Partidele s-au înscris. Cine va (mai) merge însă la vot?

Importanța europarlamentarelor e sporită mai mult de calculele anticipative pentru prezidenţiale ale partidelor decât de o semnificație reală diferită în ochii alegătorilor.

Miercuri, 2 aprilie, au fost depuse și validate/respinse listele depuse de partide sau in­de­pen­denți la Biroul Electoral Central, pentru ale­gerile europene din 25 mai. Au fost admise listele depuse de alianța PSD-UNPR-PC, de PNL, PDL, PMP, UDMR, PP-DD, Forța Civică și PNȚCD. Au fost respinse, pe de altă parte, ambele liste de­puse în numele PRM (schi­zo­frenia politică a acestui partid aflat de ceva vreme în cădere liberă se vădește auto­dis­truc­tivă și în chestiunea can­di­daților la europarlamentare): una, depusă de Gheorghe Funar, pe motive procedurale (nu reprezenta, formal, partidul), iar cealaltă, depusă de Corneliu Vadim Tudor, du­pă o „analiză pe fond“. În șirul respinșilor de la competiția europeană sunt Partidul Ver­de, Partidul Ecologist Român, Noua Republică, Partidul Alianța Socialistă, Alianța Națională a Agricultorilor, Partidul Dreptății Sociale. Nu în ultimul rând, BEC a respins candidatura in­de­pen­dentului Mircea Diaconu, dar Tribunalul Bu­curești a dat o hotărâre contrară.

După două zile, BEC a dat publicității și mo­ti­vațiile respingerii respectivelor liste ori can­di­daturi independente. În cazul majorității par­tidelor respinse, principalul motiv invocat a fost numărul insuficient de semnături: Par­tidul Noua Republică, de pildă, nu a reușit, con­form evaluării făcute de BEC, să adune decât 182.179 de semnături valabile din ce­le 200.000 cerute de lege. Trăgând linia, condițiile ex­trem de stricte de înscriere în competiția electorală au fa­vorizat – coincidență sau nu – partidele parlamentare, cu o capacitate mai importantă de mobilizare în teritoriu și cu eficacitate sensibil mai mare în strângerea semnăturilor necesare.

Cazul lui Mircea Diaconu e singular nu numai din pricina verdictelor opuse date de BEC și de TMB – ultimul dintre ele este de altfel ata­cabil cu recurs, iar ANI și-a anunțat deja in­tenția de a contesta decizia judecătorilor. In­diferent de verdictul final, cazul său a scos în­că o dată în evidență, dacă mai era nevoie, lip­sa de inteligență politică a liderului liberal Crin Antonescu, aflat la originea victimizării fos­tului senator incompatibil prin excluderea de pe listele PNL.

Descoperind la fel de brusc virtuțile dreptei (?!), șeful PNL se plasează într-o postură com­plet necredibilă: pe de o parte, îi e teamă de eventualele vulnerabilități și aruncă ușor ne­cugetat peste bord lestul, iar pe de altă parte, lansează expediții de pionierat în teatrul de război al dreptei, după ce i-a pus piedici pes­te piedici și i-a întors oportunist spatele vre­me de ani buni. Adăugând la propriile gafe pier­derea susținerii mediatice oferite atâta vre­me de trustul lui Dan Voiculescu și con­trolul alegerilor în teritoriu, deținut acum, în pro­porție covârșitoare, de PSD (Liviu Dragnea face deja planuri de organizare...), e inte­re­sant de văzut cum vor face față liberalii pri­mului test electoral din acest an, privit deja ca un test pentru prezidențiale.

Problemele reale resuscitate de euro­par­la­mentare sunt însă altele. Revine, ca de fie­care dată, discuția majoră privind listele electorale neactualizate, la care se adaugă, ca o noutate la europarlamentare, faptul că ro­mânii rezidenți în alte state ale Uniunii Europene – în jur de două milioane, potrivit ce­lor mai recente estimări – pot vota pentru listele țărilor de rezidență. În măsura în care vor fi interesați de implicarea în procesul elec­toral, cetățenii români aflați în această si­tua­ție vor fi mai degrabă tentați să voteze la cir­cumscripția teritorială aflată, să spunem, la 10 minute de casă decât la o secție consulară ro­mânească aflată, deseori, la mai mult de o oră distanță – cu mașina sau trenul. Bazinul elec­toral local pe care pot conta așadar par­tidele românești se restrânge, iar corolarul va fi o participare efectivă la vot diminuată. Exis­tă multe voci care propun deja varianta ab­senteismului masiv sau a votului alb, ca for­mă de protest împotriva lipsei de opțiuni efec­tive și a rupturii din ce în ce mai masive din­tre clasa politică și România reală. Iar știrile ca­re întăresc o asemenea orientare nu în­ce­tează să curgă: de pildă, România riscă să piar­dă peste 1,7 miliarde de euro finanțare nerambursabilă europeană pe infrastructură și să plătească această sumă chiar din bu­zu­narul propriu, dacă nu reușește să termine mai multe lucrări feroviare și tronsoane de au­tostrăzi până la finalul anului 2015.

Incompetența crasă a ultimelor guverne ali­mentează fără încetare refuzul participării, privită deja drept o cauționare, un cec în alb prea mare pentru o guvernare atât de ab­sentă. Or, din acest punct de vedere, im­por­tanța europarlamentarelor e sporită mai mult de calculele anticipative pentru prezidenţiale ale partidelor decât de o semnificație reală di­ferită în ochii alegătorilor. Cu o gestionare de­zastruoasă a politicilor europene și mai cu sea­mă a atragerilor de fonduri, combinată cu discursuri implicite sau directe împotriva me­canismelor UE, guvernarea ultimilor doi ani a reușit să submineze considerabil locul și rolul diferitelor instituții europene în percepția co­mună. Acesta va fi unul dintre inamicii reali și nediscriminatorii ai tuturor candidaților, de stân­ga sau de dreapta, din 25 mai. //