De același autor
"O fata rade, o fata plange", imaginea clasica a unei existente ajunse la momentul maximei tragedii, este exemplificata cel mai bine astazi de statul Israel. Sau, la o privire rapida si superficiala, de "statele" Israel. Nordul si sudul. Pe de o parte bezna noptilor in adaposturi supraaglomerate, sfasiata de alarme si explozii, iar pe de alta parte Tel Avivul, scaldat in valurile de lumini ale reclamelor, supraaglomerat de turisti si israelieni, localnici sau refugiati din nordul insangerat, umpland pana la refuz plajele, strazile, faleza, discotecile, barurile si salile de spectacole. Mai mult ca oricand, in aceste zile dramatice, Tel Avivul nu doarme, ci dimpotriva, traieste mai intens decat oricand. Si aceste imagini se pot intalni, la scara mai redusa, in toate orasele din centrul si din sudul Israelului.
Aceasta "ruptura", constatata la prima vedere, poate conduce, la o analiza superficiala, la interpretari care nu au contact cu realitatea. In vacarmul muzicii si al rasetelor, vei constata cu stupoare ca fiecare local de distractie, chiar daca este vorba de un simplu chiosc, dispune de cel putin un televizor fixat pe unul dintre canalele de stiri, trecatorii sau consumatorii urmarind incordati evenimentele din nord. La randul lor, radiourile portabile sau celularele sofisticate care receptioneaza posturi de radio sunt si ele comutate pe programe de stiri. Pe frumoasa si eleganta faleza a Tel Avivului ori pe plaja plina pana la cele mai tarzii ore ale noptii, oamenii privesc cerul strabatut de elicoptere, apreciind dupa frecventa acestora gradul tensiunii din nord.
Razboiul este prezent peste tot. Aparentul "dolce far niente" din centrul si sudul tarii ascunde teama, grijile si sperantele unui popor care-si doreste pacea mai mult decat orice neam din lume. Fiind aproape, daca nu chiar unica tara din lume in care parintii isi ingroapa copiii, Israelul se zbate de zeci de ani sa convinga islamul si o buna parte din Occident ca are dreptul sa existe, aici, pe bucatica harazita de istorie si de "bunavointa" Natiunilor Unite.
Niciodata si nici in aceste momente dramatice statul Israel nu a stiut si nici nu a vrut sa-si exploateze propagandistic mortii si ranitii. O decenta care, in acest inceput de secol dominat de mass-media, se dovedeste a fi o greseala. Adeseori fatala. Fiindca, asa cum este firesc, vorbele pier in fata imaginii. Iar atunci cand ea, imaginea, este utilizata la maximum, cum este cazul cu evenimentele din sudul Libanului, culminand cu atacul de la Kana, explicatiile specialistilor israelieni, oricat de logice ar fi, si oricat de clar ar fi lumii intregi ca Hezbollah foloseste civili drept scut, in fata socului vizual, logica cedeaza terenul sensibilitatii.
Numeroase agentii de stiri si posturi TV internationale manipuleaza stiri si imagini cu multa subtilitate, in favoarea Hezbollah, normal, intr-o asemenea maniera incat publicul vizat nu sesizeaza nici macar o secunda faptul ca este indus in eroare, bombardat fiind de imagini socante, filmate din unghiuri favorabile, astfel incat sangele, ranile, plansetele, parul smuls din cap si ruinele in flacari sau fumegande sa evidentieze "barbaria" armatei israeliene. In acelasi timp insa, Haifa, insangerata si inspaimantata, este tratata cu superficialitate, mortii si ranitii ultimului atac Hezbollah fiind filmati in bezna, incat cu greu reusesti sa observi ceva. Lumina reflectoarelor, ca si cea a obiectivitatii, suferind o subita si dorita pana.
Randurile de fata nu se vor nici pe departe o pledoarie in favoarea Israelului. Si nici macar un rechizitoriu. Dar, desi toata lumea foloseste cuvantul razboi, nimeni nu judeca din acest punct de vedere.
"Razboi" nu este numai un cuvant care suna bine si socant in buletinele de stiri. Razboiul este o stare de fapt care implica, in mod inevitabil, drame, greseli, morti si raniti, calcule gresite, victorii, infrangeri si rasturnari surprinzatoare de situatii. Inainte de a-l acuza pe unul sau pe altul dintre beligeranti, inainte de a ne lansa in analiza si previziuni, trebuie sa acceptam si sa intelegem din plin ideea de razboi, cu toate tragediile pe care le implica.
Mai mult decat in orice zona a globului, un razboi in Orientul Mijlociu este mai grav si mai periculos pentru intreg globul, mai ales astazi, cand terorismul, cu precadere cel islamic, a atins cel mai inalt grad de periculozitate, atat prin amploare, cat si din punct de vedere al dotarii si tehnologiei de care dispune.
Folosind Libanul drept pretext, teritoriile palestiniene drept factor de presiune iar Hezbollah pe post de "cap de pod", Siria si Iranul, iar din umbra Al-Qaida, pregatesc impunerea islamului extremist in aceasta zona a Orientului Mijlociu, scopul final fiind distrugerea statului Israel, unica oaza occidentala a regiunii.
Un plan vast care impune sume imense de bani si armament sofisticat, dar si o strategie deosebita, marcata de subtilitate si diplomatie, pentru a atrage si acea parte a lumii arabe care este reticenta fata de terorism, dar sensibila si mai ales sensibilizata de orice problema legata de "dusmanul" sionist si de "expansiunea" lui. Pentru orice persoana care vrea sa judece o secunda este clar faptul ca statul Israel nu are nici o intentie expansionista, iar retragerea din Fasia Gaza efectuata anul trecut, cu toate conflictele interne pe care le-a generat, este cea mai clara dovada.
Si totusi, actuala confruntare din Libanul de Sud a dat nastere unei adevarate sciziuni in sanul populatiei israeliene. E drept, fiind o societate democratica, intotdeauna au existat pareri contrare, manifestate fie in presa, fie prin mici demonstratii.
De data aceasta insa, israelienii s-au scindat practic in doua - pro si contra razboiului - de o maniera care creeaza deja probleme sociologilor. Manifestatiile organizate impotriva razboiului au luat o amploare neasteptata, atat ca frecventa, cat mai ales ca numar de participanti, efectivi sau simpatizanti.
Surprinzator este faptul ca nici in tabara adeptilor continuarii razboiului nu se constata excese de violenta, ci dimpotriva, continuarea actualei situatii este privita ca o unica cale de a lichida amenintarea Hezbollah, dezarmarea miscarii siite, eliberarea celor doi militari rapiti si instalarea pacii la granita de nord a Israelului. Indiferent sub ce forma este ceruta, tot pacea este dorinta suprema a israelianului. Nu razboiul de dragul razboiului, nu ocuparea Libanului de Sud si bineinteles nu o confruntare ilogica cu Siria.
La unison insa, poporul acuza guvernul de lipsa de initiativa, intr-un sens sau altul, si bineinteles de indiferenta manifestata in ultimii ani fata de evidenta intarire si consolidare a puterii Hezbollah. Nici armata nu este iertata, acuzata la randul ei de imposibilitatea de a pune capat atacurilor impotriva localitatilor din nord.
Si daca tot semnalam modificari in structura socio-psihologica a societatii israeliene, trebuie evidentiat sectorul arabilor israelieni. Asemenea deputatilor lor din parlamentul israelian care au devenit adevarati propagandisti si sustinatori ai terorismului palestinian si ai "cauzei" Hezbollah, o mare parte dintre arabii israelieni, crestini sau musulmani, acuza, chiar langa cadavrele fiilor sau rudelor lor, ucise de Katiuse, guvernul israelian, aparand cauza Hezbollah. O mica parte ce-i drept se revolta, blestemandu-l chiar pe seicul Nasrallah.
Si in tot acest butoi cu pulbere, ce face guvernul israelian? Asteapta votarea rezolutiei ONU propusa de americani si francezi, cere amendamente si continua actiunile militare, fiind sceptic totodata in privinta rolului pe care-l va avea viitoarea forta nationala din sudul Libanului. Iar in aceasta privinta are dreptate. Actualmente exista o forta internationala in aceasta zona, forta care nu a facut si nici nu face nimic. Nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca nu poate. De aceea, daca nu se va realiza dezarmarea gruparii Hezbollah si defasurarea fortelor libaneze in sudul Libanului, greu de crezut ca o forta internationala va putea fi macar constituita.
Atata timp cat orgoliile, petrodolarii si fantoma terorismului international vor bantui regiunea, Orientul Mijlociu va continua sa fie scena violentelor, pretul greu fiind platit de victime nevinovate, de o parte si de alta a unei granite care ar trebui sa desparta doua state, daca nu prietene, cel putin vecine si nu dusmane.
