De același autor
Iunie. Sunt atat de obosit. Sa ma extrag. Sa ma scot din context. Ca de obicei, acesta e anxios si in acelasi timp derizoriu. Artileria politica bubuie incontinuu, dar zau daca linia frontului se misca vreun centimetru. Lipsiti de adversarul traditional, care a sucombat din motive intestine, aliatii se lupta intre ei cu o energie care probeaza ca nu am invatat nimic din lectia Conventiei Democratice. Ingropati in transee, in jurul celor doua palate, schimba lovituri teribile, par sa se spulbere reciproc. Totusi, a doua zi personajele se ridica, ca-n desenele animate, in care toate se paruiesc, dar nu moare nimeni. In context, ultimul meu volum, Niste ciori vopsite-n rosu, consacrat maririi si decaderii partidului-stat, nu poate face ecou. Acum se poarta luptele fratricide, de cocosi liberal-democrati, in hazul galeriei. Niste ciori vopsite-n rosu vor ramane pe raft, insirate ca pe gard. In orice caz lansarea volumului era ultimul lucru care ma tinea in Bucuresti. Sa ma izolez, asadar.
Iulie. Nu e chiar asa. Incerc un sentiment bizar atunci cand imi regasesc "ciorile" in micul chiosc Humanitas din Vama Veche. Mi se pare ca mi-au luat-o cumva inainte, de acum zboara singure. Librarul zice ca e ultimul volum...
Vama e tot mai departe de ce a fost. Tot mai multe constructii vin pana-n buza plajei. Masive, greoaie, stridente. Nici o conceptie integratoare, unitara. Operatiunea Salvati Vama Veche a venit prea tarziu. Zidaria si piatra coabiteaza cu lemnul vopsit si sticla. Iata acest restaurant cu peretii de sticla, ca un urias acvariu pustiu.
Nici oamenii nu prea mai seamana. Nudistii s-au retras spre margini, impinsi de o multime pestrita de textilisti, alungati din statiuni de preturi. Ieri, unul a avut inspiratia de a lasa sa se scurga din masina niste manele, dar a fost repede pus la punct. Cativa insi i-au explicat ca vama e a vamaiotilor. Printre argumente ii clatinau masina apasandu-se cu toata greutatea pe capota motorului pana cand lalaiala s-a oprit. Liniste...
2 Mai. Bine ca n-au salvat si 2 Mai. Si aici s-a construit mult si fara gust, dar invers, spre uscat, spre camp. Faleza inalta a stavilit asaltul vilelor, le-a tinut cat de cat la respect. Nu-mi vine sa cred ca n-au un guvid, un stavrid la terasa mea preferata, desi micul port de pescari e la doi pasi. In loc, servesc dorada, care vine congelata tocmai din ocean. Dar e cu atat mai scumpa...
Aici mi-a venit ideea sa tin un jurnal, care mai tarziu s-a numit Purtatorul de Cuvant. De aceasta va amintiti, pentru ca s-a lasat cu scandal. Nu eram martor, ca astazi, ci participant. Personajele erau reale si eu ma miscam printre ele, luat de suvoi. Venea mare apa istoriei si toate gunoaiele ieseau deasupra, se amestecau cu oamenii cumsecade, improscau, cereau loc in cetate. Iata-ne la a doua venire la putere a anticomunistilor. Si totusi nu se asaza nimic, nu inca. Doar oboseala care creste.
Inapoi in Vama. Trebuie sa gasesc undeva un guvid cu mujdei. Uite casa unde l-am cunoscut pe poetul Andrei Bodiu. Avea apa la pompa, insa din curte se vedea marea. La vremea aceea lucram la BBC si imparteam casa cu cativa amici, redactori de la Europa Libera. Intre noi "agenturili", vorba lui Ceausescu, Iliescu... In sfarsit, acea parte a presei care nu se impaca cu "mostenirea", care nu se impaca nici azi. Aflu ca prietenul Kuki l-a turnat pe Bodiu la Securitate in studentie. Zice ca lasase o colega gravida, l-au prins la mijloc si a cedat. Kuki deconspirat?! Atat de intransigent, de vocal, de vehement. Niciodata nu mi s-a parut sa-i fie frica. Frica ce creeaza dependenta, temelia lor. A Securitatii, a partidului-stat… in fine, chestii vechi. Astazi nu mai trebuie sa impart chiria unei case vechi din Vama Veche. Pot sa-mi permit o camera in hotel si chiar un voiaj la Marea Rosie. Cu Kuki nu stiu cum sa vorbesc. Ce evolutie...
Olimp. Perla litoralului, complexul Panoramic-Belvedere. A fost odata. Piscinele goale, plaja, pustie, caini vagabonzi. Tonete dezafectate, cu acoperisul smuls de vant. Una din vilele lui Ceausescu, inchiriata de o vedeta TV. Cateva magazine ca niste muzee in care oamenii se uita la preturi si ies repede. Seara, doar in cateva camere arde lumina. Unde sunt? Un fel de palnie uriasa, o tornada, o pompa de vid, pare sa-i fi absorbit pentru a-i lasa sa cada o suta de kilometri mai incolo, la bulgari. Cand au deschis ochii cazarea costa 38 euro/zi, all included. .
August. Crisan, Delta, patrimoniul UNESCO. Ar fi trebuit sa fie un articol gen "Turist in Romania". Putin litoral, putin turism rural. Dar mereu sunt tras inapoi la grijile zilei. Incerc sa ma smulg, sa ma regasesc in lucruri simple, sa dau la peste. Fac tot ce depinde de mine, fac gesturile. Ma scol la sase, ca un capiat, si caut rame. Apoi merg in baltile din spatele satului, pline de rate. Oficial, asta-iarna au fost cu toate eutanasiate, din cauza gripei aviare. Niste extraterestrii, cu vermorele in spate au dat buzna in gospodarii starpind toate orataniile. Cand au ajuns la gazda mea nu au mai gasit decat gainile. La rate si gaste le daduse baba drumul prin spate, la canal. Le-a recuperat dupa o luna. Unele murisera de frig, dar orisicat...
Vreun ceas imi fac mana pe baboi, umplu un bidon de plastic. Pe urma dau cu ei la stiuca, la peste viu. In doua ore iau cinci marlite. Apoi nu mai misca nimic. Soarele ma stoarce pana la ultima picatura, o sa ma trag la umbra. Masa sub bolta de vita. La streasini atarna peste sarat, bazait de viespi. Veceul in fundul curtii si in capul satului un hotel de 4 stele. Baba mea face bors si chiftele de peste. Dupa masa ies la Dunare sa bag un fir la somotei, la apa adanca, acolo ii place sa stea. In fiecare seara vad un mos uscat, intr-o lotca catranita, ancorat la vreo douazeci de pasi de mal. Trebuie sa stie el un gropan acolo. Salupe puternice, cu motoare Johnson, trec in tromba. Fete in bikini se zgaiesc la el, uite, tu, ce ragalie. Dar batranul e imperturbabil. Pana dau tantarii ia trei somotei la kil, apoi ridica ancora. Asa vine vorba, de fapt e un bolovan legat cu sfoara. Am de gand sa arunc in acelasi loc, mi-am facut o struna cu plumb greu ca e curentul mare. Dar nu mai apuc. Un amic gazetar ma gaseste pe mobil: "Ai citit?, zice surescitat, Bodiu stia ca e filat, Kuki l-a prevenit". Las borsu’ pe masa, fug la posta ca se inchide. Lucrurile merg spre bine, imi spun, Kuki l-a prevenit, Kuki i-a dus, Kuki s-a scos. Lucrurile sunt inca posibile...
Pe urma ma ajung indoielile. Sa-i fi spus de la inceput? Sa fi dat note numai despre Bodiu? Si daca nu, i-a pus in garda si pe ceilalti? Ajung la posta cu respiratia taiata, cu capul vraiste, confuz. Pe ce lume traim? N-avem nici o problema cu securistul care i-a prins mana-n usa lui Kuki, poate sa traiasca linistit printre noi, asa erau vremurile. Pe noi victima ne dezamageste. Unde-i interviul lui Bodiu, am uitat in ce ziar a aparut, le cer pe toate. Dar postarita e dezolata, de unde ziare, nu vin decat pentru abonati…
