cu un minimum de influenta traia ilegal sau imoral, din punctul de vedere al Securitatii.

Cum pacatuiam? Ce insemna "pacat"? Cred ca orice. Multi cumparam cafea la negru, mituiam doctorii cu Kent, faceam rost de mancare extra-ratie, aveam relatii "neprincipiale" cu alti oameni, eventual rau famati din perspectiva regimului, largeam duzele la gaze, minteam umfland cifrele despre planul scolar de borcane, pluta si maculatura si despre cosurile de cartofi sortati la depozitele IAS-urilor, vindeam branza si lana la piata neagra, faceam meditatii pe produse, predam lectii neconforme liniei partidului si refuzam sa mancam rahatul ideologiei oficiale, furam din porumbul colectiv ca sa hranim trei gaini private ouatoare, faceam avorturi, faceam bancuri1. Altii, foarte putini, faceau greva foamei, scrisori la Europa Libera, proteste la Comitetul Central. Altii raspandeau mici manifeste. Altii plasau "soparle" in texte sau filme. Altii aveau rude intre brasovenii revoltati. Altii aveau rude in strainatate. Greu sa scapi din reteaua de complicitati si sa traiesti ca un nufar neurmarit si neurmaritor, sa nu ai dosar la "Cooperativa Ochiul si Timpanul", cum ii spuneam noi2. Regimurile totalitare tocmai asta vor. Sa aiba la mana pe toata lumea si sa creeze o mocirla atotcuprinzatoare din care sa nu mai scoata nimeni capul. Uneltele lui sunt cei care au avut atributii explicite de mocirlire, adica ceea ce numim azi politie politica, dar si suma uriasa de lasi si mediocrii care au pupat mana care sugruma demnitatea umana in fiecare seaman.

Comunismul nu avea dead-line. Nici unul dintre noi nu stia in anii 80 ca mai avem un deceniu si cosmarul se termina. Pur si simplu am trait, unii mai demn, altii mai las, unii onest, altii ticalos, dupa cum ne cerea o morala fara stimulente publice. Poate de aceea am iesit din aceasta experienta realmente cleiosi, atat de cleiosi, incat abia acum se intrevede partea ascunsa a icebergului.

Astazi consecintele acestui mod de existenta se bucura de cele mai "glorioase" zile. Exista in etica politica un principiu extrem de important: responsabilitatea moral-politica este direct proportionala cu gradul de putere si informatie pe care le detinea sau detine o persoana. Tocmai acest principiu este eludat acum, in triumful general al Securitatii asupra oricui a scos capul sau macar nu l-a plecat.

Securitatea face legea in Romania actuala. Noi luam de bune dosarele ei ca si cand este autoritatea absoluta in livrarea "adevarului". Ea ne programeaza obsesiile si agendele politice si mediatice. Ea ne tine in nocturna, lipiti de ecrane, intr-un evazionism al lipsei de proiecte proprii in favoarea dezvaluirilor care invaluie.

Confuzia este si totala, si deliberata. Nu are nici o importanta de ce ai avut dosar la Securitate, ce contine acesta. Important este ca ai avut unul. Cazul Alin Teodorescu este halucinant. Omul dovedeste ca era urmarit si trebuia sa dea declaratii in cadrul unui interogatoriu. Presa preia: Alin Teodorescu a dat cu "subsemnatul" la Securitate. Numele de pe dosare sunt afisate in devalmasie: vanatul si vanatorul se confunda perfect. Apar dosare care spala nume ultrapatate in afaceri mafiote de capturare a statului. Apar dosare care, chiar daca nu maculeaza prin continut, mocirlesc prin mediatizare.

Fac o mica paranteza. Din experienta proprie stiu cum se ingroapa un proiect de normalitate prin ingroparea autorului. Tentativa de introducere si mai ales de aplicare a Codurilor Etice in universitati (2005) a fost substantial avariata in ideea ca cetateana principal autoare si promotoare practica "clanul", nepotismul si favoritismul. Nimeni nu a demonstrat cum practic eu toate acestea, dar etichetarile au curs la vale: "Ia te uita cine vorbeste de morala in universitati!".

Analog, vad cum politicieni si jurnalisti extrem de vocali jubileaza cu voluptate nedisimulata, unii din naiva inconstienta, altii perfect interesati, macar din sindromul mioritic al starpirii termenului de comparatie. Destui insa spera sa asasineze proiectul Legii lustratiei si ideea impartirii apelor morale in societatea romaneasca. "Ia te uita cine le promoveaza! O femeie ultra-patata!"

Imi pare sincer rau ca Mona Musca nu a relatat niciodata episodul cu semnatura ei privind colaborarea cu organele de Securitate in cazul in care se iveau probleme cu studentii straini pe care ii avea in responsabilitate. Dar de aici si pana la a o acuza de politie politica este un drum de cu totul alta natura. Stiu ca junii jurnalisti nu inteleg acea lume si cred ca jurnalistii maturi au uneori interese sa fie amnezici. In consecinta voi resuscita propriile mele amintiri despre acea perioada despre care este acuzata Mona Musca de catre noii inchizitori. Acestia sunt, de regula, fie tineri si nerabdatori sa darame mituri politice ca sa instaureze altele, fie maturi si tare ipocriti sau interesati, unii nu tocmai de "adevar", cuvant atat de frecvent in limbajul marilor demagogi ai neamului.

Mona Musca era asistenta universitara in Timisoara la programele pentru anul pregatitor pentru studentii straini in 1977-1978. Din acea pozitie nu putea sa nu semneze un angajament de siguranta, dupa cum colegii mei si cu mine nu am fi putut preda stiinte sociale daca nu eram membri de partid.

In timpul in care ea era asistenta, eu eram studenta la Filosofie, Universitatea din Bucuresti, si caminista in complexul Grozavesti, corpul B, bloc de familisti.

Nu aveam responsabilitati de "informare" despre studentii straini cu care imparteam caminul fiindca nu eram cadru didactic. Aveam responsabilitatea, ca si alti studenti romani, sa spal holurile si veceurile caminului o data la doua saptamani, sa fac de serviciu la cantina (spalat vase, curatat legume, debarasat mese), sa fac de serviciu la poarta o data pe luna, inclusiv pentru studentii straini, scutiti de corvezi de acest tip. Aveam colegi straini foarte interesanti, prietenosi si exotici, mai ales cei refugiati din America Latina. Romania gazduia disidenti comunisti ai altor regimuri, multi post che-guevaristi. Aveam colegi care, cu mici exceptii, nu erau nici exotici, nici prietenosi. Irakul si Iranul erau in plin razboi (ca si Ciprul cu Grecia). Periodic se iscau intre studentii natiilor cobeligerante proteste, batai cu cutite, uneori chiar "disparitii" bine ascunse. Intervenea discret Securitatea si astupa sub pres problema, sa nu devina cumva publica (adica sa nu se stie prin complexul studentesc Grozavesti, ca de presa nici vorba).

Cele mai dese conflicte insa erau de alta natura: unii studenti arabi isi sechestrau sotiile in camera cu saptamanile (politia nu intervenea deloc), altii isi cumparau romance cu un spray si o pereche de ciorapi de matase. In cazul in care amaratele nu erau de vanzare, ci se atasau cu adevarat de ei, le bateau, uneori le faceau "posta" sau le dadeau la propriu cate un sut in fund de zburau patru etaje. Nu voi uita aceste scene niciodata. Nu voi uita fata aruncata de-a berbeleacul pe scari, cale de patru etaje si pe atotputernicul student iranian, autorul sutului napraznic stand in capul scarilor cu un ranjet de superioritate scarbit-dispretuitoare pe care mi-l adresa si mie, si altor fete din camin. Uneori chemam militia. Nu venea pentru "nimicuri". Se bat cumva intre ei? Nu. Bat romance? Sa le fie de bine! Ce cautau in patul lor, curvele dracului?

Incep sa ma intreb daca pentru unii contemporani atunci cand noi chemam militia contra colegilor de camin care bateau, sechestrau, faceau posta, zvarleau pe scari se cheama ca faceam politie politica? Cand chemam militia ca isi luau gaturile intre ei din cauza razboaielor de acasa, faceam politie politica? Daca acum as anunta SRI-ul ca un student, strain sau roman, mi-a dat de inteles sistematic si foarte serios ca vrea sa puna o bomba la ambasadele Israelului, Libiei, Chinei sau la Scoala Americana si este foarte aproape sa actioneze, as face politie politica? Exista inclusiv in psihoterapie, daramite in educatie, o regula ferma: principiul confidentialitatii in relatia cu pacientul trebuie incalcat atunci cand acesta vrea sa se sinucida sau prezinta o reala amenintare pentru viata altora.

Stiu ca Mona Musca isi va pierde din popularitate, macar in ideea ca nu a pomenit acel angajament care, la vremea respectiva, trecea drept unul de natura profesionala, facea parte din obligatiile cadrelor didactice care lucrau cu strainii. La cat o agreeaza conducerea liberala, poate isi pierde si partidul. O multime de neo-nuferi se ivesc pe frontispiciul patriei noastre, cantand un requiem vesel celei mai populare dintre liberali, proaspat si voluptuos maculata.

Ma intreb, oare am deprins ceva mai mult discernamant legat de principiul proportionalitatii in privinta responsabilitatii moral-politice? Daca ma gandesc la rezultatul alegerilor trecute, perfect anapoda fata de mesajele unor mass-media larg-cumparate si obediente, ma inseninez gandind ca electoratul este mai moral si mai inteligent decat politicienii pe care ii voteaza, pescuindu-i, volens-nolens, din balta inca bine inchisa a clasei politice romanesti din care, iata, acum cresc neo-nuferii.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22