De același autor
Daca ar fi sa optam pentru un singur cuvant care sa rezume simbolic majoritatea initiativelor de politica externa asumate de Obama pe parcursul primilor sai 4 ani ar fi cel de “rebalansare” (rebalancing), cu alte cuvinte o forma de reechilibrare a unor angajamente percepute ca fiind excesive. Fie ca vorbim de Irak, AfPak, pana la un punct chiar de Europa, reorientarea geopolitica a ramas preocuparea esentiala a unei administratii aflata constant in cautarea unui orizont strategic fundamental diferit de cel mostenit de la predecesorul sau.
Sfarsitul paradigmei 9/11
Razboaiele de dupa 11 septembrie si costisitoarele campanii de nation-building care au urmat au devenit simbolurile unei anumit mod de a face politica externa si de a interactiona cu lumea. Una hipermilitarizata. Din primul moment, Obama si-a anuntat intentia de a intoarce pagina, de a pune punct razboaielor lui Bush. A inteles ca opinia publica americana isi pierduse rabdarea. Daca in urma cu 4 ani in primul sau discurs prezidential Obama constata ca “natiunea noastra este in razboi impotriva unei vaste retele de violenta si ura”, acum datele sunt cu totul altele. Eliminarea lui Bin Laden i-a oferit lui Obama iesirea pe care o cauta din primul moment. Simbolic aceasta reprezinta sfarsitul unei epoci. “Un deceniu de razboi ia acum sfarsit…O securitate si o pace durabile nu au nevoie de o stare de razboi perpetuu”, spunea Obama, ieri, in discursul de inaugurare al celui de-al doilea mandat.
Desigur, acesta ramane un diagnostic eminamente contestabil. Se ignora modul in care amenintarea de care Obama vorbea in ianuarie 2009 s-a metamorfozat, dispersat iar acum se extinde speculand slabiciunea structurala a statelor din Africa si Orientul Mijlociu. Dar pe fond, Obama a ales sa lupte diferit de Bush. Desfasurarea de zeci de mii de militari americani nu mai este o optiune dezirabila. De aici rebalansarea spre drone, traineri si forte speciale. Dezangajarea din razboaiele de ieri, a fost o tema cultivata sistematic in momente cheie ale primului mandat: in discursul de la West Point din decembrie 2009 chiar atunci cand anunta plusarea din Afganistan; sau in ianuarie 2012, cand administratia prezenta noile principii care vor ghida elaborarea politicilor de aparare ale natiunii. Acest al doilea moment are un simbolism aparte deoarecece cutuma nu necesita prezenta presedintelui SUA.
Si totusi, atunci, Obama flancat de Secretarul Apararii si principalul sau consilier militar a tinut nu doar sa participe, dar si sa transmta un mesaj clar: sfarsitul razboaielor din Irak si Afganistan inseamna sfarsitul campaniilor de nation-building pe termen lung prin intermediul unor masive forte militare. Pana si saptamana trecuta, in turneul de adio pe care l-a efectuat in Europa, Leon Panetta a tinut sa puncteze ceva foarte similar: “Ne pregatim sa incheiem cea mai lunga perioada de conflict la scara extinsa din istoria Statelor Unite”, a spus Panetta intr-un discurs sustinut la King’s College in Londra. Mai mult, nominalizarea recenta la Pentagon si Departamentul de Stat a unor “democrati de tip Scowcroft”- niste “realisti” pur sange, formati la scoala Vietnamului, instinctiv predispusi spre evitarea angajamentelor militare cu final deschis, incert - pare sa reprezinte o reasigurare suplimentara in acest sens.
Insa toata aceasta rebalansare militara articulata secvential pe parcursul primul mandat, este un preambul, pregatind scena pentru capitolul doi: a venit momentul pentru un altfel de nation-building, nu in Afganistan, ci acasa: reconstructia Americii. Iata tema, reala, centrala, a celui de-al doilea mandat:”O decada de razboi ia acum sfarsit. Recuperarea economica a inceput”.
De la Revolutia lui King la Revolutia lui Obama
Pe acest fond, Obama anunta o regandire a ratiunii statului, o masiva expansiune a statului bunastarii, o regandire a impozitarii, reforma scolilor, totul pentru a crea o “natiune care recompenseaza eforturile si determinarea fiecarui american”. America pe care Obama si-o doreste este toleranta, dreapta, este tara tututor posibilitatilor si a demnitatii umane. Pe scurt o sursa de inspiratie si speranta pentru saracii, bolnavii, marginalizatii de pretutindeni sau pentru victimele prejudecatilor de tot felul. Filozofia sa de guvernare se fundamenteaza pe credinta ca fiecare cetatean are dreptul la “securitate si demnitate”. Iar asigurarea si garantarea acestor drepturi colective, intr-un sens de baza, pentru fiecare, devine o responsabilitate a statului care va furniza o plasa protectiva extinsa: ”angajamentele pe care ni le facem unii altora - prin Medicare, Medicaid si Securitatea Sociala - toate aceste lucruri nu ne submineaza initiativa, ne intaresc”. De remarcat si simbolismul zilei de 21 ianuarie (celebrarea lui Martin Luther King) pe care Obama il utilizeaza din plin. In fapt, pentru Obama misiunea administratiei sale este perceputa ca o continuare a revolutiei lui Martin Luther King. Revolutia lui Obama nu este prioritar una a “drepturilor civile”, cat una a drepturilor economice si sociale…minim garantate:”este acum sarcina generatiei noastre de a continua ceea ce acesti pionieri au inceput. Calatoria noastra nu este completa pana cand sotiile, mamele si fiicele noastre isi pot permite un trai egal cu eforturile lor”. Dar revolutia continua in sfera drepturilor civile:”calatoria noastra nu este completa pana cand fratii si surorile noastre gay sunt tratati la fel ca oricine altcineva in fata legii - pentru ca daca suntem cu adevarat creati egal, atunci cu siguranta ca iubirea pe care ne-o aratam unul celuilalt trebuie sa fie egala”. Sunt promisiunile unui presedinte care a jurat pe doua Biblii: cea folosita de Abraham Lincoln si cea a reverendului Martin Luther King.
Si totusi, in intentia sa de “rebalansare” a Americii, oare Obama nu merge mult prea departe, in directia cealalta, dezechilibrand-o si mai mult? Este America suficient de productiva ca sa achite nota de plata necesara extinderii statului bunastarii in sensul creionat de Obama? In conditiile in care datoria nationala pare sa fi devenit, astazi, cea mai mare amenintare de securitate pentru America? Cert este ca in urmatorii 4 ani, se anunta o batalie de uzura, la baioneta, polarizanta intre dreapta si stanga.
PS: “Oswald Spengler a avut cu siguranta dreptate atunci cand a spus europenilor ca au de ales intre a fi puteri militare globale sau sa plateasca pentru statele bunastarii, dar nu le pot face pe amandoua. Europenii, care sunt inaintea nostra in acesta decizie, au ales bunastarea in fata puterii globale”(David Brooks, New Yor Times, 7 ianuarie 2013).
