Slăbiciunile Constituției Rusiei

Contextul intern și internațional în care se află România implică în mod aproape automat referirile la Rusia, nu numai din motive geopolitice, ci și din motive ce țin de politica internă. Din păcate, unii politicieni români vor să modeleze țara noastră după modelul politic rusesc, autoritar, asiatic, semi–feudal și corupt. În același timp, este necesară clarificarea cauzelor care au dus la apariția actualului model rusesc.

Prima Constituție rusă, cea din 1906, era o revizuire a legilor fundamentale ale Imperiului Rus din 1832. Se înființa un parlament bicameral, alcătuit din Consiliul de Stat (în prezent, Consiliul Federal – Camera superioară) și Duma de Stat (denumire existentă și în prezent – Camera inferioară). Jumătate dintre membrii Camerei superioare erau numiți de către țar, iar cealaltă jumătate de către diferite structuri (grupuri de interese) comerciale, guvernamentale sau religioase. Membrii Camerei inferioare erau aleși indirect, conform unui sistem complicat, dintre membrii diferitelor categorii sociale. Deși miniștrii puteau fi audiați de către Legislativ, numirea și demiterea lor erau atributul exclusiv al țarului, care dispunea și de dreptul absolut de veto asupra legislației. Țarul avea și posibilitatea de a dizolva Duma când dorea.

Lipsa clasei de mijloc a împiedicat dezvoltarea constituționalismului rus. Acum 100 de ani, burghezia rusă a fost slabă din punct de vedere social și politic, în timp ce intelighenția (intelectualitatea) a împărtășit mai degrabă opinii populiste (narodniciste și bolșevice mai ales) decât cele constituționaliste. Clasa de mijloc și intelighenția erau alcătuite, în mare măsură, la fel ca și în epoca sovietică, din minorități. Condițiile economice și sociale nu au permis, din păcate, apariția unei autentice burghezii rusești, care împreună cu intelighenția ex–sovietică să formeze o autentică clasă de mijloc.

Constituția rusă din 1993 a fost întocmită în spatele ușilor închise. Opacitatea procesului de elaborare nu trebuie să ne mire prea mult. Spre deosebire de România, Rusia nu a avut o tradiție constituțională și democratică. Trebuie menționat faptul că refuzul ultimului țar, Nicolae al II–lea, de a accepta o Constituție, până în 1906, a fost unul dintre principalii factori de declanșare a revoluțiilor din 1917.

Neclaritatea principiilor, ambiguitatea mecanismelor de control și disfuncționalitatea sistemului de justiție constituțională au devenit factorii principali care au determinat eșecul constituționalismului rus postcomunist. Principiile constituționale sunt elementele-cheie ale oricărui sistem constituțional, însă multe dintre principiile formulate în actuala Constituție a Rusiei (spre deosebire de drepturile și libertățile fundamentale) au fost formulate într-o manieră neclară și insuficientă. Partea esențială a textului (cea care prevedea delimitarea puterilor în stat) a fost creată în interiorul administrației prezidențiale, pentru a sluji interesele lui Boris Elțîn.

Defectul primordial de început al Constituției a lăsat o amprentă profundă asupra conținutului acesteia. Principalul motiv al slăbiciunii documentului constă în faptul că el este alcătuit din două părți esențial incompatibile: capitolele cu un caracter liberal, modern și european, capitolele unu și doi, precum și capitolele de esență autoritară, capitolele trei până la opt inclusiv.

Președintele Elțîn a jucat un rol deosebit de controversat în istoria constituționalismului rus. El s–a considerat că este creatorul și apărătorul instituțiilor democratice ale țării. Instituții precum mass-media independente și partidele politice au avut șansa de a se dezvolta sub președinția sa, iar alegerile au fost reglementate prin lege. Din păcate, unele dintre caracteristicile sale personale, impulsivitatea, tendințele autoritare și corupția anturajului și a familiei, au permis ca reformele mai ample să fie împiedicate.

Textul a fost inspirat din proiectul constituțional al lui Mihail Speranski (unul dintre reformatorii din epoca țarului Alexandru I). Constituția rusă este rigidă, posibilitățile de revizuire și amendare fiind greoaie și necesitând majorități substanțiale.

Rusia este un amestec între o republică prezidențială și una parlamentară. Aceasta din punct de vedere teoretic. Din punct de vedere practic, este mai mult decât prezidențială. Adunarea Federală (Parlamentul) este alcătuită din Duma de Stat (Camera inferioară) și Consiliul Federal sau Consiliul Federației (Camera superioară). La fel ca și în cazul parlamentului german, membrii Camerei superioare nu sunt aleși, ci sunt numiți de către parlamentele și guvernele celor 85 de „subiecte sau structuri federale“ (în total 170). Prim-ministrul are practic puteri mai mult formale. Președintele federal poate dizolva numai Duma, în condiții asemănătoare cu cele din Constituția României.

La puțin timp după venirea la putere, Vladimir Putin a atacat fundamentele ordinii constituționale. El a vizat două domenii-cheie, federalismul și regimul politic. Până în 2002, un număr mare de revizuiri au subminat competența partajată a federației și a subiecților (regiuni, guvernorate) acesteia, discreditând astfel ideea federalismului.

În timpul mandatului lui Boris Elțîn, administrația prezidențială era un colectiv restrâns de consilieri, asistenți, manageri și experți juridici. În prezent, administrația prezidențială a crescut enorm, fiind o structură birocratică cu avanposturi regionale puternice (care acționează ca reprezentanți prezidențiali în raioanele federale ale Rusiei), inspectori federali și alte organisme neconstituționale care exercită puterea în numele președintelui.

Drepturile electorale și libertatea de exprimare au fost limitate prin controlul politic și monopolizarea mass-media, în timp ce libertatea de întrunire a fost limitată. Pe măsură ce s-a dezvoltat criza economică, drepturile sociale ale poporului rus (inclusiv dreptul la o pensie echitabilă și dreptul la asistență medicală și educație gratuită) au devenit din ce în ce mai limitate. Puterea judecătorească a fost transformată într-o anexă administrativă a guvernului. Legea privind referendumul a fost modificată astfel încât să excludă posibilitatea reală de a organiza un referendum. Curtea Constituțională a decis că aceste amendamente sunt neconstituționale, însă parlamentul a înlocuit normele abrogate cu altele (procedeu întâlnit și la noi). În unele cazuri, autoritățile judiciare au început să ignore drepturile fundamentale, iar această practică a dobândit rapid caracteristicile represiunii penale.

Guvernul a impus interdicția creării de blocuri electorale, ca și participarea la alegeri a oricărei formațiuni care nu e un partid politic înregistrat. De asemenea, guvernul a schimbat legislația care reglementează înființarea și înregistrarea partidelor politice, ceea ce a redus dramatic dreptul cetățenilor de a participa la întruniri. Partidele au fost împovărate cu participarea obligatorie la alegeri ca o condiție legală a existenței lor. O altă regulă era aceea că partidele care câștigă locuri de deputat în parlament sunt obligate să primească fonduri de la bugetul de stat.

Cel de-al doilea și al treilea mandat al lui Putin, ca președinte al Rusiei (cu întreruperea președinției lui Dmitri Medvedev), au fost marcate de o extindere neconstituțională a puterilor prezidențiale. Puterile pe care Elțîn le-a avut ca președinte au fost completate de dreptul de a dizolva parlamentele regionale și de creșterea subordonării autorităților executive președintelui. Autoritatea parlamentului a fost redusă treptat.

O altă salvă de atacuri asupra Constituției a coincis cu începutul celui de-al treilea mandat al lui Putin. În vara anului 2012, guvernul a majorat sancțiunile pentru participarea la evenimente publice neautorizate și a limitat drepturile cetățenilor la întruniri pașnice, neînarmate. Au fost inițiate represalii directe împotriva disidenților. Introducerea termenului de „agent străin“ în ceea ce privește ONG-urile a evidențiat începutul construirii unei noi reprimări a societății civile. În paralel, libertatea de exprimare în mass-media a fost restricționată.

Biserica Ortodoxă Rusă a devenit un jucător activ în viața publică, după ce a primit mai multe beneficii din partea statului (tendință ce se observă și în România).

Începând cu anul 2002, niciun scrutin în Rusia nu a avut loc în conformitate cu aceleași reguli ca și cele precedente. Sunt excluși de la participarea la alegeri cetățenii ruși care locuiesc în străinătate și cetățenii care dețin proprietăți în afara Rusiei (tendințe prezente și la noi în unele discursuri politice). Curtea Constituțională este mai mult o anexă a președintelui și a guvernului, fiind alcătuită din 19 judecători, cu un mandat de 12 ani, numiți de către președinte și votați de către Consiliul Federației. Curtea Constituțională a apelat la „fezabilitatea politică“ sau „voința politică“, explicând hotărârile sale pe baza „motivelor politice“ și „factorilor politici“.

În prezent, remedierea tuturor acestor disfuncționalități ar trebui să se concentreze pe cinci obiective, adică existența unui federalism autentic, restabilirea rotației puterii politice, adoptarea unei dispoziții constituționale care să garanteze dreptul la un proces echitabil, o justiție independentă, precum și restabilirea competenței și independenței Curții Constituționale. Înfăptuirea acestor reforme nu este utilă numai Rusiei, ci și întregii Europe. O Rusie democratică ar determina o rezolvare mai facilă a problemelor globale și europene. Ceea ce este nociv în momentul actual este politica Rusiei, cum a fost uneori și în trecut.

Închei textul cu trei mostre ale înțelepciunii populare rusești:

„Un singur lup goneşte o turmă de oi“;

„ În iazul minciunilor înoată doar peşti morţi“;

„Politica este un ou stricat; dacă s-a spart, miroase“.