De același autor
Orice novice in stiinte geografice stie sau isi imagineaza faptul ca in Orientul Mijlociu, si in special in Israel, vara nu ploua deloc. Dimpotriva, caldura inabusitoare si umeda te stoarce de orice vlaga. Si totusi, de doua luni de zile, asupra localitatilor israeliene aflate la granita cu Fasia Gaza cade zilnic o ploaie ucigatoare: rachete Kassam trase din nordul Fasiei de teroristi palestinieni, din randul carora fac parte si membri Hamas, partidul-grupare terorista care tine sau, mai bine zis, incearca sa tina in maini fraiele Autoritatii Palestiniene dupa lovitura de teatru, asteptata de altfel, de la ultimele alegeri din teritorii, cand au cucerit puterea.
De atunci, confruntarile interpalestiniene, adica cele dintre presedintele Mahmud Abbas, lider al partidului Fatah, si premierul Ismail Hanie, lider al gruparii Hamas, au atins cote inalte, ajungandu-se la violente confruntari de strada, ocupari de posturi de radio si TV, rapiri. Practic, tot arsenalul unui real razboi civil, grevat, din nefericire pentru strada palestiniana, pe o acuta criza financiara. Autoritatea Palestiniana, blamata din cauza liderilor ei din Hamas, miscare considerata de SUA, dar si de comunitatea europeana drept o grupare terorista, se afla la un pas de prabusire economica, lipsita fiind de subventionarea financiara refuzata de organizatiile internationale.
Normal, pentru liderii Hamas, principalii vinovati sunt SUA si, se putea altfel, Israel, de parca statul evreu si-ar fi aruncat in aer propriii cetateni, si nu sinucigasii palestinieni purtand asupra lor centuri explozive fabricate de "specialistii" din Hamas si Djihadul Islamic, "indrumati" cu mare grija de iranieni si sirieni. La Damasc, de altfel, domneste, protejat de garzile liderului sirian si de Garda revolutionara iraniana, Kaled Mashal, liderul politic al Hamas, cel care, refuzand sa se amestece cu palestinienii din Gaza si Cisiordania, cu poporul adica, coordoneaza de la distanta atentatele antiisraeliene si, mai recent, noua "moda" palestiniana, rapirile de soldati sau civili israelieni. In aceasta situatie extrem de tensionata, Israelul a trebuit sa faca fata, in urma cu peste o saptamana, unui neasteptat atac terorist palestinian asupra unei baze militare, atac soldat cu morti de partea militarilor israelieni, dar si cu rapirea de catre teroristi a unui soldat. Socul resimtit de israelieni la aflarea stirii acestei rapiri nu poate fi descris, fiindca intr-o tara ca Israelul, unde armata este obligatorie pentru baieti si fete, cu totii aflandu-se de cele mai multe ori in zone periculoase, soarta fiecarui soldat devine automat parte integranta din existenta familiilor israeliene. "Este ca si fiul meu. O parte din familia mea", declara recent Avi, un taximetrist din Ierusalim. "Am doi copii in armata. Sunt mereu ingrijorata. Acum sunt foarte speriata. Ghilad (soldatul rapit) este acum al treilea copil al meu. Dumnezeu sa-l aiba in paza", sustine cu lacrimi in ochi o gospodina din Haifa.
Saptamana trecuta, in noaptea de 27 spre 28, pentru prima data de la controversata iesire din Fasia Gaza efectuata de Ariel Sharon, armata israeliana a patruns in forta in sudul regiunii, interventia terestra fiind precedata de o ploaie de obuze. Si, tot atunci, s-a anuntat si numele operatiunii: "Ploile verii". O operatiune declansata in sudul si in nordul Fasiei Gaza, avand doua scopuri: descoperirea si salvarea soldatului Ghilad Sharid, rapit acum o saptamana si jumatate, si incetarea atacurilor cu rachete Kassam.
Israelul nu se confrunta pentru prima data cu problema eliberarii militarilor rapiti de gruparile teroriste, numai ca, de data aceasta, premierul Ehud Olmert a anuntat clar si raspicat ca nu va proceda asa cum au facut liderii anteriori si, deci, nu va negocia cu teroristii. Si, pentru a dovedi ca nu glumeste, el a dispus arestarea, pur si simplu, a zeci de ministri si deputati palestinieni, toti membri Hamas. Mergand mai departe, primul ministru israelian i-a atentionat pe toti liderii teroristi implicati in astfel de actiuni si mai ales in rapirea lui Ghilad ca Israelul ii va gasi "oriunde s-ar afla. Si ei stiu asta". Aluzia voalata avea o directie speciala care a fost aproape imediat clarificata de Shimon Peres, care a declarat ca a venit timpul sa se incheie socotelile cu Kaled Mashal. Este protejatul Siriei, cel care, potrivit ultimelor dezvaluiri ale serviciilor israeliene de informatii, a pregatit atat atacul terorist de acum doua duminici asupra bazei militare israeliene, cat si rapirea soldatului israelian. In plus, surse diplomatice implicate in tratativele de eliberare a lui Ghilad au declarat, la randul lor, ca actiunea lor nu are sanse de izbanda din cauza lui Mashal, care, presat de Iran si Siria, nu intervine deloc pentru eliberarea lui Ghilad. In fata amenintarilor directe, Mashal, sfatuit de protectorii sai sirieni, s-a ascuns, a refuzat sa mai acorde interviuri, nu a mai raspuns la insistentele apeluri telefonice ale lui Mahmud Abbas si chiar a refuzat invitatia presedintelui egiptean Hosni Mubarak de a veni la Cairo.
Si iata ca apare un nou nume, care era imposibil sa nu fie prezent intr-o confruntare de talie internationala, Hosni Mubarak, liderul unei tari framantate de lupte ideologice, cu un popor ostil in marea lui majoritate "prieteniei" cu Israelul. Statornic idealurilor sale, Hosni Mubarak s-a implicat profund in conflictul generat de rapirea militarului israelian, a trimis in teritorii numeroase delegatii, inclusiv pe seful serviciului sau de informatii, pentru ca, in final, sa inregistreze un esec usturator. Prietenul sau Mahmud Abbas i-a sarit imediat in ajutor, declarand cu doua zile in urma ca eforturile egiptene nu dau rezultate deoarece nu exista partener de partea Hamas. "Nimeni din Hamas, nici chiar Ismail Hanie, nu este stapan pe situatie", a punctat Abbas. Din nou totul se intoarce in directia Damasc, unde, se pare, din ce in ce mai sigur, Kaled Mashal tine in mana cheia conflictului. Dar el tace, iar guvernul sirian a anuntat ca nu are de gand sa faca presiuni asupra lui, atata timp cat Israelul nu-si retrage trupele din Gaza. Israelul a raspuns imediat. Doua avioane militare israeliene au survolat palatul prezidential de la Damasc, o racheta bine plasata a spulberat pur si simplu biroul ministrului palestinian de Interne, pentru ca, la scurt timp, o alta racheta sa transforme intr-o valvataie chiar biroul primului ministru palestinian, Ismail Hanie. Nici unul dintre acesti lideri nu se aflau la acele ore tarzii din noapte la birou.
Aparent surprinzatoare ramane reactia comunitatii internationale: pana acum, daca Israelul misca doar un pic in front, venea imediat cu acuzatii, puneri la punct, compatimiri si milioane de euro ajutor pentru palestinieni. De data aceasta, reactiile sunt minore. Franta ramane in continuare cea mai fidela prietena a palestinienilor. Dar chiar si guvernul de la Paris este revoltat de rapirea soldatului israelian (cei drept, el este de nationalitate franceza), cerand gruparilor care-l detin sa-l elibereze imediat. Dar marea majoritate a opiniei publice internationale, in frunte cu SUA, sustine dreptul Israelului la autoaparare. Iar o confirmare si mai oficiala este refuzul Consiliului de Aparare al ONU de a aproba o rezolutie de blamare a Israelului, introdusa de statele arabe prin glasul Qatarului.
Este un raspuns clar dat Hamasului si refuzului sau de a renunta la terorism. Un guvern totalitar Hamas nu este acceptat nu numai de comunitatea internationala, confruntata la randul ei cu numeroase probleme interne, pentru a se mai complica cu teroristii palestinieni, dar nici de strada palestiniana, care, in marea ei majoritate, doreste pace si devine din ce in ce mai constienta de stratagemele electoral-populiste ale miscarii Hamas. "Lupul isi schimba parul, dar naravul ba", ar suna in traducere libera reactia unui palestinian din Shem, Ahmed, intr-o declaratie facuta Agentiei de stiri israeliene in limba romana "Anima News". De ce numai Ahmed, fara nume de familie? Explicatia este simpla, spune acelasi locuitor din Shem: "Frica. Teama ca vecinul poate fi activist Hamas si te poti trezi impuscat pentru «colaborare cu dusmanul sionist». Sau, in cel mai fericit caz, poti fi batut crunt sau, si mai rau, sa pierzi orice sansa de a obtine vreo viza de lucru in Israel, unicul mod de a supravietui". Astfel gandeste o buna parte dintre palestinienii obisnuiti.
Dar ce cred israelienii? In Israel nu poate fi vorba de frica sau constrangere, astfel incat oamenii isi spun parerea deschis la radio, in ziare sau la televiziune. In jur de 55% dintre israelieni sunt pentru actiunea militara "Ploile verii", 3% se abtin, iar restul cred ca ar fi trebuit recurs in continuare la tratative, nu fiindca s-ar opune unei actiuni militare, dar se tem ca nu cumva acest pas sa puna in pericol viata militarului rapit.
"Nu vom ceda nici unui santaj" , declara duminica premierul Ehud Olmert. "Cu toate arestarile efectuate de Israel, guvernul Hamas ramane in picioare si este activ. Israelul duce un razboi nebunesc", sustinea primul ministru palestinian Ismail Hanie, privind la biroul sau mistuit de flacari. "Am dat dispozitie armatei sa utilizeze toate mijloacele impotriva teroristilor. Vom face totul pentru a-l elibera pe Ghilad si a pune capat terorii. Si, cand spun totul, trebuie sa se inteleaga totul!", puncta Olmert. Olmert se bazeaza in primul rand pe sustinerea aproape totala a actiunilor guvernului sau de catre toate gruparile politice. Lucru rar intalnit. In al doilea rand, in pofida frictiunilor de la inceput, Olmert si ministrul Apararii, laburistul Amir Peretz, lucreaza in tandem, alcatuind o echipa bine sudata, pentru ca amandoi sunt constienti de rolul jucat in acest moment in viata lor politica. Esecul in aceasta misiune ar insemna si prabusirea lor politica, iar, in cazul lui Olmert, si a Kadima, partidul infiintat de Ariel Sharon.
In aceste conditii, primul, inteligent, al doilea, precaut, dar determinat, au toate sansele sa conduca aceasta criza la un final acceptabil, nu pe deplin clarificat si nicidecum la pace. Un scenariu care poate include, in pofida declaratiilor anterioare ale ambelor parti, chiar eliberarea de Israel a unui numar considerabil de detinuti "fara maini patate de sange", adica neparticipanti la actiuni teroriste efective, inclusiv a ministrilor si deputatilor palestinieni. Este posibil insa ca finalul sa fie dramatic, daca se va dovedi ca teroristii au mintit din nou si militarul israelian nu mai traieste. Oricum, pana la ora cand scriu aceste randuri, responsabilii israelieni au recunoscut ca nu detin nici o informatie cu privire la soldatul rapit, cu exceptia unei stiri din ziarul arab din Londra Al Hayat, care ii citeaza pe membrii delegatiei egiptene implicate in eliberarea soldatului si care sustin ca acesta este sanatos, rana sa de la stomac nefiind grava, ea fiind tratata de un medic palestinian. Dar, intrucat aceasta informatie nu a fost confirmata si de surse palestiniene, care continua sa declare ca tanarul este "viu sau mort", Israelul s-a declarat sceptic cu privire la aceasta stire.
Deci, in cazul unui asemenea tragic deznodamant, cu greu se poate crede ca va putea fi mentinut spiritul rece in aceasta afacere, care in aceste conditii va zgudui din temelii, in primul rand, societatea israeliana si, nu mai putin, comunitatea internationala. Cu toate acestea, sa nu uitam ca totul se petrece in Orientul Mijlociu, unde situatii aparent incheiate si definitivate se pot schimba intr-o secunda.
