De același autor
Este adevărat că realitatea este dezagreabilă şi colcăie de probleme acumulate în peste 20 de ani de guvernare proastă şi coruptă, probleme care explodează exact atunci când te aştepţi mai puţin, cum s-a întâmplat pe 16 august, la Maternitatea Giuleşti. Drama bebeluşilor a scos la iveală racilele sistemului sanitar în ansamblul său, dar singura persoană arestată a fost una dintre cele mai bune asistente ATI din Bucureşti, care, probabil, nici nu avea cum să oprească explozia. Guvernul s-a spălat pe mâini de toată tărăşenia, căci acordarea de despăgubiri familiilor îndoliate nu rezolvă niciuna dintre problemele de fond, nici aberaţiile care definesc salarizarea în spitale, unde directorul economic poate câştiga de zece ori mai mult decât un medic specialist şi de peste douăzeci de ori mai mult decât o asistentă; nici lipsa de medicamente, de materiale şi de personal; nici incapacitatea guvernului de a executa silit firmele care nu-şi plătesc asigurările de sănătate, deşi penalizează indivizii care-i datorează câteva zeci de bani. Până la urmă, politicienii au scăpat de scandalul din sănătate doar pentru că a izbucnit scandalul legat de aplicarea Ordonanţei 58. Problemele au rămas însă în continuare grave, profunde şi lipsite de soluţii.
Cazurile de mai sus completează amplul inventar al deficienţelor Guvernului Boc, pe care presa îl realizează de la începutul anului, furnizând suficiente argumente pentru o concluzie tristă, şi anume că actuala putere nu a răspuns exigenţelor pe care i le-a impus istoria: a preluat gestiunea ţării într-un moment greu şi s-a dovedit depăşită de situaţie şi incapabilă de reformă. Problemele sunt vechi, e drept, dar erau cunoscute.
O bilă albă merită totuşi coaliţia de guvernare pentru adoptarea Legii ANI în parlament, în ciuda opoziţiei feroce venite chiar din interiorul său. Probabil că nu ar fi făcut-o fără ameninţarea fulgerelor lui „Zeus“, dar acesta este un aspect secundar. Este greu să ni-l imaginăm, de pildă, pe Mircea Geoană impunând PSD adoptarea Legii ANI în ultima sa variantă, dacă ar fi devenit preşedinte.
Din păcate, succesul Legii ANI nu a putut contrabalansa efectele negative ale lipsei de viziune şi curaj în economie şi administraţie. Este adevărat că televiziunile de ştiri sunt tendenţioase, dar nici Executivul nu comunică unitar şi coerent. Este şi greu s-o faci atunci când principalul partid de guvernământ este minat de conflicte interne, când parlamentarii săi vor să se delimiteze de premier – care este şi preşedintele partidului! – ca să-şi îmbunătăţească propria imagine şi să obţină o funcţie de conducere. În momente de criză, PDL ar fi trebuit să demonstreze solidaritate şi unitate măcar cu propriii miniştri; în schimb, parlamentarii îşi dezavuează premierul şi miniştrii în speranţa deşartă că numai guvernul va plăti preţul de popularitate al crizei.
Faptul că avem de a face cu o luptă pentru putere şi influenţă şi nicidecum cu o luptă de idei este demonstrat de absenţa unor soluţii alternative din partea contestatarilor. Din fericire pentru PDL, nici opoziţia nu are soluţii, PSD şi PNL oferind doar critici acide - şi atât. Crin Antonescu califică PDL drept „umflătura malignă din sistemul politic românesc“, după ce partidul său a devalizat bugetul de stat când s-a aflat la guvernare şi acum nu oferă nicio soluţie viabilă. În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, programul său economic se reduce la mantra stângistă a impozitării progresive, care atacă direct clasa de mijloc. O fi Attila Cseke novice în materie de sănătate, dar nici Ionuţ Bazac nu s-a dovedit expert, iar politizarea fatală a sistemului sanitar a atins apogeul în timpul mandatului lui Eugen Nicolăescu. Cu alte cuvinte, guvernul nu are soluţii adecvate, iar opoziţia nu are soluţii deloc – ceea ce înseamnă că suntem condamnaţi să fim conduşi, pe termen scurt şi mediu, de o clasă politică falimentară intelectual şi moral.
În aceste condiţii, bătăliile politice ale toamnei devin sterile. Opoziţia ameninţă, într-adevăr, cu o moţiune de cenzură, dar nu este nici unită, nici sinceră. Victor Ponta, de pildă, duce un război cu Mircea Geoană şi se chinuie să se afirme ca lider macho, ciondănindu-se cu Crin Antonescu. Totodată, deşi pesediştii spun că vor anticipate şi peneliştii se laudă că vor să guverneze singuri, de fapt, nici unii, nici alţii nu vor să guverneze într-o perioadă de criză, preferând să lase Guvernul Boc să atragă asupra sa toată nemulţumirea populară.
Probabil că şi parlamentarii PDL, care se vor întâlni cu echipa ministerială pe 1 septembrie, fac calcule asemănătoare, şi anume că este mai practic să-l laşi pe Emil Boc să ducă până la capăt măsurile nepopulare, decât să mai compromiţi încă o personalitate a partidului, mai ales că nici nu ai un premier de rezervă. Soluţia de compromis ar fi o remaniere, sugerată deja de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, căci starea de spirit a populaţiei cere tăierea câtorva capete. Dar ale cui? Toţi miniştrii se agaţă de scaune şi organizează împreună cu premierul evenimente mediatice de paradă – vizite pe şantiere, inaugurări de drumuri sau de porţiuni minuscule de autostradă. Și apoi nu este clar cine face evaluarea: parlamentarii PDL sau premierul?
Deşi parlamentarii au dat deja nume de miniştri indezirabili, de la guvern ni se transmite că miniştrii vor fi evaluaţi de premier. La Cotroceni domneşte tăcerea, dar Theodor Stolojan, sibilinic, se declară sceptic cu privire la beneficiile unei remanieri, ceea ce ne duce cu gândul la o nouă amânare, exact ca în iunie. Totodată, PDL ar fi singurul partid care şi-ar sacrifica miniştri, de vreme ce UDMR a anunţat că nu schimbă pe nimeni, nici măcar pe Attila Cseke. Iată, aşadar, o justificare perfectă pentru a nu face nimic şi a perpetua situaţia actuală până la falimentul total şi definitiv. //