De același autor
A fost Securitatea o organizatie criminala? Bunul simt a transat de mult ceea ce unora, din varii motive, li se mai pare a fi o dilema. Ca si politia politica est-germana STASI, si in fapt mai mult si mai aprig chiar decat ea, Securitatea a santajat, a violat sistematic cele mai elementare drepturi civice, a torturat, arestat si a asasinat oameni nevinovati. Acelasi bun-simt releva ca nu mai putin vinovati decat ofiterii politiei politice sunt unii din turnatorii de care s-au folosit ei spre a raspandi teroarea. Pacate imprescriptibile au comis in special informatorii Securitatii care stiau bine ce fac, cand, parandu-si fratii, sotiile, prietenii sau chiar dusmanii, si-au condamnat aproapele la moarte sau ani grei de temnita.
Evident, nu toate culpele sunt o apa si un pamant. Nu toti copiii santajati care, spre a evita o condamnare penala sau chiar si numai bataia din beciuri, au semnat declaratii de colaborare sunt la fel de vinovati ca tartorii cei mai mari alcatuind elitele statului socialist. Identificarea acestora din urma si, in special, a formatorilor de opinie deveniti uneltele politiei politice, pe care o cere campania "Voci curate", mi se pare cat se poate de binevenita, chiar daca motivele reale ale initiatorilor ei sunt mai putin evidente. Fie si asa, ramane de sperat ca va avea loc nu doar devoalarea tuturor agentilor si informatorilor serviciilor secrete din presa, ci si tratarea lor diferentiata si dreapta, in functie de ponderea reala a culpei acestor oameni. Prezenta lor, sau cel putin a multora din ei in redactiile ziarelor, posturilor de radio si televiziunilor e, in genere, intolerabila, chiar si doar pentru faptul ca, santajabili fiind, risca sa distruga orice urma de informatie si analiza obiectiva.
Cat de grea risca sa fie insa orice operatiune de impartire a dreptatii si cat de vulnerabili sunt chiar si ziaristii care n-au avut niciodata vreo tangenta cu Securitatea reiese din analiza ecourilor starnite in mass-media occidentale de confruntarea trupelor israeliene cu fortele gruparii teroriste siite Hezbollah. In timp ce presa germana si-a pastrat intrucatva o oarecare impartialitate, buna parte din mediile audio-vizuale anglo-saxone, precum si cele francofone, pentru a nu mai semnala si violenta mass-media arabe, si-au dat doctoratul in partiniri vinovate. Omitand sa reflecte consistent crimele de razboi comise de Hezbollah, precum si vina teroristilor siiti si a sponsorilor lor iranieni si sirieni in declansarea unei agresiuni neprovocate, posturi de televiziune precum BBC ori CNN au deschis un foc concentrat asupra inamicilor acestora. Uneori subtil, alteori brutal s-a atacat la aceste posturi temeiul moral al operatiunilor defensive israeliene. S-a sugerat, in special prin inflamanta difuzare repetata a unor imagini de copii ucisi din eroare in raidurile israeliene, o prezumtiva barbarie a statului evreu, evitandu-se constant aplicarea aceleiasi grile agresorilor, putin sau deloc criticati pentru tirurile lor de rachete indreptate in mod declarat catre populatia civila a statului vecin. Consternarea si oroarea care ar fi fost firesc sa-i cuprinda pe comentatori din pricina repetatelor chemari la genocid antiisraelian ale presedintelui iranian Ahmadinedjad au lipsit cu desavarsire din programele CNN si BBC. In schimb, s-a ridicat sistematic spranceana morala si un deget virulent acuzator la adresa celor care au refuzat sa-si asume revendicarea araba ca forul suprem al organizatiei mondiale sa dispuna o incetare imediata si neconditionata a ostilitatilor, ceea ce le-ar fi oferit agresorilor victoria pe tava, torpiland orice sansa de combatere a terorismului si deci orice sansa de pace reala.
In fine, au ramas insuficient sau inadecvat reflectate luari de pozitie dintre cele mai nuantate, clare si importante. Fie ignorat, fie virulent criticat, s-a vazut de pilda discursul istoric rostit recent de premierul britanic Tony Blair. Care, fie si tardiv, la 5 ani de la megaatentatele de la 11 septembrie, a sfarsit prin a reliefa natura, cauzele, pericolele si dimensiunile reale ale razboiului declansat nu doar in Tara Sfanta de terorismul global islamo-fascist (numit de el "reactionar"). Intre altele, discursul, de-o importanta eminenta, s-a distins gratie faptului ca n-a uitat sa enunte antidotul valoric, crucial, pe care-l reclama victoria lumii libere in aceasta confruntare identitara.
Dar oare ce determina parte din mediile occidentale sa dezinformeze, sa trunchieze - uneori pe fata- informatia, ori s-o manipuleze? Lenea de a gandi? Un pacifism grotesc, sinucigas, data fiind soarta pe care ar rezerva-o stangii un califat islamist? Un pacifism straniu, inconsecvent, care condamna doar reactiile militare ale unei stat civilizat, atacat din senin, intru abaterea atentiei de la crimele unor state totalitare sau dictatoriale de felul teocratiei iraniene sau a Siriei, uitand sa-i osandeasca pe cei care au declansat agresiunea si o continua in modul cel mai inuman cu putinta? E la mijloc postmodernismul relativist al stangii ‘68-iste, devenita in mare parte a Europei Apusene o noua ideologie de tip totalitar, a carei unica dogma e antiamericanismul si antisionismul? Sau poate avem de-a face cu aceeasi veche lasitate care i-a determinat candva pe multi gazetari sa-si vanda colegii atrocei Securitati, iar mai nou pe unii ziaristi din Apus sa prefere sa maraie fara nici un risc la singura democratie din regiune, decat sa se expuna pericolului de a isca furia terorista. Oricum ar fi, si intr-un caz, si-n celalalt miza finala e libertatea si, deci, demnitatea omului. In joc a fost si continua sa fie democratia, cea reala, pe care, ca dusman suprem, au combatut-o si-o combat atat politia politica comunista, cat si succesorii ei teroristi din lumea araba si islamica.
