De același autor
Victor Ponta nu trebuie să gestioneze numai guvernarea, ci trebuie să ducă barca unei coaliții confruntate, pe de o parte, cu o agendă mediatică problematizată de performanțele publice ale colegilor de alianţă, iar pe de altă parte, cu disciplina din interiorul partidului.
Congresul PSD, desfășurat vineri și sâmbătă la Sala Palatului, l-a reconfirmat pe Victor Ponta ca președinte al principalului partid aflat la guvernare, fără alt candidat și cu o majoritate covârșitoare. Sala Palatului a fost pavoazată cu atâta roșu social-democrat cât să umple de mândrie patriotică inimile participanților și să aducă aminte unora dintre noi nu atât de 120 de ani de social-democrație, cât de lecțiile de istorie de dinainte de 1989 care povesteau despre continuitatea neîntreruptă a PCR în România, tot din 1893 încoace. Congresul PSD din acest an s-a dorit în mod vizibil un moment de consacrare și de așezare a victoriei USL la alegerile din 9 decembrie, dar și de punere în perspectiva corectă, din punctul de vedere al PSD, a ponderii formațiunilor din coaliție. Să atragă atenția inclusiv partenerilor de guvernare asupra influenței PSD în teritoriu și a capacității de mobilizare a partidului, într-un moment când la ordinea zilei sunt discuțiile despre reforma Constituției și regionalizare, dar și decizia de prezentare la alegerile europarlamentare din 2014 pe liste separate.
Victor Ponta nu are o misiune ușoară, ca proaspăt reales lider al PSD. El nu trebuie să gestioneze numai guvernarea, ci trebuie să ducă barca unei coaliții confruntate cu două seturi de probleme: pe de o parte, o agendă mediatică problematizată de performanțele publice ale colegilor - săptămâna trecută cei doi lideri ai partidelor partenere, Dan Voiculescu și Crin Antonescu, au avut amândoi apariții consistente, primul la TVR 1, al doilea la Digi 24 -, iar pe de altă parte, disciplina din interiorul partidului.
În al doilea punct, Victor Ponta a jucat vineri cartea continuității. Pe de o parte, o legitimare de tip ideologic și istoric, cumpărată, negociată, absorbită în fel și chip - cei 120 de ani de social-democrație -, iar pe de altă parte, o continuitate de ordin simbolic, care numai istorică nu e, asumată prin omagierea fostului său mentor și șef de partid, Adrian Năstase. Proaspăt ieșit din închisoare, deja extrem de activ în mass-media, cu un interviu abundent la Antena 3, fostul prim-ministru condamnat și, trebuie spus, lipsit de drepturi politice, și-a făcut apariția la Congresul PSD ca un Mesia superstar, în acordurile Odei Bucuriei, în ovațiile unei săli arhipline și în elogiile colegilor de partid. Cu ochii plini de lacrimi, emoționat, așezat în rândul întâi, lângă Ion Iliescu, Adrian Năstase a fost una dintre țintele predilecte ale camerelor de luat vederi. Mai târziu, pe blogul personal, același fost prim-ministru condamnat își exprima voalat nemulțumirea pentru rolul exclusiv simbolic alocat de conducerea partidului, părând să uite că însăși legea nu permite, cel puțin deocamdată, altceva.
Social-democrații exploatează însă copios capitalul de imagine de tip cristic construit vreme de un an în jurul lui Adrian Năstase, care ar fi „plătit“ pentru toți, potrivit lui Liviu Dragnea. Imaginea mesianică a unui om crucificat pentru „culpe politice“, răscumpărător al păcatelor tuturor, este deocamdată singurul element concret de care se poate folosi Adrian Năstase pentru întreținerea unei prezențe constante în ochiul public, deși Victor Ponta a fost destul de abil încât să-i rezerve în mod explicit și un alt rol, acela de vizionar și de mentor, amândouă suficiente cât să-l țină pe fostul șef al PSD la o distanță sigură de jocurile efective ale guvernării.
Relația cu partenerii pare mai dificil de gestionat și controlat: două ieșiri publice de câte o oră, prima a lui Dan Voiculescu, a doua a lui Crin Antonescu - două personaje care par să fie unite în pasiunea pentru propriul ego, într-o manieră mult mai evidentă decât Victor Ponta -, au arătat în ce măsură echilibrul coaliției se transformă, în particular în cazul „conservatorului“ Dan Voiculescu, într-o chestiune personală. Pentru că liderul de facto al PC vorbește despre sine la persoana a treia, construindu-și cu aplicație imaginea unui actor-cheie în construcția USL: a povestit sfătos și așezat momentul revelației useliste, punerea împreună a „doctrinei liberale și a doctrinei social-democrate“. Dan Voiculescu este, pe de altă parte, consumat - și aici argumentele sale fals raționale pălesc - de obsesia pentru personajul Traian Băsescu, exhibând o hotărâre judecătorească într-un proces cu președintele ori fluturând, pentru a treia oară, amenințarea unei noi suspendări, pe care, aparent, nimeni din USL nu o mai dorește. Până și Crin Antonescu a devenit mai rezervat și mai nuanțat în acest subiect, deși nici în cazul său derapajele nu au lipsit - trebuie aici amintit episodul exercițiului de admirație față de premierul ungar Viktor Orbán, proaspăt amenințat de Bruxelles cu noi proceduri de infringement în cazul recentelor și controversatelor modificări constituționale din Ungaria.
Dan Voiculescu a lăudat justiția română și a numit-o „ultima baricadă a democrației românești“. Să înțelegem de aici că unul dintre artizanii declarați ai guvernării de azi recunoaște implicit absența ori căderea celorlalte? //
