De același autor
Poate societatea civilă să propună, credibil, forțelor politice să adere la un text care începe cu propuneri privind reglementarea traseismului politic și termină cu o pledoarie pentru modelul... norvegian de deschidere către toți cetățenii patriei a resurselor și zăcămintelor naturale?
Avem de aproape o săptămână un nou guvern, care și-a început mandatul în cea mai dificilă iarnă din ultimii mulți ani. Ceea ce, firește, ar trebui teoretic să furnizeze du pain sur la planche – mult aluat numai bun de frământat și pentru putere, în sensul ei, și pentru opoziție, în direcția dorită. Însă polemicile privind incompetența / nepregătirea s-au mutat – cum ar fi de altfel firesc, într-o lume ideală sau într-una măcar mai normală decât democrația românească – în terenul administrației publice locale, a prefecturilor etc. Asistăm, de aceea, de câteva zile, la o pasare a responsabilităților nu pe verticala autorităților centrale-locale, ci mai ales pe orizontală – fie a reprezentanților locali ai guvernului, fie pe aceea a aleșilor locali. Ei aștern pe munții de zăpadă sub care sunt îngropate satele din Vrancea culorile politicii de partid.
În schimb, la București polemica s-a mutat parțial din spațiile tradiționale pentru a scormoni mai bine în structura – contra naturii, după cum nu o dată s-a atras atenția – a USL, unde fisurile au început să se adâncească odată cu discursul atât de surprinzător de echilibrat al președintelui PSD Victor Ponta. Copreședintele USL pare să fi intrat, de ceva vreme deja, într-o stare de „nepotrivire de caracter“ cu celălalt lider al USL, iar propunerile sale, atât de ponderate încât mulți refuză încă să creadă că sunt altceva decât o strategie – și firește că sunt, dar nu pentru USL, ci pentru PSD –, își propun, în mod vizibil, să construiască în acest an electoral imaginea unui lider – prezidențiabil? –, care știe și altceva decât să spumege la conferințele de presă, precum colegul său de uniune, Crin Antonescu.
Tot în această direcție se înscrie și încercarea din ce în ce mai vizibilă de apropiere față de anumite organizații ale societății civile și de pledoaria acestora pentru conceptul bunei guvernări, tot mai des invocat de altfel în ultima perioadă. USL a anunțat că sprijină textul Cartei pentru buna guvernare, redactat de Alianța pentru o Românie Curată, iar, în urmă cu două săptămâni, Victor Ponta a mers la Bruxelles acompaniat de câțiva reprezentanți ai societății civile (o anumită parte a ei, utilizând o sintagmă atât de cunoscută, încât mulți au uitat de la cine vine: firește, de la Ion Iliescu).
Texte precum cel al Cartei se redactează periodic, de ani buni, în jurul momentelor electorale importante. Așa a fost cazul în 2008, când a existat un Pact pentru statul de drept, la fel a fost Pactul pentru București de la localele din iunie al aceluiași an: propunerea unei mobilizări în jurul unui text care să reunească, mai mult sau mai puțin sistematic, problemele care-și așteaptă încă rezolvarea (sau „rezolvatorul“) s-a manifestat cu consecvență. Aceste documente au dorit să creeze senzația unei uniuni electorale în jurul unei / unor idei, fără să aibă însă, după cum experiența ulterioară a arătat-o, consecințe palpabile.
Pentru că, până la urmă, nu se poate fundamental nimic reproșa unui text care pledează, în cazul de față, pentru instituirea bunei guvernări. Acest tip de document, conceput ca să răspundă tuturor întrebărilor rămase fără răspuns, neajunsurilor și disfuncțiilor României de azi, vine de altfel în întâmpinarea unei așteptări tot mai mari a unei părți din ce în ce mai semnificative a electoratului de mult depărtat de PDL, dar aflat încă în stare de perplexitate în fața unui USL în totală pană de idei.
Pe de altă parte, vocația exhaustivă a textului ridică semne de întrebare. Poate societatea civilă să propună, credibil, forțelor politice să adere la un text care începe cu propuneri privind reglementarea traseismului politic (după modelul existent deja la primari, care trebuie spus, încă nu a dat dovada eficienței) și termină cu o pledoarie pentru modelul... norvegian de deschidere democratică, către toți cetățenii patriei, a resurselor și zăcămintelor naturale?
Documentul încearcă în mod vădit să adune de toate pentru toți, ceea ce pentru o inițiativă venind din partea societății civile nu este în sine un lucru rău. Întrebarea care se pune însă, după 22 de ani de exercițiu – fragil și anevoios, ce-i drept – al exprimării publice a opiniei este în ce măsură acest tip de ieșire la rampă mai poate să-și atingă, în mod valid, scopul – să atragă atenția asupra punctelor deficitare ale democrației românești și să le introducă, pe cât posibil, pe agenda politică a unuia sau altuia dintre partidele aflate în competiția electorală. Ideea de a aduna întreaga suflare politică românească în jurul unui document și de a-i trage eventual de mânecă pe semnatari, în măsura în care programul stabilit nu se aplică, este poate luminoasă, dar și-a dovedit în mare măsură ineficacitatea în urmă cu 4 ani. //
