Urmări ale doborârii zborului MH17

Multe dintre evoluțiile diplomatice din următoarele săptămâni vor depinde de ce se întâmplă pe câmpurile de bătălie din estul Ucrainei.

Ultimele săptămâni au adus o escaladare a violențelor din Ucraina, culminând cu do­borârea avionului Malaysian Airlines de că­tre separatiștii proruși. Liderii occi­den­tali par a fi căzut de acord că doborârea zborului MH17 este un rezultat direct al po­liticii Rusiei în Ucraina. Acest tragic eveniment le-a refocalizat atenția asupra con­flictului și a determinat o înăsprire a atitudinilor fa­ță de Rusia, unii co­men­ta­tori văzând chiar în­ce­pu­tu­rile unui nou Război Rece.

La sfârșitul săptămânii tre­cute, Uniunea Europeană a adăugat pe lis­ta persoanelor supuse sancțiunilor șefii prin­cipalelor servicii rusești de informații, precum și mai mulți lideri separatiști. O serie de grupări paramilitare separatiste au fost de asemenea sancționate, precum și mai multe companii ucrainene din Cri­me­ea, aflate acum sub control rus. Mai mult, instituțiile europene au pregătit o se­rie de sancțiuni economice mai dure, sta­tele membre UE purtând încă negocieri asupra detaliilor. Măsurile vizează accesul băncilor publice rusești pe piețele fi­nan­ciare din UE, un embargo asupra co­mer­țului cu armament, restricții în ceea ce pri­vește bunurile cu dublă folosinţă - ci­vilă și militară ‒ precum și în ceea ce pri­vește exportul de tehnologii de vârf, în special în domeniul industriei petrolului. UE evită sancțiunile asupra industriei ru­sești a gazelor naturale datorită im­por­tanței acesteia pentru securitatea ener­getică europeană, iar Franța va beneficia aproape sigur de un text legal care să îi per­mită livrarea navelor Mistral către Ru­sia. Limitarea embargoului pe comențul cu armament doar la contractele viitoare a fost susținută și de unele state membre din estul UE, care au încă tehnică de lup­tă sovietică/rusească și deci depind de livrările de piese de schimb din această țară.

Dintre sancțiunile dis­cu­ta­te, este de așteptat ca cele fi­nanciare să aibă cel mai mare impact. Creșterea riscurilor a făcut deja ca mai mult de 75 de miliarde de do­lari să fie retrase de pe piața rusă de la în­ceputul anului. Riscul politic, nesiguranța dată de potențiale noi sancțiuni vor con­tinua să ducă la ieșiri de capital și la scă­derea investițiilor în Rusia, economia aces­teia aflându-se deja aproape de intrarea în recesiune. Cu toate acestea, în ciuda spo­ririi presiunii internaționale, președintele Putin nu dă semne că ar intenționa să se re­tragă din estul Ucrainei. Separatiștii pierd teren în fața armatei ucrainene, dar tancuri și artilerie rusească continuă să trea­că granița dinspre Rusia. În ultimele zile apar tot mai multe dovezi că Moscova nu ezită să își folosească chiar armata re­gulată pentru a bombarda trupele ucrai­ne­ne, de pe teritoriul Rusiei. Kremlinul pare decis să ignore consensul internațional pri­vind inviolabilitatea frontierelor și să mear­gă până unde i se va permite. Această criză reconfirmă că speranța Occidentului din anii ’90 de „normalizare“ a Rusiei, de transformare a acesteia într-o democrație a eșuat. Normalizarea nu s-a produs decât parțial, iar revenirea în 2012 a lui Vladimir Putin la un al treilea mandat prezidențial a dat politicilor Kremlinului o tentă na­țio­nalistă și mai pronunțată.

Multe dintre evoluțiile diplomatice din ur­mătoarele săptămâni vor depinde de ce se întâmplă pe câmpurile de bătălie din estul Ucrainei. Chiar dacă Ucraina va reuși să re­câștige controlul asupra estului, este de așteptat ca acțiunile destabilizatoare din partea Rusiei să continue. În același timp, sancțiunile occidentale s-ar putea să nu fie suficiente pentru a schimba calculele pre­ședintelui Putin. Există o limită până la care pot merge sancțiunile, iar Rusia are resurse suficiente și o economie di­ver­sificată care să-i permită să reziste pe ter­men scurt unei înrăutățiri a situației sale economice. Liderii occidentali au fost și ră­mân parțial divizați, au acționat până acum mai mult reactiv și par încă să sub­estimeze capacitatea Rusiei de a rezista la căderi economice. În același timp, Krem­linul subestimează hotărârea acestor state de a-și apăra valorile.

Prin dobândirea Crimeei, președintele Pu­tin a pierdut Ucraina. Anexând Crimeea și in­tervenind militar în Donbas, acesta a de­terminat o sporire a atitudinilor antiruse ale ucrainenilor și a eliminat posibilitatea revenirii la putere în Ucraina a partidei proruse, mult slăbite prin pierderea vo­tan­ților din Crimeea. Cu toate acestea, Ucrai­na va rămâne pentru o vreme un stat fra­gil, care va avea nevoie de sprijinul Occi­dentului, dar și de pace cu Rusia. Pe ter­men scurt, Occidentul trebuie să ofere Ucrainei un sprijin mai consistent, in­clu­siv prin oferirea de informații operative privind mișcările de trupe și armament ale separatiștilor, dar și prin sporirea pre­siunii asupra Rusiei pentru ajungerea la un acord.

Pe termen mediu, Occidentul trebuie să ac­ționeze mai puțin reactiv și să dezvolte strategii pentru a răspunde unei Rusii revizioniste. Un domeniu de acțiune evi­dent este cel energetic, unde reducerea de­pendenței UE față de Rusia va trebui ac­celerată. Chiar dacă nu vom vedea o rea­pariție a unui Război Rece, concepte pre­cum cel de descurajare (deterrence) vor trebui reluate în considerare în relația cu Rusia, cel puțin în ceea ce privește apă­ra­rea flancului estic al UE / NATO și a stat­e­lor din vecinătatea comună.

* Paul Ivan este Policy Analyst la European Policy Centre (EPC), un think tank independent din Bruxelles, și expert afiliat Centrului Român de Politici Europene (CRPE).