De același autor
Recentul caz ANRE-ENEL e o hârtie de turnesol pentru problemele de integritate sistemice - și nu neapărat penale - din sectorul energiei electrice, probleme care au un potențial uriaș de a genera corupție.
Ne-am cam obişnuit (prost) cu ideea că procurorii rezolvă absolut toate problemele de integritate din sectorul energiei şi se vor asigura că nu vom fi încărcați la factură prin neglijența sau corupția autorităților statului. Într-adevăr, în esență, multe dintre problemele grave ale sistemului energetic se dovedesc a fi cazuri clasice de corupție: toate se reduc la reglementări sau chiar legi date cu dedicație și la contracte avantajoase date de companii de stat unor parteneri favorizați. Problema e că nu se pot opri toate aceste scandaluri doar cu procurorii și justiția, că nu se pot dovedi toate în penal: mai trebuie să ne ocupăm puțin și de prevenirea situațiilor care duc la corupția propriu-zisă, altminteri nu vom rezolva niciodată problema de fond.
Recentul caz ANRE-ENEL e o hârtie de turnesol pentru problemele de integritate sistemice - și nu neapărat penale - din sectorul energiei electrice, probleme care au un potențial uriaș de a genera corupție. În esență, cazul e unul simplu: ENEL (și, se pare, și alții) au încărcat la factură clienții de două ori cu subvenția pe care o plătim cu toții pentru a sprijini regenerabilele (pentru cazul de față, e irelevant dacă au făcut-o pentru că era neclar cum ar trebui să treacă pe factură, cum zice ENEL, sau pentru că au vrut să ne jumulească un pic). ANRE s-a prins și a zis: vă tai 6% din tarife până își recuperează consumatorii finali banii plătiți în plus. Un vicepreședinte ANRE a promis unui director ENEL că va pune o vorbă bună la comitetul de reglementare (unde sunt 7 membri, vicepreședintele fiind doar unul) să se taie procentul de reducere a facturii de la 6% la 1,3%. Pe lângă această păsuire, cei doi au mai discutat creșterea unui spor de eficiență de la 25% la 50%, tot în tarife. La schimb, directorul ENEL urma să pună o vorbă bună pentru o firmă, sponsor de partid și fost angajator al vicepreședintelui ANRE. Înțeleg că cei doi nu neagă faptele, însă neagă că ar fi ceva în neregulă cu această practică - iar dacă e așa, atunci e foarte posibil ca această practică să fie regula, nu excepția în relațiile dintre reglementator și industria reglementată.
Şi totuși, cum s-a ajuns aici? Noi la EFOR am spus în mai multe rânduri că e o problemă majoră cu modul în care e construit și funcționează ANRE, cu politizarea excesivă a conducerii, dar și că există factori favorizanți pentru tot soiul de conflicte de interese, mai mari sau mai mici, și că reglementatorul nu poate fi tras ușor la răspundere pentru ceea ce face. ANRE, care începuse ca un reglementator model, s-a deteriorat semnificativ după 2004, când salariile bune au făcut-o deosebit de tentantă pentru sinecuri și a început politizarea masivă de la vârf. Apoi, n-a existat niciodată un cod de etică funcțional, care să specifice că personalul-cheie nu trebuie să se angajeze imediat în industria reglementată (în audit, de pildă, există asemenea prevederi). Mai rău, în 2009 s-au tăiat salariile și au plecat în privat aproape toți oamenii competenți rămași în ANRE. Toate acestea fac ca acum ANRE să controleze companii cu angajați mai deștepți decât ai ei.
Tot așa, ANRE nu răspunde, de fapt, în fața nimănui. O bună parte dintre reglementări sunt neclare, cu elemente care se calculează netransparent și la discreția reglementatorului - de aceea putem avea, de pildă, un spor de eficiență „negociabil“, o reducere de tarif „negociabilă“, un coeficient la tarif „negociabil“. Tocmai posibilitatea de „negociere“ deschide oportunități infinite de corupție: cu cât mai multă discreție la reglementator, cu atât mai puțină responsabilitate în fața celorlalți reglementați și în fața publicului. Responsabilitatea scade cu atât mai mult, cu cât ANRE și companiile reglementate au una față de celelalte niște „restanțe“ dintre cele mai dubioase: de pildă, ANRE recunoaște investiții, dar nu le-a inclus încă în tarif, companiile încearcă să-și recupereze din pierderi mai ciupind, de ici, de colo, un tarif mai favorabil sau o scutire de amendă, cu sentimentul clar că sunt perfect îndreptățite la asta. În loc de reglementări confuze cu excepții peste excepții date pe criterii neclare, regulile ar trebui să fie simple, transparente și clare, iar acest lucru să fie valabil inclusiv pentru procesele verbale ale ședințelor comitetului de reglementare. Niciun element care privește tarifele și companiile care fac obiectul reglementării nu trebuie să fie confidențial: singurele informații confidențiale ar putea fi doar informațiile pe care le strânge reglementatorul ca să facă o analiză de piață, că acolo avem concurență și unele informații sensibile, dar în niciun caz nu poate fi vorba de informații confidențiale când e vorba de distribuitori și furnizori reglementați.
Scandalul ANRE-ENEL arată întocmai aceste lipsuri ale sistemului. Directorul ENEL a venit direct la ENEL din ANRE (fiind și unul dintre cei mai buni specialiști pe reglementările de tarife, cu siguranță mai competent decât ce a mai rămas prin ANRE). Vicepreședintele ANRE a fost selectat politic, fără criterii de competență (adică nu are cine știe ce reputație de apărat, cum s-ar întâmpla în cazul unor oameni selectați cu adevărat competitiv), și vine tot direct din industria reglementată. ENEL are de recuperat bani (de la CFR, dar și din tarife); penalitățile s-au dovedit negociabile la mica înțelegere. Este mai mult decât probabil ca situația de față să fie regula și tot sistemul să fie în mod fundamental la fel de putred, câtă vreme nu se rezolvă preventiv problemele de guvernanță și conflictele de interese. Nu este exclus ca aceste practici să fi devenit atât de uzuale, încât cei implicați nici nu-și mai dau seama că fac ceva greșit. Tocmai de aceea, trebuie să pornim curățenia de la educarea oamenilor din sistem și de la schimbarea regulilor de guvernanță - ca să ajutăm justiția. //
