De același autor
În ciuda dezmințirilor venite de la Administrația Prezidențială, speculațiile privind o eventuală demisie a președintelui Klaus Iohannis nu au încetat nici după ce Birourile Permanente ale Camerelor au respins demersul partidelor izolaționiste de inițiere a suspendării șefului statului. Dar nu demisia, care nu se va produce, contează, ci faptul că o serie de lideri ai PNL au sugerat că demisia președintelui „ar ajuta”, ceea ce nu s-a mai întâmplat, și faptul că izolaționiștii au ignorat cu bună știință procedura parlamentară, depunând lista de semnături ale parlamentarilor POT, AUR și SOS doar la Camera Deputaților, deși regulamentul spunea clar că trebuia să fie depusă în ambele Camere. Cum regulamentul este vechi și bine cunoscut, putem suspecta aici o eroare de procedură deliberată, menită, de fapt, să mențină pe agendă controversa privind legitimitatea prelungirii mandatului lui Klaus Iohannis. Astfel, deși Klaus Iohannis a reafirmat luni la Bruxelles caracterul constituțional al rămânerii sale în funcție, este evident că problema face parte din strategia de vulnerabilizare a partidelor din coaliția de guvernare, care se văd obligate să susțină un președinte nepopular.
Astfel, izolaționiștii au forțat PNL să intre în defensivă pentru a nu deconta la alegerile din mai antipatia generată de Klaus Iohannis. A fost ușor pentru Ilie Bolojan, care s-a aflat într-un război rece cu președintele și cu adepții săi rămași în PNL, să declare deschis că demisia unui președinte nepopular ar fi binevenită. Mai semnificativ este însă faptul că până și un senator loial președintelui, ca Daniel Fenechiu, care redacta amendamente menite să-i asigure domnului Iohannis un loc în Senat ca independent pe listele PNL, a ajuns să declare public că demisia lui Iohannis ar fi utilă.
Așadar, dincolo de tensiunile interne din PNL, agravate de intervențiile de-a dreptul ostile ale unor aliați din PSD, cum este Sorin Grindeanu, esențialul este că prezența lui Klaus Iohannis în fruntea statului este percepută tot mai mult ca o piatră de moară pentru coaliția de guvernare, deși toate cele trei partide componente îi sunt îndatorate politic președintelui.
Nu este exclus însă să fie vorba și de o doză de panică indusă de popularitatea constantă a lui Călin Georgescu în sondaje, dacă dăm crezare postării de pe FB a jurnalistului Sebastian Zachman. El susține că sondajele realizate la comanda partidelor coaliției îl creditează pe domnul Georgescu cu aproximativ 40% din opțiunile de vot, adică dublul cotei atinse de candidatul coaliției, Crin Antonescu. Toată campania mediatică menită să-l discrediteze pe Călin Georgescu pare deci inutilă, ceea ce este lesne de înțeles, pentru că argumentele celor care o desfășoară sunt valabile exclusiv pentru un electorat rațional, care nu ar vota niciodată un candidat pro-Putin, antieuropean, care debitează aberații de la firul divin care s-ar rupe la cezariană până la canalul Marea Neagră-Marea Caspică, care poate fi realizat doar pe teritoriul Rusiei, porturile Boliviei, care nu are ieșire la mare, sau informația din apă. Pentru adepții domnului Georgescu însă, tot ceea ce nouă ni se pare absurd este acceptabil. Dialogul cu ei este aproape imposibil, în pofida apelurile multor politicieni și comentatori care nu înțeleg diferențele structurale dintre cele două categorii de electorat și mai cred în virtuțile muncii de lămurire. În plus, tabăra pro-Georgescu este manipulată și coordonată de maeștri ai genului, și anume o echipă de rezerviști din SRI, SIE și serviciile de informații ale armatei, care au și recrutat o serie de influenceri nu numai pe TikTok, ci și, de pildă, printre șoferii de taxi.
Dincolo de incapacitatea de a anihila această rețea de rezerviști din servicii și armata lor de complici activi în aceleași instituții, coaliția mai are o vulnerabilitate majoră pe care nu o poate depăși: proasta guvernare și corupția care au distrus credibilitatea partidelor aflate la putere. Or, Klaus Iohannis este vinovat de această evoluție, căci de zece ani a distrus anticorupția și a lăsat să prolifereze această rețea retrogradă și antioccidentală, care lucrează și pentru Kremlin, pentru că se simte mai bine cu regimul totalitar al lui Putin decât într-o democrație liberală europeană.
Ca președinte al CSAT, domnul Iohannis avea datoria și răspunderea să identifice și să anihileze aceste elemente, dar s-a dovedit, de fapt, complice cu ele. Evocăm din nou aici cazul lui George Simion, care are interdicție de intrare în Republica Moldova și în Ucraina din cauza legăturilor sale cu serviciile rusești, după cum afirmă oficiali de la Chișinău și Kiev. Totuși, nici CSAT, nici Klaus Iohannis nu s-au ocupat de cazul său, ci l-au lăsat să se transforme într-o mascaradă coordonată de Marcel Ciolacu și Mihai Gâdea. Și același președinte Iohannis ascunde probabil în continuare informațiile care ar putea dovedi conexiunea rusească și complicitățile românești din campania lui Georgescu înainte de primul tur al prezidențialelor anulate.
Coroborând aceste tăceri vinovate cu altele, legate de afirmațiile scandaloase ale candidatului TikTok cu privire la împărțirea teritorială a Ucrainei, relațiile cu SUA și pericolul imaginar ca România să fie împinsă în război împotriva Rusiei, este greu să nu constatăm o complicitate a șefului statului cu echipa de campanie a domnului Georgescu. Astfel încât singurul răspuns posibil la întrebarea din titlu este că doar izolaționiștii, candidatul lor și echipa sa de sprijin au nevoie de Klaus Iohannis, pentru că poate fi în același timp țintă și scut, măcar până la alegerile din mai. Cei care își doresc o Românie europeană sigur nu au nevoie de el, dar pe ei puterea nu i-a ascultat niciodată. //