Urgenta climatica si ecologia politica

Mircea Dutu 30.03.2007

De același autor

Dovedita stiintific si tot mai evidenta in planul rea­li­ta­tilor, urgenta ecoclimatica devine, in acelasi timp, si una etica, civica si politica. In fata dezastrului natural anuntat, alertarea si mobilizarea energiilor pozitive in sensul solutionarii problemei presupun in primul rand resuscitarea sperantei si nasterea unei noi, nemaiintalnite so­li­da­ritati, prin amploarea si obiectivele sale, cea a viului.

Tinta greu de atins in fata rezistentelor masive, in cele mai diverse registre, la o schimbare radicala, diferita de toate cele de pana acum, care pune in discutie chiar modelul socio-economic mondializat, ajuns la apogeul sau.

Primele reticente sunt cele de ordin cultural, aferente unei civilizatii moderne puternic marcate de mirajul (dovedit) periculos al stapanirii naturii si atotputerniciei ra­tio­na­litatii tehniciste. Nu putem depasi usor o asemenea mostenire de secole, in care problema ecologica a fost perceputa exclusiv din perspectiva si ca o preocupare an­tropologica.

Afirmand ca omul este (exista) in mod necesar in ra­port cu natura, Hegel a postulat, totodata, ca spiritul in­­­­seamna eliberare, libertate in relatie cu aceasta. Natura nu era definita si vazuta decat prin negativ: ceea ce nu este libertate, ceea ce nu este istorie. Aceasta idee ca libertatea umana se opune ordinii naturale, iar pentru a fi liber omul trebuie, mai intai, sa se elibereze din de­pen­denta fata de mediul natural a creat o adevarata traditie intelectuala si a fertilizat bazele teoretice ale revolutiei industriale.

 Or, in epoca postmoderna in care se afirma ecologia po­litica, omul a devenit stapanul naturii si in gestionarea resurselor si problemelor sale risca sa treaca peste povata anticului Salustius, cum ca " stapanul bun isi tunde, nu jupoaie oile". Implinirea acestui etern obiectiv prometean si afirmarea complementara a imperativului ecologic presupun deopotriva o reforma radicala a gan­dirii si o mobilizare civica unica. Iar ca mijloace de rea­lizare, o gestiune cetateneasca si responsabila a pro­blemelor dereglarilor ecoglobale, pentru a evita haosul, si gasirea instrumentelor intelectuale clarificatoare pentru a lupta impotriva "razboiului viului".

Ecologismul ramane astfel, din acest punct de vedere, pentru multi dificil de inteles, iar obiectivele sale aproape imposibil de acceptat de puternicii zilei. In con­ditiile prabusirii comunismului si revenirii pe arena istoriei a neoliberalismului, ale decretarii "mortii ideologiilor", el se constituie intr-o "utopie realista", deosebita de toate cele de pana acum, in primul rand prin faptul ca se adreseaza tuturor, umanitatii ca specie intre specii, iar miza o constituie chiar supravietuirea sa, prin aceasta tre­buind sa depaseasca rezistentele cele mai diverse. Spre deosebire de ideologiile de pana acum, care se defineau prin raportarea indivizilor la valori precum: proprietatea, organizarea economiei si impartirea bogatiei, in cazul ecologiei politice, greutatea se deplaseaza spre zona raportului omului cu natura, a gestionarii probleme­lor imperativului ecologic, in spiritul solidaritatii intra si in­­tre generatii.

In spiritul naturii sale, ecologismul s-a nascut sub forma unei miscari de protest, frecvent reprimata in mod vio­lent, contra confiscarii spatiului public de catre mega­in­dustrie, aeroporturi, autostrazi care vin sa bulverseze, sa betoneze, sa tehnicizeze putinul "mediu natural" care ramanea mai ales in spatiul urban. Era o lupta contra dominatiei, distrugerii unui bun comun de catre fortele private, sustinute de stat, care nega populatiei dreptul de a alege modul de a trai impreuna, de a produce si a con­suma.

 Din perspectiva unor asemenea evaluari, in 1972, unul dintre fondatorii sai, André Gorz, afirma ca " ecologia politica este o disciplina funciarmente anticapita­lis­ta si subversiva". Se sublinia astfel urgenta necesitatii unei rupturi cu industrialismul si aceasta religie a cresterii care este inerenta capitalismului. Nu poate fi imaginat un capitalism fara crestere si nici, a fortiori, un capitalism de descrestere; profitul, "valoarea si plusvaloarea" sunt imposibile fara circulatia marfurilor substantiale, detasabile de producatorii lor. Descresterea in acest context poarta un singur nume: depresiune. Nu se poate concepe reducerea fluxului de marfuri materiale, fara a vedea o economie radical diferita de aceasta, o econo­mie in care scopul prim nu este acela "de a face bani" si in care bogatia nu se exprima si nici nu se masoara in termeni monetari.

"Descresterea" nu vrea nici austeritate, nici saracire; ea doreste, inainte de toate, sa rupa cu economicismul, sa atraga atentia asupra faptului ca la baza societatii, a intregii economii se afla in realitate o noneconomie, facuta din bogatii intrinseci care nu sunt schimbabile contra nimic altceva, date fara contrapartida, cu gratuitate, puse in comun. Informatizarea, automatizarea, eliberarea muncii materiale prin imaterial anunta un viitor care ar putea fi cel al noneconomiei. In aceasta optica trebuie sesizata importanta conflictelor avand ca obiect schimburile gratuite pe Internet.

 In acest context, un " sociolog al complexitatii", ca E. Morin, nu mai crede in notiunea de "dezvoltare" si nici macar in varianta sa "durabila", care mentine, inca, acel sambure orb tehnico-economic pentru care orice progres uman decurge din cresterile ma­te­riale si, in plus, considera ca un asemenea concept trebuie sa fie depasit intr-o noua filosofie, cea a supravietuirii, a "umanitatii", avand o "Terra-Patrie", comuna si indivizibila.

Ecologisti moderati, adepti ai actiunii practice si pre­ocu­pati de acceptarea sociala a proiectelor lor (precum Al. Gore, in SUA, ori N. Hulot, in Franta), mai spera inca in virtutile unei cresteri economice conjugate cu repartiza­rea echitabila a bogatiilor si, in consecinta, prefera dezvoltarea durabila unei descresteri globale, sinonima cu recesiunea, greu de acceptat.

 Paleative, poate conjunctural necesare din motive de tactica si pentru o anumita perioada, dar evident insu­fi­ciente spre depasirea impasului ecoclimatic actual.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22