De același autor
În toamna lui 2004, PSD era cel mai mare partid parlamentar, avea preşedintele, prim-ministrul, întregul guvern, administraţia, serviciile, televiziunea publică, companiile de stat, avea cele mai extinse şi mai puternice structuri teritoriale, controla aproape întreaga presă prin publicitatea de stat, venea după patru ani de creştere economică, după intrarea în NATO şi începerea negocierilor pentru intrarea în Uniunea Europeană. Tot 2004 a fost şi ultimul an în care am avut preşedinte şi prim-ministru pesedişti şi în care PSD a fost cel mai important partid de guvernământ. Din 2004 până în 2010, PSD nu s-a mai aflat la guvernare formal decât un singur an, în 2009, ca al doilea partid de guvernământ şi fără să dea prim-ministru. Şi va trebui să aştepte încă cel puţin doi ani pentru funcţia de prim-ministru şi încă cel puţin patru ani pentru cea de preşedinte. Cu alte cuvinte, în cel mai bun moment al său, când părea că nimic nu-i stă în cale, în 2004, PSD pierdea guvernarea pentru cel puţin două legislaturi şi preşedinţia pentru cel puţin două mandate.
Dacă e să ne luăm după aripa pragmatică a PSD (susţinută de câţiva intelectuali mai slabi de înger şi de trepăduşii veşnic îndatoraţi), după adunătorii de voturi, după exaltaţii structurilor, după apologeţii logisticii, astăzi Adrian Năstase trebuia să fie la al doilea mandat prezidenţial şi PSD la al zecelea an consecutiv de guvernare. Ei bine, după cum probabil aţi avut ocazia să remarcaţi, astăzi Adrian Năstase nu este preşedinte şi nici PSD nu e la guvernare (mă rog, aici e mai greu de făcut diferenţa – dacă nu eşti atent la nuanţe, s-ar putea să confunzi PDL de azi cu PSD din 2004).
PSD a pierdut alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009 şi pe cele locale şi parlamentare din 2008 nu din cauza lipsei de organizare, nu din cauza slăbiciunii sau ineficienţei structurilor, nu din cauza ostilităţii presei (care a cam lipsit între 2000 şi 2004), nu din cauza rezultatelor economice slabe (nu e cazul) şi nici măcar din cauza scandalurilor de corupţie (de aia cred că Albă ca Zăpada, înţeleasă ca partid anticorupţie, format din curaţi, nu are nicio şansă pe scena politică, şi asta se va vedea când România Curată se va tranforma în partid, dacă se va transforma). PSD a pierdut din cauza autosuficienţei. Iar alegerile se câştigă cu revoltă. Nu cu bani, nu cu structuri, nu cu festivism, nu cu bilanţuri pozitive, liste de realizări şi unitate de monolit, nu cu aplauzele trepăduşilor sau zâmbetele mulţumite ale liderilor. Doar cu revoltă.
Ei bine, PDL-ului de azi tocmai asta îi lipseşte: revolta. Nu o au nici Blaga, nici Boc, nici Falcă, nici Flutur, nici Elena Udrea, nici Baconschi, nici Sever Voinescu, nici Valeriu Stoica, nici Cristian Preda şi nici măcar tinerii PDL (copii cuminţi şi siniştri în uscăciunea şi bătrâneţea lor). Iar revolta n-o poţi simula. O ai sau nu o ai.
Alegerile din 2012 şi 2014 nu vor fi câştigate, dacă e să vorbim de dreapta, nici de PDL, nici de Albă ca Zăpada, ci de acea grupare politică care va reuşi să canalizeze revolta românilor. E singura variantă şi singura şansă împotriva alianţei PSD-PNL.
Mă refer la acea revoltă care l-a făcut pe Băsescu preşedinte în 2004 şi 2009 în ciuda autosuficienţei unor Năstase, Geoană, Crin Antonescu sau Dinu Patriciu.
Însă asta nu e totul. Pentru a avea o minimă şansă în 2012, PDL trebuie să ia câteva măsuri urgente:
• Să elimine primarii din structurile de conducere ale partidului. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene să facă parte dintr-un organism separat, a cărui singură grijă să fie administraţia locală, nu strategia politică a partidului.
• Tehnocraţii să rămână tehnocraţi, buni economişti, sau administratori, sau funcţionari, sau organizatori, sau miniştri. Negoiţă, Videanu, Blaga sunt zero ca politicieni.
• Prim-ministrul trebuie să fie în primul rând politician. Şi încă unul bun, capabil să convingă opinia publică, să canalizeze energii, să joace teatru, să râdă, să facă poante, să vorbească fără să se împiedice în propriile cuvinte, nu să facă armată cu miniştrii, să organizeze întruniri sau mai ştiu eu ce (pentru asta există consilieri).
Prim-ministrul e cel mai vizibil om al partidului şi deci trebuie să fie cel mai politician. Înlocuirea lui Boc cu un premier independent ar fi o eroare strategică fatală pentru PDL. Să zicem că mergi cu trenul de la Bucureşti la Braşov. Între Bucureşti şi Ploieşti, trenul merge cu 40 km/h, iar între Ploieşti şi Braşov cu 70 km/h. Cei de la CFR explică aceasta prin starea foarte proastă a terasamentului între Bucureşti şi Ploieşti. Îi crezi sau nu. Dar dacă trenul îşi schimbă locomotiva la Ploieşti? Mai eşti dispus să crezi că trenul s-a târâit până la Ploieşti din cauza terasamentului? Ce dovadă mai bună că locomotiva era de vină decât schimbarea de viteză care coincide cu schimbarea locomotivei? Un premier independent ar însemna finalul PDL ca partid. Prin schimbarea lui Boc s-ar recunoaşte eşecul guvernării PDL. Astfel, după ce Guvernul Boc a dus greul reformelor şi al crizei, roadele vor fi culese de noul guvern şi, mai ales, de noul premier. O eventuală schimbare economică în bine ar fi percepută nu ca rezultatul reformelor şi măsurilor de austeritate ale Guvernului Boc, ci ca efect al schimbării acestui guvern. Înlocuirea lui Boc cu un premier independent ar dărâma electoral PDL, pentru totdeauna, fiindcă, prin această schimbare, îi convingi chiar şi pe cei care înţelegeau adevăratele cauze ale situaţiei economice că principalul vinovat este PDL.
• Politicienii partidului sunt parlamentarii. Ei au drept de reprezentare, ei sunt cei care trebuie să convingă, să preia idei bune de la specialişti, societate civilă sau cetăţeni, să le popularizeze, să se lupte pentru ele, să folosească specialişti şi consilieri pentru a le da o formă, să apară în media, să ducă campanii, să lupte politic. Ei sunt cei care trebuie să aibă drept de decizie în partid şi trebuie să formeze structurile de conducere. Despre partea cu dormitul şi chiulitul din parlament nu mai vorbesc, astea nici n-ar trebui să fie subiecte.
• Să facă un sistem de alegeri primare în partid. Să se renunţe la numirile pe criterii de gaşcă, pe încuscriri, să se reununţe la unchi, nepoţi, fiice sau alte neamuri. Politicienii care vor fi scoşi în faţă să fie validaţi prin votul tuturor membrilor partidului (sau chiar şi simpatizanţilor fără carnet de partid, în cazul alegerilor primare deschise).
• Să facă recrutare şi head hunting. Vechii gărzi îi va fi greu să accepte concurenţă şi intruşi în sectă. E dureros, dar eficient. Să alerge şi să convingă, din casă în casă, din universitate în universitate, din liceu în liceu, din firmă în firmă. //
Citeste si despre: PDL, guvernare, Adrian Nastase, opinia publica, terasament.
