De același autor
Această reformă lovește începând cu cei mai buni elevi „olimpici” până la cele mai defavorizate categorii de studenți ale căror studii sunt puse azi sub semnul întrebării de joaca guvernamentală cu viitorul, atât cât a mai rămas, al sistemului de învățământ.
Pentru ministrul Educației, aflat aparent într-un derapaj autoritarist-narcisic necontrolat, nu e suficient că reduce dramatic veniturile și așa mizerabile ale cadrelor didactice, dar trebuie ca destinatarii măsurilor să-și declare și satisfacția, și sprijinul pentru ele.
Nu e de ajuns că elevii și studenții sunt incitați suplimentar la abandon, îngroșând rândurile celor care nu ajung să-și termine studiile și alimentând statisticile deja alarmante privind incapacitatea României de a-și „rentabiliza investiția” în propriul ei viitor (ca să folosim un limbaj neoliberal pe care poate îl înțeleg și martorii lui Friedman și compania). Trebuie ca elevii, studenții, părinții și profesorii să-și declare și entuziasmul pentru minunatele măsuri.
Pe 19 iulie, președintele Societății de Științe Matematice din România, profesor emerit la Universitatea de Știință și Tehnologie Politehnica București, implicat de peste 50 de ani în Educația românească la toate nivelurile (preuniversitar, universitar, excelență), cerea într-o scrisoare deschisă, în urma „consultării cu majoritatea dascălilor matematicieni din România (aproximativ 12.000) demisia domnului Prof. Psih. din funcția de ministru al Educației și Cercetării”. Radu Gologan adăuga că „prin afirmații, decizii, apariții publice, domnul profesor a adus mari prejudicii sistemului de educație din România și reformei pe care România trebuie să o implementeze”. Acest apel nu a părut să tulbure în niciun fel reformele neroniene ale domnului ministru. În chip de reacție, Daniel David a declarat că elevii premiați la concursuri și olimpiade internaționale „și-ar putea plăti singuri bursa din premiile primite”.
Același ministru, numit cu ambiții declarative mari, promite „resetarea sistemului” și o viziune axată pe știință, inovație, descentralizare. În practică însă, a reușit să scandalizeze o bună parte din comunitatea educațională după ce a fost acuzat de ActiveWatch că a modificat un comunicat de presă în care se vorbea despre violență în școli, ștergând formulări despre autoritate și disciplină care deranjau „linia oficială”. Nu e prima dată când transparența promisă se blochează în filtrele politice ale ministerului. Nici nu e prima oară când reformele anunțate vin prin ordine de ministru, fără o dezbatere reală, fără un dialog cu profesorii, elevii, părinții.
Planurile-cadru pentru liceu, publicate cu tam-tam mediatic, sunt exemplul perfect de inițiativă tratată formal: reformă la nivel de structură orară, dar fără o discuție despre conținut, fără clarificări privind resursele sau impactul real asupra procesului de predare. Între timp, digitalizarea sistemului a fost transformată în obligație – toate școlile vor avea catalog electronic începând cu anul școlar viitor. Ce se trece sub tăcere e infrastructura precară a multor unități de învățământ, lipsa formării reale a cadrelor didactice și imposibilitatea de a implementa coerent o schimbare care, pe hârtie, arată bine, dar în practică creează haos.
În zona resursei umane, examenul de titularizare a reconfirmat criza: doar 43% dintre candidați au luat peste nota 7, iar un număr semnificativ s-au retras când au văzut subiectele. Titularizarea a devenit o formă de selecție prin epuizare, un ritual anual care demonstrează, mai degrabă, neputința sistemului de a atrage, forma și păstra profesori buni. Performanța e descurajată, suplinirea e penalizată, iar formarea profesională rămâne o promisiune goală.
Admiterea la liceu a adus, la rândul ei, nedreptăți greu de explicat în afara unui sistem birocratic opac. În mai multe județe, elevi cu medii de peste 8,5 nu au prins loc la liceele dorite, în timp ce câteva mii au rămas fără repartizare în prima etapă. Se vorbește despre „optimizarea algoritmului”, despre „nepotriviri între opțiuni și locuri”, dar nimeni nu explică de ce un elev cu medie mare rămâne pe dinafară într-un sistem care pretinde că recompensează meritul. Ca de obicei, victimele sunt elevii, iar responsabilitatea se diluează între inspectorate, minister și părinți „care au completat greșit fișa”.
Iar obsesia de a vârî pe gâtul cetățenilor găleata cu lături a așa-ziselor reforme din Educație pretinzând că oferă un regal gastronomic merge mână în mână cu retorica salvaționist-mesianică servită la oră de maximă audiență de coruptul fost viceprim-ministru Anastasiu. Autor al unei noi categorii conceptuale de natură să intereseze cercetarea academică în materie, „corupția de supraviețuire”, Anastasiu avea pretenția să dea lecții de corectitudine și de spirit de sacrificiu unor oameni care vor primi de acum înainte la plata cu ora, după ani și ani de muncă și studii, cam jumătate din cât poți câștiga făcând menajul sau având grijă de persoane în vârstă. Asta pare a fi ceea ce gândesc cu adevărat guvernanții noștri despre statutul cadrelor didactice și al învățământului în general.
