De același autor
Din punct de vedere al „relaţiilor cu publicul“, al doilea mandat al lui Traian Băsescu nu a început aşa cum şi-a dorit preşedintele.
Ceva straniu se întâmplă în viaţa noastră politică de câteva săptămâni: cel puţin până în frumoasa zi de Sf. Valentin, preşedintele s-a retras din prim plan, cedându-i rolul de protagonist premierului Emil Boc. Ne-am fi aşteptat desigur ca lucrurile să stea cu totul altfel, şi anume, ca preşedintele reales să înceapă în forţă noul său mandat, cel în care, prin tradiţie, preşedintele este ocupat de locul său în istorie. Iată însă că, după o neinspirată intervenţie la OTV, în care a fost forţat să se coboare sub exigenţele funcţiei pentru a fi la nivelul staţiei, Traian Băsescu nu a mai spus nimic în public nici despre reforma pensiilor, nici despre reforma educaţiei, nici despre reforma clasei politice şi nici despre reformarea parlamentului, potrivit rezultatelor referendumului. Cel care a vorbit despre aceste subiecte a fost aproape în exclusivitate premierul Emil Boc. Acest comportament este greu de înţeles când vorbim despre Traian Băsescu, preşedintele-jucător, care a promis că nu va ezita niciodată să-şi spună punctul de vedere în interesul românilor.
Paradoxal, această perioadă de silenzio stampa a coincis cu una în care preşedintele a fost, de fapt, foarte activ în plan extern: l-a primit la Bucureşti pe preşedintele Consiliului European Herman van Rompuy, a efectuat o vizită triumfală în Republica Moldova, a prezidat şedinţa CSAT care a decis participarea României la scutul antirachetă american şi a luat parte la reuniunea informală a Consiliului European. Toate aceste acţiuni ar fi meritat o atenţie mult mai mare din partea mass-media decât le-a fost acordată. Mai mult, ar fi trebuit să fie subiect de dezbatere publică la nivel naţional. Presa noastră însă, care se vaită că moare şi nu pricepe de ce, a avut cu totul alte priorităţi, iar agenda publică a fost dominată de televiziunile de ştiri, adică de interesele proprietarilor lor, care au avut ceva probleme în ultima vreme. Dan Voiculescu a primit o sentinţă de colaborare cu Securitatea, iar trustul Realitatea-Caţavencu face, potrivit presei, obiectul unei ample anchete ANAF. Nu întâmplător a fost atacată frontal soţia preşedintelui ANAF în direct la Realitatea TV. Preşedintele a avut deci motive să se simtă frustrat, de vreme ce realizările sale au fost bagatelizate, mass-media fiind mai interesate, de pildă, de conclavul de vrăjitoare de la Cluj sau de gafele fratelui său.
Ducând mai departe acest raţionament, să presupunem că preşedintele ar ţine o conferinţă de presă. Crede cineva că jurnaliştii prezenţi ar fi preocupaţi de problemele de fond ale reformei şi restructurării sau de poziţionarea internaţională a României şi că întâlnirea lor cu preşedintele nu ar degenera într-o penibilă şi sterilă discuţie despre flăcări violet, vrăjitoare şi Aliodor Manolea? În ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, preşedintele va trebui să dea la un moment dat o explicaţie, să ne asigure că nu a căzut victimă unor şarlatani şi că a rămas perfect raţional, cum îl ştim. Să elimine definitiv de pe agenda publică această asociere neinspirată, dar de ordin secundar, neesenţial, care nu a afectat în niciun fel exercitarea funcţiei prezidenţiale. Cum să dai însă această explicaţie fără să te cobori la un nivel aproape nedemn, aşa cum este cel pe care-l impune actuala garnitură de ziarişti de televiziune? Tactica sa pare să-i lase pe aceştia din urmă „să fiarbă în suc propriu“, cum spunea odată Ion Iliescu, în timp ce instituţiile statului se ocupă de patronii lor.
Totuşi, domnul Băsescu nu este omul care să se teamă de situaţii dificile şi incomode. Mai interesant pare faptul că tăcerea sa
l-a lăsat în off-side pe Emil Boc, confruntat deja cu o economie în criză şi cu sarcina uriaşă de a promova o lege a pensiilor, contestată vehement de magistraţi, sindicate, actori şi militari. Or, preşedintele, care nu este un laş, nu s-a implicat în această dezbatere şi nici în discuţiile privind reforma PD-L sau catastrofala candidatură a lui Honorius Prigoană, ceea ce ne duce la concluzia că relaţia preşedintelui cu partidul său de suflet nu mai este ce a fost. Nu este greu pentru nimeni să constate că liderii PD-L au acum alte priorităţi decât proiectele unui preşedinte aflat la al doilea mandat, căruia îi datorează puterea, dar care nu le va mai putea fi locomotivă la alegerile viitoare. Parlamentarii PD-L s-au ocupat până acum doar formal şi fără entuziasm de reforma constituţională, aşa că nu este exclus ca Emil Boc să fi relansat tema acestei reforme duminică, tocmai pentru a atenua nemulţumirea preşedintelui. Într-un interviu Mediafax, premierul i-a acuzat dur pe liderii PNL şi PSD că tergiversează deliberat trecerea la parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Emil Boc a devenit principalul comunicator al partidului şi al statului, rol pe care nu-l va putea susţine pe termen lung fără un minimum de sprijin din partea lui Traian Băsescu. Dar de ce s-ar expune preşedintele apărând cauza guvernului, când partidele din coaliţia guvernamentală se cred destul de puternice pentru a-l ignora?
Oricare ar fi motivele, este limpede că, din punct de vedere al „relaţiilor cu publicul“, al doilea mandat al lui Traian Băsescu nu a început aşa cum şi-a dorit preşedintele. Ca să-l transforme totuşi într-un succes, domnul Băsescu va trebui să depăşească nu numai agresivitatea televiziunilor „de ştiri“, care deformează agenda publică, ci şi indolenţa unor lideri politici care s-au adaptat la sistemul „ticăloşit“. Pe scurt, Traian Băsescu ori rămâne preşedinte-jucător, ori devine irelevant. Deocamdată, viitorul sună confuz. //
Cuvinte cheie: OTV, Aliodor Manolea, CSAT, Mediafax, Realitatea TV
