Universitatea, aşezământ de binefacere pentru picaţii la Bac

Dacă dumneavoastră credeţi că o societate trebuie să sacrifice 100.000 de oameni care pot îngroşa rândurile celor care accesează (s.n.) etnobotanicele sau îngroaşă rândurile răufăcătorilor, atunci eu sunt vinovată“, a spus Ecaterina Andronescu într-o emisiune la TVR Info, invitată fiind să explice ce a determinat-o să conceapă iniţiativa legislativă aflată cu siguranţă în Top 10 al năzbâtiilor parlamentarilor români în ultimii 20 de ani.

E vorba, fireşte, de depunerea, cu o săptămână înainte de debutul anului universitar, a unui proiect care doreşte să dea dreptul şi celor picaţi la bacalaureat să se înscrie la facultate pentru un „an pregătitor“. În cazul promovării examenului de Bac în sesiunea din iunie 2012, anul pregătitor ar urma să fie echivalat integral, se prevede în proiect, cu anul I de facultate.

Reluând argumentaţia rectorului Universităţii Politehnice, ar rezulta, ca o consecinţă mai generală, că toţi cetăţenii români care nu se află în posesia unei diplome de bacalaureat sunt virtualmente predispuşi la consumul de droguri uşoare sau la infracţiuni. Iniţiativa Ecaterinei Andronescu - semnată cu alţi doi colegi, Cristian Dumitrescu (soţul Corinei Dumitrescu, rector la „Dimitrie Cantemir“) şi Titus Corlăţean, împreună cu motivaţia ataşată ei – are două implicaţii majore.

Prima este aceea că, pentru aceştia, elevii care au picat bacalaureatul sunt socialmente nefrecventabili, reprezintă pericole potenţiale pentru semenii lor. Eşecul şcolar - punctual - te stigmatizează şi te condamnă la o viaţă de mizerie, cufundată în droguri şi criminalitate. Cu o sintagmă probabil familiară doamnei senator, aceşti foşti elevi devin repede „paraziţi sociali“, iar statul ar fi obligat să îi încadreze în muncă. Nu degeaba regimul comunist inventase conceptul de „şantiere pentru tineret“: Bumbeşti-Livezeni, Agigea (cu un film „clasic“) erau gândite să îi ferească pe tineri de imensul pericol al „parazitismului“.

Nu numai doamna Andronescu gândeşte aşa. Într-un răspuns adresat primului ministru, care a cerut PSD şi PNL retragerea proiectului cu pricina, preşedintele Victor Ponta a vrut la schimb o soluţie alternativă pentru cei 100.000 de tineri vizaţi de iniţiativa colegei sale. Pentru aceşti oameni este, aşadar, firesc să aştepte în continuare soluţii etatiste la problema ocupării tineretului, deşi până şi ideea de repartiţie s-a desfiinţat de vreo 21 de ani.

Guvernul trebuie, în viziunea PSD, să se mai ocupe şi de cei care nu au învăţat sau nu sunt pur şi simplu făcuţi pentru învăţat. Dar ei reprezintă produsul unei politici iresponsabile duse de Ministerul Educaţiei sub conducerea Ecaterinei Andronescu, cea care a desfiinţat şcolile de meserii. Bacalaureatul sau studiile universitare nu ar trebui să fie un must pentru tinerii de azi, ci o opţiune printre altele, altfel dai de mâncare patronilor de universităţi private, dar le iei pâinea de la gură exact acestor tineri pe care-i plânge astăzi la televizor aceeaşi Ecaterina Andronescu.

Vremurile s-au schimbat şi nu prea, mai ales în mintea unora dintre parlamentari. Însă pentru că e greu acum să inventezi un şantier întreg şi nu e democratic să trimiţi tinerii la muncă forţată pe şantierele patriei, trebuie exploatate resursele existente, puse mai nou în pericol de reforma educaţiei: universităţile.

Ajungem astfel la a doua implicaţie majoră a iniţiativei în cauză, cu atât mai şocantă, cu cât vine din partea rectorului Universităţii Politehnice, instituţie de învăţământ superior, clasată, conform ultimelor evaluări, în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară. Facultatea se transformă, în viziunea doamnei Andronescu, într-un fel de cămin cultural din zone urbane defavorizate, menite să „ţină tinerii departe de droguri“. De la înfiinţarea primelor universităţi în secolul al XII-lea şi până în zilele noastre, nu cred să existe - cu excepţia regimurilor comuniste - o încercare atât de flagrantă de aservire populistă a vocaţiei academice.

O asemenea atitudine nu este numai una de contraatac la Legea educaţiei naţionale, aşa cum bine a spus ministrul Daniel Funeriu, dat acum în judecată de Ecaterina Andronescu. Mai mult decât atât, ea anulează, în fapt, orice semnificaţie autentică a însemnătăţii universităţii în spaţiul public, e o desconsiderare făţişă şi în purul spirit al urei de clasă a unei instituţii care, e drept, nu a excelat în ultima vreme în a-şi apăra şi menţine reputaţia, dar care dă speranţe că doreşte să şi-o recâştige.

Rezistenţa la reformă - la „nou“ - e un fenomen omeneşte explicabil, frecvent şi istoriceşte documentat, iar istoria tranziţiei româneşti e marcată de valurile succesive ale acestor forme multiple de rezistenţă. În cazul reformei în educaţie, lentoarea tranziţiei este şi mai evidentă, cu atât mai mult cu cât profesorii - principalii vectori de aplicare a ei - nu sunt motivaţi, majoritatea, să lucreze în sensul ei.

Dar iniţiativa Ecaterinei Andronescu face chiar mai mult decât să apese pe pedalele populiste, deşi acest lucru îl vizează cu precădere, mai cu seamă acum, în prag de an electoral. (Până la urmă, 100.000 de tineri sunt, la gradul de absenteism electoral din ultimii ani, deloc de neglijat.) Ea apelează la acea mentalitate care ne trage în jos de vreo 60 de ani, aceea că lenea şi înşelătoria sunt mecanisme de promovare socială la fel de valide şi chiar mai valorizante decât conceptele demodate ale efortului susţinut sau ale inteligenţei creative. //