De același autor
În Europa Occidentală, unde au tradiție, acestea obțin sistematic cele mai bune rezultate la scrutinul european, comparativ cu alegerile naționale. Două sunt motivele. În primul rând, europarlamentarele tind a se transforma într-un referendum pro- sau anti-UE. Aceasta favorizează discursul contestatar, culoar pe care formațiunile populiste au (sau aveau) monopol. În al doilea rând, prezența la urne este mai redusă, iar unii alegători, care le consideră mai puțin importante, profită de ocazie pentru a sancționa guvernanții printr-un vot de protest cu consecințe reduse.
O noutate o reprezintă ascensiunea unui curent antieuropean în Europa Centrală și de Est. Discursul populist și naționalist, unul bine ancorat în istoria „noii Europe“, s-a reciclat însă și el, iar UE, imigrația și globalizarea au devenit țintele predilecte și la Varșovia, Budapesta ori Praga. În aceste condiții, un tsunami populist este anunțat pentru 23-26 mai. La ce rezultate se pot aștepta partidele eurosceptice? Care sunt aceste mișcări, din ce țări vin și ce agendă au? Care pot fi consecințele succesului lor la nivel european și vor reuși ele oare să coaguleze o forță care să influențeze serios politicile UE? Acestea fiind întrebările, să vedem și răspunsurile.
Euroscepticii pot obține până la o treime din cele 751 de mandate ale PE (vor rămâne 705 după Brexit). O bizarerie inevitabilă o reprezintă organizarea alegerilor europene în Marea Britanie, unde noul partid Brexit, condus de vechiul Nigel Farage secondat de alți foști membri ai UKIP, conduce confortabil în sondaje și va câștiga peste o treime din mandate.
Nu toate partidele sunt însă la fel de eurosceptice sau din aceleași motive. La ultimul scrutin european, din 2014, se putea constata o linie de fractură între eurosceptici (cei care se pronunțau pentru reformarea UE, în sensul limitării puterii de decizie a instituțiilor europene) și eurofobi (care doreau ieșirea țării lor din UE). Acum, după precedentul referendumului britanic din 2016, succes neașteptat care însă aproape a lichidat partidul ce l-a promovat – UKIP, dar și după intrarea mai multor partide antisistem (Mișcarea 5 Stele și Lega în Italia, Partidul Libertății Austriac) la guvernare, unde retorica virulentă din opoziție se sfărâmă implacabil de realitatea existenței UE, se conturează un consens în direcția schimbării UE din interior. Alternativa pentru Germania (AfD), Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen din Franța, Partidul Libertății Austriac, Democrații Suedezi, Finlandezii sunt acum la unison cu Lega lui Salvini, Fidesz al lui Orbán Viktor sau PiS din Polonia. Uniunea Europeană, în viziunea lor, este utilă ca spațiu de liber schimb, dar puterea instituțiilor (Parlament, Comisie, Curtea de Justiție etc.) trebuie redusă. Mai puțină integrare și cedare de suveranitate, mai multe procese de decizie interguvernamentale și mai puțin spațiu de manevră pentru birocrații de la Bruxelles, mai puține regulamente sectoriale, mai puțină solidaritate, combaterea imigrației extraeuropene, valori tradiționale (contrapuse migrației musulmane ca solvent al identității europene ergo creștine), aceasta ar fi rețeta „Europei națiunilor“.
Nu toți populiștii antieuropeni sunt de dreapta radicală: La France Insoumise (LFI) este ostilă UE de pe o platformă de extrema stângă, de exemplu. Invers, eurosceptici se găsesc și în partide neconsiderate populiste, precum conservatorii britanici.
Suveranismul este foarte bine reprezentat în Franța (RN se situează pe prima poziție în majoritatea sondajelor, cu 23%, FI pe locul al patrulea, cu circa 8%), Polonia (partidul de guvernământ PiS se află în frunte, cu peste 36%, dar a adoptat o poziționare proeuropeană de circumstanță în ultimele săptămâni), Finlanda (partidul Finlandezii este creditat cu 19%, cel mai ridicat scor), Olanda (noul partid Forumul Democrației este primul, cu 17%, Partidul Libertății al lui Geert Vilders pierde teren, al șaptelea, cu 6%), Italia (Lega prima cu 31%, M5S a doua cu 22%!), Ungaria (Fidesz 52%, Jobbik al treilea cu 15%).
În Germania, AfD depășește 11% (al patrulea scor), la fel Partidul Poporului Danez (locul al treilea). În Austria FPÖ era creditat cu peste 23% (al treilea) înainte de scandalul care i-a compromis liderul și l-a determinat pe cancelarul Sebastian Kurz să rupă coaliția cu el și să provoace alegeri anticipate. În Estonia, populiștii conservatori din EKRE, proaspăt intrați în coaliția de guvernare, depășesc 14% (locul patru). Populiștii radicali de dreapta de la Vox au înregistrat un rezultat bun în recentele alegeri parlamentare din Spania și trec de 10% (poziția a cincea).
În Cehia, problemele cu justiția ale premierului-magnat Andrej Babis au deplasat partidul său, ANO, afiliat ALDE (20%, primul loc), pe un curs tot mai eurosceptic. La extrema dreaptă, formațiunea antimigranți Libertate și Democrație Directă (14%, locul trei) a lui Tomio Okamura se află în ascensiune. La extrema stângă, comuniștii antieuropeni sunt creditați cu 7%, iar eurosceptici se mai găsesc și în alte partide. În Slovacia, partidele eurosceptice se înșiră în ordine: Partidul Poporului Slovacia Noastră al nostalgicului fascist Marian Kotleba se poziționează al treilea cu 11%, urmat de SaS (10%), OLaNO (9%), Rodina (9%) și alți ultranaționaliști, SNS (9%). Partidul Coaliției Maghiare (4%), practic o anexă a Fidesz din Ungaria vecină, ar fi în pericol să nu treacă pragul electoral de 5%. Nu trebuie omis nici că partidul de guvernământ Smer-SD, nominal social-democrat, este adesea caracterizat drept populist și criticat pentru corupția endemică.
Retorica suveranistă și proiecția unei Uniuni Europene ostile s-au înrădăcinat și în România, tradițional una dintre cele mai eurofile țări membre. Cotidianul francez Le Monde din 20 mai remarca pe prima pagină „diatribele europene (ale) conducătorilor populiști“ din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovacia, Bulgaria. „Confruntat cu criticile venite de la Bruxelles, liderul stângii românești nu ezită să multiplice discursurile suveraniste“, mai notează cotidianul francez.
Partide populiste care ar putea intra în PE mai există, în Polonia, Bulgaria, Croația și în alte țări. În Letonia, partidul minorității ruse, Armonia (afiliat în PE Socialiștilor și Democraților), ostracizat de celelalte forțe politice, ar aduna 18% din intențiile de vot, cel mai mare scor.
Dacă aceste tendințe se vor concretiza la urne, vom asista fără îndoială la o apoteoză a populismului eurosceptic în UE. Discursul contestatar care vede sursa răului european în birocrația „ilegitimă“ de la Bruxelles va fi uniform răspândit în Vest și în Est, în Nord și Sud. Cu o treime dintre mandate, euroscepticii ar putea constitui cu ușurință cel mai numeros grup din PE, în condițiile în care atât Partidul Popular European de centru-dreapta, cât și social-democrații, forțele majore de acum, vor pierde probabil teren. Vor reuși euroscepticii să capitalizeze maximal acest rezultat istoric? Probabil că nu în totalitate, din numeroase pricini.
În prezent, euroscepticii sunt divizați în PE în trei grupuri: Conservatorii și Reformiștii Europeni (creat de conservatorii britanici, mai cuprinde PiS, plus o multitudine de partide mici și europarlamentari independenți, nu toți eurosceptici), Europa Națiunilor și Libertății (RN, Lega, Partidul Libertății Austriac, Partidul Libertății olandez) și Europa Libertății și a Democrației Directe (M5S, AfD, foști membri UKIP raliați partidului Brexit, inclusiv Farage, disidenți din fostul FN în conflict cu Marine Le Pen). Unii extremiști, precum Jobbik, sunt considerați atât de nefrecventabili încât nu sunt primiți nici măcar în aceste grupuri. Le Pen și Salvini par a avea vântul în pânze și încearcă constituirea unui supergrup suveranist, curtându-i pe Kaczyński (a cărui raliere, cuplată cu plecarea conservatorilor britanici, ar da lovitura de grație ECR) și Orbán. Premierul maghiar, al cărui partid este în prezent suspendat din PPE, nu va părăsi însă cel mai influent grup din PE, al popularilor, decât constrâns. Liderul polonez, al cărui partid guvernează singur Polonia și a cărui relație personală cu Orbán este excelentă, preferă la rândul lui un joc duplicitar și va dispune de suficienți europarlamentari spre a menține un grup ECR în care să fie vioara întâi, drept care nu vede necesitatea de a urca în corabia piraților cu Le Pen și Salvini.
Cel mai fragil pare grupul ELDD, prin dispariția programată a lui Farage cu al său partid Brexit, dar Mișcarea 5 Stele este obligată să se demarce la nivel european de aliatul intern Salvini, iar ascensiunea AfD va oferi o platformă italo-germană solidă care să poată atrage reprezentanți din alte cinci state. Pe lângă concurența cu reverberații la nivel european din coaliția populistă italiană, un alt factor de discordie îl pot constitui relațiile cu Rusia. Le Pen, Salvini și Strache sunt percepuți drept caii troieni ai Kremlinului, deși lidera RN încearcă să se demarce de această percepție. Pentru PiS, de pildă, acesta este un bagaj greu de acceptat ca zestre de nuntă.
Chiar dacă nu vor reuși să constituie un front comun eurosceptic în PE, a cărui cultură instituțională este oricum una de căutare a consensului la centru, populiștii vor izbuti probabil să obțină președinția unor comisii relativ importante și să constituie o minoritate de blocaj solidă pe destule dosare (migrație, bunăoară). În ceea ce privește o eventuală extindere a UE, aceasta nu este deloc probabilă în mandatul viitorului Parlament și al următoarei Comisii Europene.
Pe de altă parte, compromisul pe multe dosare va trebui construit prin discuții pe întreg spectrul politic, nu doar între populari, conservatori și liberali, ceea ce ar accentua nemulțumirile fiecărei tabere. Pe scurt, populiștii eurosceptici nu vor avea forța de a face ce își doresc ei în viitorul PE, dar vor fi suficient de puternici spre a-i împiedica de multe ori pe adversarii lor să își pună planurile în aplicare. Un bal al frustrărilor reciproce cu potențial exploziv.
