De același autor
Pe 10 februarie, un tren CFR care trebuia să ajungă la Sinaia a plecat din Ploiești, dar a luat-o spre Buzău. Contactată de jurnaliști, CFR a declinat orice responsabilitate, aruncând vina pe CNCF CFR, care are în gestiune infrastructura feroviară, organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată. Deși în logica instituțională a CFR această distincție are sens, pentru călător cu siguranță răspunsul pare a fi o evitare a responsabilității. El plătește biletul ca să ajungă din punctul A în punctul B la timp și pe ruta selectată, și, dacă e posibil, în condiții decente. Călătorul nu e responsabil pentru felul cum comunică diferitele societăți între ele, nu se presupune că se dă jos la nodurile feroviare ca să schimbe macazul sau că-și descarcă aplicații de gestionare a traficului feroviar.
Cetățeanul român este în postura călătorului: clasa politică îi tot explică de ce instituția x sau y este mai degrabă responsabilă pentru neajunsurile de fiecare zi sau pentru falimentul democratic general. Iar el, cetățeanul, ar trebui să învețe să le corecteze pe toate sau să alerge bezmetic de la un macaz la altul, fluturând disperat când stegulețul roșu, când pe cel verde sau, excedat, să acorde încredere falșilor profeți care promit reglarea traficului.
Cum facem să ajungem totuși să menținem ruta aleasă acum 35 de ani, deși politicienii aleși și/sau desemnați legal să se ocupe cu gestionarea parcursului nu mai sunt în stare să o facă, fie din nepricepere, fie din indiferență sau interese divergente? Partenerii europeni nu ne mai iau în serios de mult, acesta fiind în mare măsură – poate nu integral – efectul unei prestații extrem de palide a României, nebăgată în seamă de forurile instituționale de cel puțin trei ani încoace, de la izbucnirea războiului din Ucraina. Luni, 17 februarie, președintele Macron a invitat câteva state europene (Germania, Franța, Polonia, Spania, Italia, Danemarca și Marea Britanie) la o consultare legată de provocările de securitate și de războiul cu Ucraina. Surpriză mare, România nu este invitată (nu ar fi prima dată, dar momentul este notabil). Ministrul de Externe și noul consilier prezidențial de resort s-au străduit duminică să dea explicații care mai de care mai necredibile și chinuite pentru absență: că reuniunea este „informală”, că nu se discută „flancul estic și Marea Neagră” și alte câte și mai câte. În realitate, România este un stat care azi nu mai inspiră încredere: un președinte interimar necredibil, instituții fragilizate, o falangă naționalistă și extremistă în creștere în Parlament și în alte instituții, inclusiv în Academia Română, europarlamentari care fac public elogiul fostului dictator Nicolae Ceaușescu.
Așa se face că acum suntem trimiși la colț să așteptăm rezultatele întâlnirii „informale”, în timp ce vicepreședintele american explică arogant la München cum Europa își distruge democrația din interior pentru că nu lasă loc suficient vocii poporului, exprimată optim de partidele de extremă dreaptă, în creștere peste tot în Europa, încurajate și finanțate de noul Imperiu techno-dark al cuplului Musk-Trump.
Președintele Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, a întâmpinat cu nedisimulată satisfacție declarațiile lui Vance. Ele vin să confirme, a spus el, propriile versiuni ale evenimentelor derulate la începutul lui decembrie în România. „Democrațiile de laborator, în care o «aristocrație» birocratică și politică își permite să decidă soarta națiunilor pe sub masă, nu vor mai face parte din tabăra susținută de SUA”, a scris Târziu, adăugând că „salvarea mai poate veni de la singurul personaj (colectiv) providențial: națiunea română.”
Toate mărcile lingvistice ale discursului de tip reacționar apar în cele câteva fraze citate mai sus. Ceea ce nu reprezintă o noutate în discursul lui Claudiu Târziu, dar capătă o semnificație suplimentară în contextul evoluțiilor sale publice recente legate de așa-numitul „plan B” în cazul respingerii candidaturii lui Călin Georgescu. Într-o declarație televizată făcută pe 12 februarie, el sugera o distanță de viziune și opinii între susținătorii lui Georgescu, pe de o parte, și AUR, pe de alta, admițând că pregătirea alegerilor prezidențiale din mai necesită o posibilă alternativă. Târziu s-a delimitat de opțiunile de politică externă etalate de Georgescu, evocând opțiunile pro-atlantiste și proeuropene pe care AUR le-ar avea și contestând eticheta de partid extremist atașată AUR. De altminteri, atât AUR, cât și George Simion au adoptat deja de la alegerile europene o strategie de normalizare omologată deja de extrema dreaptă europeană (vezi Fratelli d’Italia al Georgiei Meloni sau Rassemblement National al Marinei Le Pen în Franța), care a avut ca etapă importantă alegerea la jumătatea lunii ianuarie a lui George Simion ca vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al patrulea grup ca mărime în Parlamentul European.
Discursul lui J.D. Vance a mers ca o mănușă pe linia de argumentație folosită de vocile AUR și georgesciene. Talibanii americani vorbesc un limbaj comun cu confrații lor europeni, iar modul cum a fost receptat și interpretat discursul de la München e un turnesol. Pentru admiratorii din România ai acestei ideologii, schimbarea macazului nu mai e o problemă. Musk a livrat deja aplicația. //
Comentarii 0