Europa si criza partidelor tradiționale

Ascensiunea forțelor extremiste, populiste sau eurosceptice are loc constant de un deceniu încoace. Vechile partide, politica bazată pe ideologie, chiar un anumit consens care exista în interiorul scenelor politice par să fie depășite.

Ovidiu Vaida 20.12.2016

De același autor

 

Pe 24 aprilie 2016, o undă de șoc a zguduit cancelariile europene şi pe cele de la Bruxelles: în Austria, stat mic, dar important prin poziție şi influență în statele aderate după 2004 la UE, candidatul populist de extremă dreapta, Norbert Hofer, câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale cu peste 35%. Spre stupefacția generală, candidații partidelor care dominaseră scena politică austriacă după 1945, social-democrații, respectiv popularii, au ajuns abia pe locurile patru şi cinci, cu câte 11% fiecare. În aceeași notă neobișnuită, pe locul doi s-a clasat un candidat mai degrabă marginal, Alexander van der Bellen; spre stupefacția generală, candidații partidelor ce au dominat scena politica austriacă după 1945, social democrații, respectiv popularii, au ajuns abia pe locurile patru şi cinci, cu câte 11% fiecare. Era prima dată în ultimii 70 de ani când un președinte nu provenea din cele două mari partide.

 

Ulterior, Van der Bellen a reușit să-l depășească pe Hofer, câștigând cursa prezidențială. Un al doilea șoc urma pe 1 iulie: ca urmare a unor nereguli la numărare, Partidul Libertății a contestat rezultatele alegerilor, iar Curtea Constituțională a decis anularea turului doi şi refacerea scrutinului. Oficial, motivul a fost ca 70.000 de voturi, deși valide, au fost înregistrate într-o manieră improprie, cum ar fi numărarea acestora în absența reprezentanților partidelor sau deschiderea voturilor prin corespondență înaintea zilei de vot. Ca element amuzant (cel puţin pentru cititorul român) trebuie amintit că într-un mic oraș de lângă Viena prezența la vot a fost de aproape 150%! În fine, după o serie de discuții procedurale, reluarea turului doi a fost stabilită pe 4 decembrie. O mobilizare mult mai bună a suporterilor lui Van der Bellen l-a ajutat pe acesta să câștige din nou, de data asta la o diferență concludentă: 53,8% față de 46,2%, adică un plus de aproape 350.000 de voturi.

 

Această fișă tehnică nu spune multe însă multe despre situația politică din Austria şi, la o scară mărită, din Uniunea Europeană. Apare ca legitimă întrebarea: în ce măsură rezultatele din Austria pot fi un predictor sau barometru pentru situația politică generală din Uniunea Europeană sau nu? Se înscriu acestea într-o tendință generală (de creștere a extremismului) sau avem de-a face cu un fenomen izolat?

 

În ceea ce privește strict situația din Austria a fost pentru prima dată după 1951 când un președinte nu provenea din rândul celor două mari partide. Spre deosebire de multe alte state, Austria a beneficiat de un sistem extrem de echilibrat format din doua mari partide, care fie guvernau în formula mono, dacă obțineau majoritatea voturilor, fie în mari coaliții. De altfel, unul dintre mesajele din campanie al lui Hofer a fost acela „de a scutura puţin praful” din politica austriacă. Deși în urma alegerilor din 1999,  Partidul Libertății, condus la acel moment de Jörg Haider, a reușit să acceadă la guvernare, în coaliție cu popularii, sistemul cu două mari partide, sistemul consensului, a mai supraviețuit câțiva ani în Austria. Ar fi hazardat în a afirma că este posibil ca votul acordat lui Hofer să fie unul care să valideze ascensiunea şi stabilizarea extremei drepte în Austria. Până la urmă, din 1999, Partidul Libertății a obținut scoruri mult inferioare acelui istoric 27%, cu excepția parlamentarelor de acum trei ani, când a depășit din nou bariera de 20%. Rezultatul de acum poate constitui o simplă coincidență, dacă este să analizăm alegerile ca un caz izolat.

Dacă însă extindem analiza la nivel european, putem vedea că ascensiunea forțelor extremiste, populiste sau eurosceptice are loc constant de un deceniu încoace. În toată Uniunea, partide politice noi sau vechi obțin constant scoruri electorale bune. Cireașa de pe tort a venit imediat după alegerile din Austria, din iunie, când cetățenii britanici au votat, în urma unei campanii dominate de partidul eurosceptic UKIP, în favoarea ieșirii din UE.

 

Câteva explicații se pot aduce în acest punct. În primul rând, vechile partide, politica bazată pe ideologie, chiar un anumit consens care exista în interiorul scenelor politice par să fie depășite. Politica fundamentată pe jocurile dintre partidele tradiționale, disputele dintre partide construite pe principiul „suntem adversari, dar nu şi dușmani“ nu mai funcționează.

 

În al doilea rând, o a treia forță, cum s-a dorit FPÖ (Partidul Libertății) în Austria, inițial, sau alte partide din UE au ales poziționarea nu între marile blocuri ideologice sau, simplist spus, între stânga şi dreapta, ci la marginea eșichierului politic, atacând teme puţin dezbătute acum un deceniu: antiimigraţionism, părăsirea sau debilizarea UE, critica politicilor emanate de la Bruxelles etc. Mai mult decât atât, aceste noi forțe în ascensiune beneficiază de o serie de lideri charismatici, cărora partidele tradiționale nu le opun decât figuri puţin atractive şi neconvingătoare (vezi Austria, Grecia, Franța).

 

Până la urmă, este puţin probabil ca aceste partide să acceadă la guvernare sau să poată influența (pentru moment) semnificativ agenda publică. Dar simplul fapt că partide de sub 10% au ajuns în zona a douăzeci de procente este îngrijorător. Pe de o parte, scorurile de azi pot ajunge la peste 30% în următorii ani (vezi chiar cazul Austriei). Pe de altă parte, partidele din zona dreptei, cu precădere, în căutare de voturi, fac apel la mesajele acestor partide pentru a-şi recâștiga alegătorii, ceea ce duce la o dezechilibrare a scenei politice.

 

În urma victoriei lui Van der Bellen (ecologist la origine), mesajele liderilor europeni au fost pline de optimism, felicitările pentru noul președinte venind din toate zonele politice mainstream. Trebuie totuși amintit, în acest context, că, în chiar țara vecină, în Italia, în aceeași zi a avut loc un referendum, în care poziția guvernului a fost respinsă şi despre rezultatul căruia comentatorii au afirmat că a avantajat partidul populist Mişcarea Cinci Stele. Iar dacă vorbim de liderii europeni şi încercăm să găsim similarități cu situația din 1999 (când FPÖ a obținut 27% şi a fost cooptat în coaliția de guvernare), trebuie spus că la acel moment UE a impus o serie de sancțiuni Austriei. În aceste momente, în pofida derapajelor similare din Ungaria, Polonia sau alte state, tot ce mai fac oficialii europeni este să emită periodic câte un comunicat de presă.

 

În ciuda optimismului de la Viena sau Bruxelles, Partidul Libertății rămâne pe primul loc în sondaje şi este văzut ca un partener viabil atât pentru social-democrați, cât şi pentru populari, după cum arată ultimele luări de poziții ale celor două partide. Un alt semnal de alarmă a fost tras; iar dacă se dorește diminuarea acestui val de populism şi extremism, oficialii europeni ar trebui să înceapă cu găsirea de soluții viabile la problemele ce confruntă UE, probleme ce oferă suficientă muniție electorală acestor mișcări.

 

Totuși, dacă este să privim şi partea plină a paharului, victoria proeuropenilor şi moderaților din Austria arată că, exceptând sincopa britanică, aceste partide extremiste încă nu au ajuns la guvernare sau în poziții cheie la nivel european. Este însă cazul să observăm că vechea paradigmă politică care a dominat Europa postbelică este pe cale să se schimbe, iar partidele tradiționale trebuie să se modernizeze şi să se adapteze.

 

* Ovidiu Vaida este lector universitar la Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj Napoca.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22