Haosul din piața petrolului și ce trebuie să nu facem

De mai bine de două săptămâni, de când SUA și Israel au atacat Iranul, iar acesta a răspuns blocând de facto strâmtoarea Ormuz pentru traficul de petrol și gaze, piețele globale de energie au derapat în ceea ce se va dovedi, probabil, cea mai mare criză a petrolului din istorie. Cum blocada afectează 20% din livrările de petrol și gaz lichefiat la nivel global, implicațiile în piețe sunt enorme. Au explodat atât prețul petrolului (la peste 100 de dolari barilul), cât și al gazului (cu peste 30% pe bursele europene). Pe termen scurt, s-a format aproape un consens printre analiști că marele câștigător al actualei crize e Putin – prin creșterea prețului petrolului și slăbirea cel puțin temporară a regimului sancțiunilor, din partea SUA. După unele estimări, Rusia ar câștiga 150 de milioane de dolari pe zi în plus de la începerea războiului. Dacă până la finele lui februarie petrolul rusesc se vindea cu un discount de 30 de dolari față de cotațiile Brent (adică la vreo 30-35 de dolari pe baril) și zeci de vase cu petrol rusesc pluteau în ape internaționale de săptămâni întregi în căutarea unui cumpărător, zilele trecute rușii au putut vinde rapid petrol la preț chiar peste cotațiile Brent, iar SUA au ridicat temporar sancțiunile asupra vânzărilor de petrol rusesc.

Nimeni nu poate ști cu siguranță ce se va întâmpla, cât se va prelungi criza și care va fi prețul petrolului peste câteva luni. Singurul lucru pe care putem să-l facem e să nu intrăm în panică și să nu luăm măsuri pripite, care ne-ar putea costa mult mai mult în viitor. Cert e că există tentația de a lua orice măsură, de a cumpăra petrol de oriunde și a evita o criză a prețurilor, iar Putin, un oportunist înnăscut, profită din plin de acest context. Economia rusă e de la începutul anului într-o criză profundă, cu deficite uriașe, incapacitate de plăți, un sistem bancar în pragul colapsului și falimente în lanț în aproape toate sectoarele economiei civile, iar la sfârșitul lui februarie deja „grupul economiștilor” (ministrul de Finanțe, guvernatoarea Băncii Centrale, consilierii economici) îl avertizau pe Putin de iminența unei catastrofe economice și a incapacității de a executa bugetul planificat, dacă războiul continuă. Dacă Putin ar fi avut o șansă, fie și ipotetică, să asculte de vocile raționale, cu siguranță în acest moment va fi și mai puțin dispus la discuții despre o încetare a războiului din Ucraina, iar economiștii sunt reduși la tăcere pentru o vreme.

Ceea ce vedem zilele acestea merge exact în direcția continuării agresiunii ruse, a războiului informațional și a presiunilor pe politicienii slabi din Occident. Putin își trimite negociatorul (Kiril Dimitriev) să facă lobby pentru ridicarea sancțiunilor în SUA, iar în Europa se intensifică vocile pro-Putin, precum Viktor Orbán și Robert Fico, pentru a slăbi sancțiunile europene. S-au activat și prorușii soft, și vocile împăciuitoare – precum premierul belgian Bart de Wever, cel care în iarnă s-a opus confiscării celor 90 de miliarde de euro ai rușilor blocați în Euroclear pentru a sprijini Ucraina, reușind remarcabilul succes de a proteja banii rușilor mai mult decât pe cei ai contribuabilului european într-o chestiune esențială de securitate europeană și de coeziune a UE. Acum De Wever face lobby puternic pentru o „înțelegere cu Rusia”, tot pornind de la argumentul crizei energetice. Asupra Bruxelles-ului se fac presiuni din toate părțile, Orbán, din motive electorale, conservele proruse soft, cu pretextul de a fi vocile „mature din încăpere”, Administrația Trump, pentru că s-a aruncat cu capul înainte într-o situație fără ieșire, fără o minimă estimare a consecințelor imediate și previzibile.

Cu toate acestea, trebuie să ne păstrăm capul limpede și în Europa, și în România. Rusia nu poate fi un furnizor de energie de încredere, nu după patru ani de război finanțat tocmai din petrol și gaze și nu după ce am văzut în 2022, când Putin a călcat în picioare contractele existente, impunând condiții absurde, precum plata în ruble, sau tăind fără justificare livrările către „țările neprietenoase”. După ce s-au investit miliarde de euro pentru diversificare tocmai pentru a scăpa de riscul de șantaj din partea Kremlinului, după ce discutăm de patru ani de riscul ca Rusia să-și continue agresiunea dincolo de Ucraina imediat ce va avea resursele s-o facă, trebuie să fim cu adevărat iraționali să ne gândim la o întoarcere în timp la dependența de petrolul și gazul rusești, plătind Rusia să se înarmeze contra noastră.

În realitate, trebuie să tragem adânc aer în piept și să ne gândim care sunt interesele noastre pe termen lung. Putem învăța din istorie – marea criză a petrolului din 1973 a pus pentru prima oară pe tapet la nivel global problema eficienței energetice, a nevoii de economisire de energie fără a compromite bunăstarea economică. În loc să discutăm slăbirea politicilor europene de decarbonizare – într-o încercare de a păstra actuala Administrație SUA aproape –, trebuie s-o accelerăm. 70% din petrolul pe care îl consumăm în UE e utilizat în transport. Actualmente există soluții alternative viabile, mașinile și TIR-urile electrice, care pot fi semnificativ accelerate chiar în câteva luni. La fel, consumul de gaz natural poate fi redus semnificativ în următoarele luni și în următorii ani – gazul reprezentând 31% din consumul energetic al gospodăriilor pentru încălzire și 16% din producția de energie electrică. Putem accelera investițiile în energie regenerabilă și renovarea termică a clădirilor. Sunt lucruri pe care deja le facem, dar le-am putea face mult mai repede. De altminteri, pe lângă urgența climatică, trebuie înțeles și faptul că tranziția energetică e principala amenințare pentru companiile de petrol și gaze naturale, ceea ce le face pe acestea să fie chiar și ele interesate ca prețurile să nu ajungă la un nivel care va distruge definitiv cererea pe termen lung. O poziție clară și asumată a Europei în direcția tranziției energetice va împinge producătorii globali de petrol și gaze să țină prețurile mai jos, peste două-trei luni de volatilitate. Pe scurt, avem nevoie acum de nervi de fier și gândire strategică pe termen lung, nu de compromiterea gravă a intereselor de securitate și climatice, care chiar ar agrava situația.

În niciun caz, Europa nu poate permite slăbirea sancțiunilor privind petrolul și gazele rusești, nu poate lăsa spațiu vocilor care subminează coeziunea europeană pe subiect și nu poate pune sub semnul întrebării politicile energetice și climatice care ne vor consolida autonomia strategică. Mai ales, sper să nu auzim iar, ca anii trecuți, că încearcă să pună presiuni cineva, mai mult sau mai puțin informale, pe Ucraina să-și „limiteze” atacurile împotriva infrastructurii energetice rusești, asupra porturilor și vaselor petroliere din „flota-fantomă”. O asemenea idee e nu doar imorală, ci și autodistructivă. Mai e important de reținut că nu există nicio criză iminentă, vreo amenințare că vom rămâne fără petrol și gaze acum, zilele sau săptămânile acestea; ne confruntăm cu o criză de prețuri, nu de cantități disponibile. Europa are rezerve, iarna a trecut, consumul de gaze scade, iar piața s-ar putea să arate cu totul altfel peste câteva luni. Dacă e ceva de făcut rapid, mai curând ar fi nevoie de o campanie deșteaptă de informare a consumatorilor: o perioadă poate mergem mai puțin cu mașina și poate economisim un pic la termostat. Asta ar reduce cererea și ar echilibra piața, stabilizând prețurile și calmând panica. Să nu ne temem din populism, că oamenii nu înțeleg.

În România, urgența absolută ar fi să ieșim odată din temele populiste. Ce se întâmplă zilele acestea ne arată încă o dată ce catastrofă ar însemna branșarea tuturor gospodăriilor la rețele de gaze, ce criză socială ar însemna lipsa gazului sau explozia prețurilor dacă toți consumatorii casnici din țară s-ar încălzi cu gaz. Mai urgent ar fi să izolăm termic clădirile. La fel, nu putem să ne bazăm prea mult pe energia electrică produsă din gaz natural: în afară de câteva capacități de care vom avea nevoie ca soluție de rezervă, viitorul energiei ieftine înseamnă regenerabile și capacitate de stocare. Mă îndoiesc că bugetul național, și așa cu deficite greu de acoperit, își poate permite în continuare investiții de miliarde de euro în rețele de gaze și centrale pe gaz la companii de stat, la fel cum mă îndoiesc că avem suficient spațiu fiscal pentru reduceri de impozite și de accize sau subvenții pentru carburanți, ca să nu simtă consumatorul că e pe undeva o criză. Ne va costa mult populismul prelungirii prețului reglementat pentru gaze naturale încă un an, timp în care oamenii nu vor economisi, iar bugetul va duce greul. E timpul să-i tratăm pe cetățeni ca pe oameni adulți și responsabili, capabili să înțeleagă mizele unor crize globale, și să facem ceea ce alți europeni au făcut cu succes în toamna-iarna lui 2022: să explicăm oamenilor nevoia de a economisi energia, să-i ajutăm cu investiții în alternative sustenabile, pentru a evita costuri de securitate mult mai mari în viitor.