De același autor
La jumătatea lui martie, România a semnat alături de Austria, Croația, Grecia, Italia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia o scrisoare adresată șefei Comisiei, Ursula von der Leyen, și președintelui Consiliului, Antonio Costa, pentru revizuirea urgentă a termenelor prevăzute în cadrul planului de tranziție energetică. Chestiunea, aparent foarte tehnică, reunește un grup de state care se disting fie printr-o ostilitate asumată și violentă față de instituțiile UE în forma lor actuală (cazul extrem fiind al lui Orbán, care-și construiește campania electorală cu clipuri generate de inteligența artificială în care inamicii publici sunt UE și Ucraina), fie au interese economice directe, legate de natura consumului sau de proiecte de infrastructură contrariate puternic de termenele adoptate la nivel european.
Aceasta, în plin război al Israelului și SUA împotriva Iranului, care provoacă dezechilibre structurale globale în aprovizionarea cu petrol și gaze și care, potrivit mai multor analize europene și românești, ar cere mai degrabă o strategie de întărire a resurselor regenerabile de energie în Europa. De cealaltă parte, cu un război la graniță al Rusiei împotriva Ucrainei de patru ani, context în care România pare să-și construiască toată strategia de „suveranitate energetică” pe proiectul Neptun Deep, aflat nu departe de linia maritimă a frontului.
Tot în martie, dar la început, România fusese invitată de Franța să participe la inițiativa „umbrelei nucleare” europene. Un răspuns clar nu a fost produs de Administrația Prezidențială nici până azi (după câteva zile de comunicare extrem de evazivă la începutul lunii martie). Mult mai rapid fusese însă răspunsul la invitația venită de la Donald Trump de a participa pe 19 februarie la Comitetul pentru pace: o inițiativă care a semănat mai mult a schemă piramidală în beneficiul personal al președintelui american, care ignora oricum structurile de cooperare internațională din care România face parte, și unde președintele Dan a mers în calitate de „observator”.
Săptămâna trecută, autoritățile de la București i-au făcut o primire mai degrabă călduroasă sulfurosului Robert Fico, prim-ministrul ultraconservator, proputinist și eurosceptic al Slovaciei. Musafirul Executivului de la București este sub anchetă în legătură cu decizia privind încetarea livrărilor de energie electrică către Ucraina.
Retorica pro-Kremlin (ministrul de Externe Serghei Lavrov este gratulat cu apelativul „prieten”) a fost răsplătită anul trecut cu o invitație la parada de 9 Mai de la Moscova. Și cum, de la alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, reacționarii putiniști au în fine posibilitatea de a împăca aparenta disonanță cognitivă a dublei apropieri de Rusia și de SUA, primul-ministru slovac a început, ca orice reacționar care se respectă, să cultive cu multă asiduitate ambele saloane. În ianuarie anul acesta a fost invitat la Mar-a-Lago, unde l-a asigurat pe Trump că nu e „un papagal de Bruxelles”.
Vizita lui Fico este însă o continuare a unor proiecte mai vechi, concretizate în prezența românească în aprilie 2025, prin încă președintele interimar Ilie Bolojan, la Conferința celor trei mări. Iar contextul general în regiune indică o întărire progresivă a blocului eurosceptic central-european, care se configurează în jurul vechii structuri a Grupului de la Visegrád. La 35 de ani de la înființare, grupul pare că-și regăsește unitatea politică în jurul unei ecuații care combină apropierea de Kremlin și de Washington, în egală măsură.
Chiar și Polonia, o redută încă pro-Ucraina, se aliniază, după instalarea președintelui Karol Nawrocki, acestei tendințe. Pe 24 martie, după un discurs furibund împotriva lui Vladimir Putin, președintele Nawrocki s-a dus la Budapesta pentru a-l sprijini la scenă deschisă pe primul-ministru Viktor Orbán, aflat în campanie electorală strânsă pentru alegerile din 12 aprilie. Comentatorii au remarcat că linia eurosceptică prevalează în deciziile de alianță strategică ale președintelui polonez.
În Cehia, alegerile din toamna lui 2025 au adus și acolo un viraj spre dreapta conservatoare eurosceptică. Partidul ANO al primului-ministru Andrej Babiš este aliat cu partidul de guvernământ maghiar Fidesz al lui Viktor Orbán, în cadrul familiei de partide radicale de dreapta Patrioții pentru Europa. Acum câteva zile, în Cehia au avut loc proteste la adresa unei legi care reglementează finanțarea ONG-urilor după un model pe care opozanții ei îl denunță ca fiind de inspirație rusească.
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale pe o platformă „proeuropeană”, iar în vâltoarea panicată a scrutinului de acum aproape un an nu prea s-a găsit momentul oportun pentru decorticarea conceptului, așa cum se conturează el în viziunea noi administrații. 11 luni mai târziu, un bilanț de etapă se poate deja retrasa, în politica externă, dar și în orientările de politică internă și economică principale, pe care candidatul la prezidențiale le introdusese în propunerile electorale. Ceea ce reiese indică mai degrabă direcția „Europei națiunilor”: un eufemism utilizat amplu de un proiect politic eurosceptic mult mai vechi, dar parafat de o coproducție americano-maghiară discutată în martie 2024 la Mar-a-Lago, în timpul unei vizite a lui Viktor Orbán și topit în Project 2025.
