De același autor
Nici o instituţie a statului nu se mai ţine bine pe picioare după evenimentele de săptămâna trecută. În agora, templele democraţiei se clatină sub loviturile barbarilor, iar barbari nu sunt doar poliţiştii cu comportament de huligani, ci şi liderii politici care instigă la violenţă şi substituie argumentelor insultele.
Incontestabil, mitingul poliţiştilor din 24 septembrie a depăşit în mod periculos cadrul legal şi de bun-simţ în care s-au desfăşurat celelalte manifestări sindicale. Suntem deci obligaţi să ne întrebăm:
1) dacă a fost vorba de o manifestaţie spontană sau despre o tentativă deliberată de subminare a autorităţii instituţiilor statului şi 2) dacă reacţia autorităţilor a fost adecvată.
Fără a ne lansa în teorii conspiraţioniste, nu putem ignora totuşi chemările repetate la manifestaţii de stradă formulate de Radu Mazăre şi Victor Ponta începând din luna mai, când liderul PSD afirma că „mişcările de stradă sunt singura soluţie“, continuând cu declaraţiile lui Radu Mazăre din 7 septembrie, când primarul Constanţei, costumat într-o uniformă bizară, anunţa că singura soluţie este, nici mai mult nici mai puţin, decât o nouă revoluţie, „pentru că acum ştim să ne organizăm“, şi culminând cu apelul liderului PSD la demonstraţii de stradă în ziua în care se va vota viitoarea moţiune de cenzură. După mitingul de vineri, Victor Ponta a anunţat că PSD va plăti amenzile aplicate liderilor sindicali.
O asemenea sfidare a instituţiilor statului spune mult despre viziunea PSD privind statul de drept. Ea este perfect compatibilă cu pregătirea în laboratoarele partidului a unei „situaţii revoluţionare“, dragi nu numai lui Ion Iliescu, ci şi celor mai tineri, care nu pot oferi soluţii alternative la politica de austeritate a guvernului, dar vor să profite de pe urma nemulţumirii fireşti a bugetarilor. În fond, mineriadele au fost gândite în aceleaşi laboratoare, conflictul care le-a declanşat încă din 1990 nu a fost încă rezolvat, iar cei care au încercat să tulbure liniştea unor oameni ca Ion Iliescu, Miron Cozma, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu au făcut constant obiectul unor tentative de anihilare.
Astăzi, ancheta penală în cazul lui Sorin Ovidiu Vântu, precum şi iminenta extrădare a lui Nicolae Popa pun în pericol personaje importante care acţionează în umbră şi pentru care cei şase mii de poliţişti sunt simple mase de manevră, teleghidate de lideri sindicali care fac jocuri politice şi de lideri politici care trag sfori sindicale. Tentativa de suspendare a preşedintelui Băsescu din 2007 a avut acelaşi mobil ca şi actuala tentativă pe care încearcă s-o coaguleze Victor Ponta, probabil cu mai puţin succes. Faptul că între timp ne-a lovit criza şi preşedintele a făcut unele erori nu schimbă datele fundamentale ale problemei.
Actuala putere are însă şi ea partea ei de vină pentru situaţia creată, pentru că este slabă, ezitantă şi ruptă de realitate. Ce căuta ministrul Vasile Blaga la Târgu Mureş, când la Bucureşti se anunţase un miting important? Nu ar fi trebuit oare să preia misiunea de negociere cu sindicaliştii, în loc să-l expună pe şeful statului? Iar dacă structurile abilitate din MAI nu l-au informat despre starea de spirit din rândul manifestanţilor, de ce nu le-a sancţionat? Impresia că ministrul a scăpat ministerul de sub control este inevitabilă, iar demisia de onoare pe care a prezentat-o luni dimineaţa era un gest politic necesar, mai ales după ce domnul Blaga a avut o reacţie foarte blândă la evenimentele de vineri. Or, toată lumea, de la vlădică până la opincă, aştepta o reacţie fermă. Ea a venit doar de la Cotroceni, partidul şi guvernul fiind mai preocupate să facă zid în jurul domnului Blaga decât să rezolve criza de autoritate pe care au generat-o. Cu două ore înainte ca Vasile Blaga să-şi anunţe oficial demisia, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean anunţa la RFI că se va opune din răsputeri plecării sale din guvern pe motiv că, fără el, riscăm să ratăm integrarea în spaţiul Schengen. Domnul Oltean ar fi putut însă să se gândească şi ce riscă România păstrând un ministru perceput ca prizonier al structurilor din interiorul MAI. Neoficial, toţi ştim că poliţia este stat în stat şi că este dominată de puternice reţele informale, legate de structuri semiinterlope, cum ar fi, de pildă, firmele de pază.
Tăcerea mormântală a conducătorilor – sau a capilor? - poliţiei şi ai jandarmeriei a durat tot weekend-ul, inclusiv după ce preşedintele a anunţat că renunţă la serviciile unei instituţii ai cărei angajaţi au comis ilegalităţi şi l-au insultat în mod inacceptabil. Nu putem cita exemple similare din ţările civilizate. Nu ştim de ce tac chestorii şi generalii, dar credem că acolo este cheia straniilor evenimente de vineri, deşi nu putem exclude din analiza noastră nici componenta politică de instigare la dezordine socială, în care o parte dintre poliţişti au fost manipulaţi, iar alţii au fost complici.
Faţă de gravitatea evenimentelor de vineri, conflictul din parlament pe tema votului asupra Legii pensiilor pare un circ ieftin. Evident, votul trebuia invalidat pentru că nu a existat cvorum, dar PSD nu l-a contestat pe loc, pentru că se lăsase cumpărat cu alocări bugetare generoase. Presat de presă, PSD a trecut la atac, renegându-şi angajamentul de non combat. Spirala violenţei verbale declanşată de Victor Ponta a forţat-o pe Roberta Anastase să denunţe, în premieră istorică, un târg politic încheiat şi parafat. Cum tangoul se dansează în doi, toată lumea a ieşit prost: PSD pentru că i-a trădat pe pensionari pentru un pumn de arginţi; PDL pentru că, prin guvern, a folosit banul public pentru tranzacţii neprincipiale. Ca să mai scoată partidul din mocirlă, şeful statului a socotit oportun să se implice direct în lupta politică şi să le tragă un perdaf zdravăn atât lui Victor Ponta – caracterizat drept „maimuţică“ şi „imatur“, printre altele –, cât şi lui Crin Antonescu. Redevenit redutabilul luptător politic de altădată, Traian Băsescu a redus dramatic prestigiul domnilor Ponta şi Antonescu, chiar dacă nu a acţionat deloc prezidenţial. Totodată, punând la zid propriul guvern, a făcut o demonstraţie de forţă, ceea ce de regulă place electoratului.
Dincolo de jocurile de putere însă, realitatea tristă a unor instituţii de stat decredibilizate şi a unei clase politice în care cei care nu sunt lipsiţi de scrupule sunt ineficienţi şi mediocri s-a profilat îngrijorător pe cerul patriei. Încrederea populaţiei în instituţiile statului a atins cota de avarie, potrivit unui sondaj IRES, ceea ce face ca democraţia noastră să fie mai mult originală decât funcţională. Este exact ceea ce-şi doresc domnii Vântu, Voiculescu, Patriciu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă... Victor Ponta. //
Taguri:
==============================
democratie, legal, Radu Mazare, MAI, Legea pensiilor.
