De același autor
Nascut din spiritul contestatar al anilor 1950, alimentat mai intai de ingrijorarile privind pericolul nuclear, la care s-au adaugat apoi poluarea si degradarea biodiversitatii, iar in ultimul timp incalzirea globala si schimbarile climatice, ecologismul devenit politic a trebuit sa se defineasca deopotriva ca proiect specific si prin raportare la orientarile traditionale stanga-dreapta. O decantare nu lipsita de asperitati, care are istoria si explicatiile sale.
in 1993, cand prelua conducerea Verzilor francezi, D. Voynet se declara de stanga si, delimitandu-se, isi proclama victoria impotriva lui A. Waechter, care se pronunta pentru o pozitie de centru, "nici-nici", considerand ca ecologistii se pot alia cu oricare dintre cele doua tabere istorice. Astazi, dupa experienta guvernarii in cadrul stangii plurale si in pierdere de viteza in sondajele de opinie, Les Verts incearca sa reinnoade legaturile cu "ecologismul de dreapta", reprezentat de personalitati ca N. Hulot (candidat la alegerile prezidentiale din 2007, cu al sau Pact ecologic, lansat la 7 noiembrie a.c.), apropiat presedintelui Chirac, ori C. Lepage, ex-ministrul Mediului in Cabinetul A. Juppé (convertit si el la altermondialism si ecologie!).
in Anglia, dupa epoca indiferentei absolute fata de ecologie a doamnei M. Thatcher, Partidul Conservator, condus acum de D. Cameron (care, ca persoana, se deplaseaza pe bicicleta in centrul Londrei si militeaza pentru folosirea panourilor solare in vederea captarii de energie alternativa), redescopera marile probleme ale mediului. Cu consilieri precum Z. Goldsmith, redactorul-sef al revistei The Ecologist, conservatorii isi elaboreaza propriul "program verde", avand patru puncte esentiale: economisirea de energie, agricultura locala ecologica, diminuarea facturii petroliere si principiul precautiei.
in acelasi cadru vest-european, cancelarul german A. Merkel (ex-ministru al Mediului in Cabinetul Kohl) si-a revizuit radical pozitia afisata in campania electorala; unele dintre proiectele ecologice initiate de coalitia de guvernare anterioara (social-democrata-verde) sunt continuate, iar altele noi, lansate in spatiul public. Au aparut chiar aliante inedite, precum cea dintre Grüneni si crestin-democrati, la alegerile regionale din Bade-Würtenberg (martie 2006). in Cehia, Verzii castiga 6,28% din optiuni si devin formatiune parlamentara (iunie 2006), iar la alegerile parlamentare din Austria (octombrie) obtin 10,8% din voturi. in SUA, in ciuda opozitiei administratiei de la Washington fata de Protocolul de la Kyoto, Asociatia Primarilor pentru Protectia Climatului considera ca "daca miscarea nu vine de sus in jos, ea va veni de la baza spre varf". La stanga, precum la dreapta, in SUA, UE, China ori Japonia, in mediul intreprinderilor, universitar, al mass-media, in societatea civila initiativele ecologice se multiplica.
Din aceasta perspectiva, intrebarea fundamentala care se ridica este aceea daca ecologismul mai poate reprezenta o ideologie in sine ori se reduce la a fi un "colorant" (verde) aplicabil oricarei formatiuni si orientari politice, indiferent de natura sa, ca o cerinta a supravietuirii societatii, inclusiv a celei politice.
Dintru inceput se impune constatarea ca ecologia este esentialmente politica, ea nu e o "stiintifica"; stiinta este incapabila, in sine, de a-si fixa propriile limite ori finalitati (C. Castoriadis). Totodata, problematica mediului nu poate ramane indiferenta si constituie o preocupare pentru orice politica veritabila si serioasa. Spre a-si exprima insa specificitatea si asuma responsabilitatea aferenta, este nevoie de un proiect politic propriu, de natura radical-democratica, menit sa puna in discutie valorile si orientarile societatii actuale si sa critice imaginarul "dezvoltarii" pe care il traim. Pentru ca, in ultima instanta, pe baza analizelor teoretice, ecologia politica isi propune sa transforme realul existent prin utilitarism si actiune publica deschisa. intr-o prima etapa, miscarea ecologista poate sa se multumeasca cu un statut de "minoritate", deopotriva din punct de vedere cantitativ si psiho-sociologic (S. Moscovici), si aceasta dintr-un intreit motiv: minoritatile sunt grupuri care pot fi importante, pana la 10-15%, cu un raport intre actiune si gandire inca puternic; prin definitie, o minoritate este critica, ideile sale sunt mult mai penetrante in diferitele medii; in ultima privinta, azi o minoritate are si un efect unificator in sanul sau, ceea ce atrage productia de idei, de practici noi, un efort superior de lucrare asupra sa si de gandire originala. Treptat insa, orizontul sau de asteptare se apropie si reclama dreptul la existenta proprie. Integrarea exigentelor ecologiei politice in orizonturile politico-ideologice traditionale nu poate constitui insa o solutie definitiva si poarta in sine pericolul compromiterii proiectului politic ecologist propriu-zis. Protectia mediului poate si trebuie sa constituie o problema a tuturor, nu insa si actiunea de esentializare a sa ca paradigma ecologista, care trebuie sa-si urmeze drumul propriu.
Desigur, conexiunile cu ideologiile traditionale nu lipsesc; reflexia ecologica si gandirea socialista, de exemplu, se pot intalni pe teme importante, precum protectia mediului si eradicarea saraciei, iar dreapta poate oferi instrumente competitive prin inscrierea dimensiunii environmentale in ecuatia pietei libere. Paradigma ecologista are deja o istorie a sa, prin contributiile unor ganditori precum Garz, Illich, Dumont, Liepietz, Moscovici, Bookchin s.a. Iar evolutia evenimentelor naturale si impactul lor asupra societatii arata ca ecologia politica a devenit indispensabila prezentului si mai ales viitorului civilizatiei umane.
