Litigiile Washingtonului cu Europa

Clivajul a fost pe larg expus la Conferința de Securitate de la München.

Pe de o parte, Mike Pence a pregătit terenul din vreme prin poziționările pe care le-a avut în Polonia. Varșovia găzduia la inițiativa Statelor Unite o conferință privind pacea și stabilitatea Orientului Mijlociu. Însă, cum era de așteptat, totul s-a transformat într-o discuție despre chestiunea iraniană. Optica americană este pe larg cunoscută: Teheranul este văzut drept cea mai mare amenințare pentru pacea Orientului. Nu a lipsit rechizitoriul interferenței sistematice și a instabilității pe care Iranul o încurajează în afara granițelor sale. Yemen, Irak, Liban, Siria – toate aceste locuri poartă o amprentă iraniană și a unor forțe proxy teleghidate de la Teheran. Conferința de la Varșovia are loc într-un moment simbolic, în care sunt celebrați 40 de ani de la Revoluția islamică.

Pentru Pence, JCPOA, acordul nuclear mediat de Administrația Obama și încă implementat de o parte a comunității internaționale, în ciuda sancțiunilor americane, este „un pact al diavolului cu inamicul nostru comun – al aliaților și al partenerilor noștri din Orient“. Iată contextul în care vicepreședintele SUA le-a cerut europenilor să denunțe acordul cu Iranul: „A venit vremea ca partenerii europeni să fie alături de noi și de poporul iranian; a venit vremea ca partenerii europeni să se retragă din acordul nuclear și să se alăture“ campaniei de presiune diplomatică și economică menită să oblige Iranul să renunțe la politicile revizioniste de pe tot cuprinsul regiunii. Pentru Washington, cel mai mare inconvenient este mecanismul inventat recent de europeni („Special Purpose Vehicle“) pentru a ocoli interacțiunile bancare cu Iranul și văzut ca un „efort de a opri sancțiunile americane împotriva regimului“.

De cealaltă parte, marile puteri europene par surde la mesajul Administrației Trump. De altfel, în discursul său de pe scena Münchenului, Angela Merkel a denunțat incoerența strategică a Washingtonului afișată în Siria, deși acesta din urmă este tot mai alarmat de faptul că Teheranul vrea să creeze un spațiu de influență geopolitică reunind Irakul, Siria și Libanul: „Oare retragerea imediată a trupelor din Siria este un lucru pozitiv? Oare nu va întări poziția locala a Iranului și a Rusiei?“. Pe aceleași coordonate, ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, a pledat la München pentru păstrarea JCPOA care, în opinia sa, „corespunde intereselor de securitate ale Europei“. Pe acest fond, nevoia de a ocoli sistemul bancar clasic, vulnerabil la sancțiunile americane, pentru a găsi modalități suplimentare de a tranzacționa cu Teheranul și încercând astfel să motiveze Iranul să rămână fidel termenilor acordului.

Încet, dar sigur, distanța dintre Washington și o parte din Europa în această chestiune pare să atingă intensitatea pe care a avut-o Irakul cu mulți ani în urmă. Se reface oarecum geografia simbolică și strategică de atunci: Noua vs. Vechea Europă. Dar oare merită? Mai ales într-un moment de contestare profundă a ordinii occidentale? Pe ambele maluri ale Atlanticului ar trebui să reflectăm la îndemnul vicepreședintelui Joe Biden: „fără o alianță euroatlantică stabilă totul se prăbușește. Ne aflăm la un moment de răscruce... într-o competiție între sisteme și de valori. Este exact tipul de competiție pentru care comunitatea transatlantică și instituțiile ei au fost create“.

Turneul lui Mike Pompeo în Europa Centrală

Tot săptămâna trecută, Europa Centrală a fost pentru moment epicentrul gravitațional al desantului american pe continent. Miza sa? Contrabalansarea rivalilor (China și Rusia) în punctele foarte vulnerabile precum Ungaria.

Teoria operațională sub care a stat întregul demers a fost aceea că izolarea actorilor problemă din regiune, lipsa de interacțiune cu aceștia și mai ales absența activă a Americii echivalează cu a lăsa spațiul la cheremul Rusiei și Chinei. Totul sub mantia competiției geopolitice pentru influență pozitivă. „Multe dintre problemele pe care le avem în aceste relații au venit după un deceniu de dezangajare americană, nu doar de natură politică, dar chiar de deprioritizare strategică a Europei Centrale. Astfel că vacuumurile care au fost create prin absența Statelor Unite în aceste locuri au fost umplute“, spune Departamentul de Stat. Este o perioadă marcată de o intensă efervescență geopolitică, de ofensiva insidioasă a rivalilor, prin Inițiativa 16+1, propusă de China, sau prin amplificarea prezenței energetice a Rusiei.

Desigur, acolo unde Budapesta vede o susținere necondiționată, chiar o legitimare a opțiunilor făcute de regimul Orbán (în baza unei afinități ideologice cu Administrația Trump), mesajul de fond articulat de reprezentanții Washingtonului a fost cu totul altul: obiectivul este acela de a intra în competiție cu rivalii Vestului în locurile în care aceștia au dezvoltat capete de pod și și-au consolidat prezența. Cu alte cuvinte, preluând o nuanță din discursul Angelei Merkel de la München – „războiul hibrid atacă veriga cea mai slabă a lanțului“. Din această perspectivă, Budapesta – un veritabil hub al Huawei în Europa – nu a fost aleasă accidental. Pentru Statele Unite, infiltrarea Noii Europe de către China este chiar mai sensibilă decât operațiunile acesteia în Vechea Europă. Noua Europă este mult mai vulnerabilă, este mai „coruptibilă“, iar Beijingul pare să știe cum să opereze într-un spațiu „cu o istorie recentă dominată de moștenirea comunistă, care oferă culoare semnficative pentru corupție“ și unde există predispoziția de a deschide sectoare strategice (în special energie, infrastructură clasică sau digitală) unor companii de „stat“ (proxy). O linie roșie a fost clar enunțată de Pompeo: „Niciodată nu ne vom plasa echipamentele noastre într-un loc vulnerabilizat prin faptul că există tehnologie chineză în imediata apropiere“.

Mare parte dintre nuanțele folosite de Pompeo au trimis către moștenirea anului 1989, către etosul pus în pericol pe măsura răspândirii influenței Chinei și a Rusiei: „Cel mai mare risc este să pierdem din vedere cât de importantă este democrația (...) libertatea și prosperitatea nu sunt garantate. Rusia și China vor să uitați de această moștenire și cred că slăbirea angajamentului pentru democrație, piețe libere și stat de drept le va întări poziția lor în lume“, a avertizat Mike Pompeo la Bratislava.

De remarcat, însă, că turneul a fost lipsit de tușele consacrate anterior marcate de ostilitatea față de Uniunea Europeană. În ultimele luni, discursul suveranist, susținerea pentru mișcările nativiste, proiectat de o parte a administrației, decisă să declare război structurilor globaliste (inclusiv UE), devenise dominant. Din această perspectivă, mult mai prezent a fost spiritul Victoriei Nuland decât cel al lui Stephen Bannon. După cum remarca Tomas Valasek, directorul Carnegie Europe, se observă o suprapunere de optică între Bruxelles și Washington atunci când vorbim despre integritatea statului de drept și a pârghiilor de checks and balances: „Statele Unite au ajuns să creadă că guvernanța slabă și corupția sunt cele care permit Beijingului și Moscovei să obțină o influență necuvenită“.