Dosarul Grass si CNSAS

Petre Iancu 18.08.2006

De același autor

S-ar putea ca unii sa fi fost atrasi involuntar in organizatii criminale de tip nazist sau comunist. Sa fi fost de pilda santajati. S-ar putea ca unii sa fi incercat sa evite sa faca prea mult rau. Iar altii sa fi crezut ca-si servesc tara, intrand in Securitate ori turnand pentru ea. Dar oricare le-ar fi fost intentiile, raul la care au contribuit prin simpla lor adeziune s-a produs, si nu sunt totuna cei care au rezistat oricaror tentatii sau presiuni si nefericitii care le-au sucombat. In ce-l priveste, Günter Grass a admis recent, in ajunul aparitiei noii sale carti, ce abordeaza aceasta tema, ca s-a inrolat voluntar, la finele razboiului, in trupele SS.

Fara sa-l forteze nici un CNSAS, aproape octogenarul scriitor german, laureat, in 1999 al Premiului Nobel pentru literatura, autor, pe langa excelenta sa Toba de tinichea, al unei bibilioteci intregi infierand alunecarea germana in dementa nazista, si-a asumat, iata, trecutul. Un trecut care, potrivit lui, l-ar fi apasat intreaga viata intr-un chip insuportabil, obligandu-l acum sa se spovedeasca, dupa mai bine de 6 decenii.

La prima vedere gestul sau pare de toata lauda. Si a suscitat, de altfel, si elogiul unor colegi de breasla, precum de pilda Ralf Giordano, scriitor german de origine evreiasca, victimizat candva de isteria rasiala nazista, care, ca si Grass, fusese considerat zeci de ani la rand ca un major reper moral al Germaniei postbelice. Dar o privire mai atenta pulverizeaza pozitia lui Grass. Caracterul tardiv al asumarii propriei biografii, prea indelung falsificate de el insusi, ii demoleaza fara gres statuia de infailibila si indubitabila instanta morala pe care cu migala si-a construit-o scriitorul, in calitatea sa de militant de stanga, de pacifist, de critic virulent al demersurilor politice si militare occidentale de inlaturare a amenintarii comuniste ori terorist-islamiste.

Semnele de intrebare iscate de lacunele sale de memorie nu privesc fireste doar, sau in special, perioada apartenentei sale la SS, in timpul careia autorul afirma ca n-ar fi omorat pe nimeni, ca si cum Divizia Frundsberg n-ar fi fost la fel de criminala si de asasina ca toate celelalte unitati SS, organizatoarele si infaptuitoarele exterminarii in masa a evreilor europeni ordonate de regimul hitlerist. Nici modul crapulos in care Grass a profitat de omisiunile sale autobiografice vinovate, spre a obtine un Premiu Nobel, pe care nu e probabil sa-l fi primit daca ar fi recunoscut din capul locului ce a fost si ce-a facut, nu ridica, in opinia mea, probleme insurmontabile. In fond, nimic nu l-ar impiedica sa dea curs tot mai numeroaselor cereri de a retroceda recompensa oneros receptionata. Un atare gest ar fi la urma urmei adecvat propriului sau rigorism moral, pe care, decenii la rand, l-a etalat fara vreo jena, de pilda spre a vitupera strident impotriva vizitei presedintelui american Reagan si a cancelarului Helmut Kohl la cimitirul SS-istilor de la Bitburg.

Net mai serioasa e banuiala ca Grass si-a recunoscut public vina spre a furniza o cat mai consistenta publicitate iminentei aparitii a noii sale carti, o banuiala impartasita de scriitori si critici de notorietate, precum Helmut Karasek ori Klaus Theweleit. Cu doar cativa ani in urma, cartea nu tocmai filosemita a lui Martin Walser, intitulata Moartea unui critic - aluzie la criticul evreu Marcel Reich-Ranicki - suscitase o dezbatere extrem de aprinsa in Germania. Controversele se soldasera cu vanzarea mult mai asidua a romanului decat ar fi meritat in fapt fictiunea mediocra despre asasinarea unui critic evreu, chipurile incapabil sa inteleaga geniul unui scriitor german. Dar toate acestea nu sunt decat speculatii.

Gravisime sunt, in schimb, umbrele care se astern asupra unei cariere si a unei opere care, cu siguranta, ar fi aratat altfel daca n-ar fi adapostit minciuna in chiar inima lor. Si daca devoalarea ei tardiva n-ar fi fost insotita de o grasa mila de sine arborata cu acest prilej, o mila de sine de o intensitate demna de o cauza infinit mai buna.

Una din lectiile pe care le ofera cazul Grass e limpede. Dincolo de orice exces de severitate fata de un om care a calcat stramb la un moment dat, dar a carui biografie ulterioara pare sa se fi straduit sa indrepte erorile din tinerete se va mentine asupra muncii, a vorbelor si literelor sale o imensa indoiala. Una pe care intarziata "mea culpa" a unei jalnic ratate "constiinte morale" nu o va mai putea inlatura nicicand.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22