De același autor
Publicăm în continuare prefaţa scrisă de Norman Manea la volumul The Silent Woman (Femeia tăcută) al Monikăi Zgustova, apărut recent în Statele Unite al Americii.
Monika Zgustova aduce, în peisajul literaturii americane, aspecte provenind din educaţia sa central-europeană, din anii adolescenţei petrecuţi în Statele Unite şi din actuala experienţă ca cetăţean spaniol. Viaţa sa complexă şi rădăcinile culturale extrem de variate sunt puse în valoare de un talent cultivat – un simţ critic acut şi o manieră profundă de abordare a literaturii, ce ies la iveală în romanul său recent Femeia tăcută (The Silent Woman), roman ce poate fi privit ca o poveste universală (trecând prin Praga, New York, Sarajevo, Boston, Moscova, Sankt Petersburg şi Detroit), a cărei acţiune se desfăşoară de-a lungul unei perioade îndelungate şi importante din istoria unui secol XX dominat de violenţă şi a anilor imediat următori.
În centrul acestui roman se află un personaj feminin fermecător şi complex, „tăcuta“ Sylva, pe care o întâlnim prima dată în capitala Cehoslovaciei anului 1974, la numai câţiva ani distanţă de la promiţătoarea Primăvară de la Praga şi invazia sovietică ce i-a urmat.
„Această femeie nu e acea Sylva care locuia la Paris, unde i se spunea doamna Ambasadoare. Nu, ea nu mai este muza suprarealiştilor, nu mai este Mnemosyne, zeiţa memoriei; această Sylva de 72 de ani, a cărei vârstă coincide cu anul secolului în care ne aflăm, este altcineva. Cine este acea femeie solitară ce poartă pe cap o coroană de narcise albe şi un voal din dantelă atât de des, încât pare să-i fi fost sculptat pe chip? Este şi nu este Sylva. Înotăm şi nu înotăm în acelaşi râu, suntem şi nu suntem.“
Viaţa sa agitată – la fel de agitată precum secolul în care a trăit – include o serie de încercări, de traume morale şi psihologice, greutăţi inerente unei vieţi trăite sub un sistem represiv, fie că vorbim aici de nazism sau comunism. După ezitări îndelungate şi dureroase, cedând presiunii unor agenţi ai puterii brutali şi unşi cu toate alifiile, Sylva semnează înţelegeri oportuniste cu invadatorii germani şi cu statul poliţienesc comunist. Această adaptare plină de cinism la mersul vremurilor, impusă de o guvernare odioasă – aflată sub ocupaţie nazistă şi, ulterior, sub dictatura comunistă –, a reprezentat o dovadă a solidarităţii şi a afecţiunii Sylvei faţă de cei dragi. Aşa cum îşi va aminti mai târziu Sylva, „atunci când situaţia se înrăutăţeşte, e dificil să mai poţi privi lucrurile cu luciditate. În astfel de momente, e uşor să faci greşeli pe care, apoi, să le regreţi până la sfârşitul vieţii“. Nu a fost deloc uşor pentru ea să-şi compromită propriile valori morale. Într-adevăr, regretele sale sunt autentice şi de durată şi reprezintă o provocare la adresa retoricii postcomuniste şi postfasciste simpliste și oportuniste a zilelor noastre, într-un context aparent stabil şi în contrast cu trecutul istoric sângeros – acel coşmar plin de ambiguităţi, incertitudini şi suferinţă umană.
De asemenea, Zgustova trage un semnal de alarmă, punând sub semnul întrebării aspecte ale noului pragmatism caracteristic lumii libere capitaliste, care-şi are propriile unelte cinice ale puterii – de data aceasta fiind vorba, desigur, despre puterea banului. Mult mai trivială, comună şi, aparent, inofensivă, această capcană a banului nu reprezintă o alternativă la îmbogăţirea spirituală.
Fiul Sylvei, Jan, trăieşte şi el experienţe traumatizante, în timpul dictaturii comuniste, ca urmare a trimiterii tatălui său în închisorile gulagului şi a statutului social îndoielnic al mamei sale. Când termină facultatea, „autorităţile nu i-au permis să intre la Academia de Muzică din cauza originilor sale (nesănătoase)“. Astăzi un cibernetician trăind în Statele Unite, confruntându-se cu tentaţiile bunăstării financiare prin renunţarea treptată la propria identitate, el este, la rândul său, victima presiunilor impuse de noile vremuri. Din nou, este vorba despre încercarea de a-şi mulţumi propria familie, de această dată soţia de origine rusă. Reprezentanţii noii puteri omniprezente a banilor au propria lor strategie: „Salariul tău... uau! Va fi unul apetisant!“. Viitorul potenţial captiv într-o societate liberă ezită, la fel ca mama sa. Şi totuşi, într-un final, Jan semnează, aşa cum şi mama lui a semnat în vremuri mult mai tulburi. „Pentru unii bărbaţi, vine o vreme când trebuie să aleagă între un mare Da şi un mare Nu. Mi-am repetat de nenumărate ori răspunsul corect: Nu. Dar apoi m-am gândit că, dacă aş lucra pentru compania Ford fiind la universitate, asta nu ar însemna că îmi trădez marele Nu, iar Katya ar înceta să mă mai cicălească. Aşa că am dat din cap aprobator: «OK. Bine. Mă bag.»“
În refugiul său din Cehoslovacia, Sylva spunea: „De-a lungul celei mai întunecate perioade din istoria noastră recentă, în vremea lui Hitler şi a lui Stalin, a început degradarea valorilor noastre morale. Acest proces continuă în prezent, astfel că nimeni nu mai ştie diferenţa dintre bine şi rău“. Analiza profundă a Monicăi Zgustova privind contradicţiile şi conflictele din mediul social-politic, dar şi capcanele care-i pândesc pe oameni, la tot pasul, nu se opreşte la „sfârşitul istoriei“, aşa cum au numit unii comentatori la modă prăbuşirea comunismului în Europa.
Romanul evocă, în primul rând, exilul şi aduce în prim-plan sentimentul general al înstrăinării, în actuala societate modernă şi mercantilă. Sylva se simte din ce în ce mai străină în propria ţară. Aici s-a născut într-o familie aristocrată, cu dublă etnie (cehoslovacă şi germană), purtând numele tatălui, von Wittenberg; aici şi-a petrecut copilăria într-un castel magic din nordul Boemiei şi s-a măritat cu un diplomat german bizar – contele von Stamitz cel cultivat, politicos, impotent, gelos şi anxios – care s-a sinucis; aici a fost curtată asiduu de către profesorul de franceză poreclit Beauvisage; şi, în fine, tot aici a avut o relaţie erotică tensionată şi afectivă cu un pictor modernist de origine rusă, sensibilul şi istovitorul Andrei Ivanovici Polonski. Andrei este şi el un aristocrat, la început trecând de partea comuniştilor, apoi în tabăra Armatei Albe, pentru a sfârşi ca expatriat în Praga. Se întoarce pe pământul natal, pentru a fi ulterior arestat de poliţia secretă sovietică şi trimis într-un lagăr de concentrare din Siberia, unde munceşte în condiţii groaznice. Fiul Sylvei este rodul acestei legături profunde şi triste cu Andrei, devastată de exilul sovietic criminal, care a urmat exilului în Cehoslovacia.
În acest roman, Zgustova creează numeroase personaje puternice şi memorabile. În descrierea personajelor rezidă o cunoaştere introspectivă a eului lăuntric, dublată de o investigaţie obiectivă şi inteligentă a alegerilor întotdeauna dificile cu care destinul ne încearcă, în asemenea circumstanţe ostile. Toate personajele care prind viaţă în acest roman remarcabil trăiesc în Regatul Umbrelor, care a dominat omenirea vreme mult prea îndelungată.
The Silent Woman este lucrarea unei autoare sensibile, cultivate, talentate şi originale, care merită toată atenţia şi admiraţia noastră.
Traducere şi adaptare de CRISTINA SPĂTĂRELU
// MONIKA ZGUSTOVA
// The Silent Woman
// Traducere de Matthew Tree
// Prefaţă de Norman Manea
// The Feminist Press at The City University of New York, SUA, 2014
