De același autor
Cine s-ar fi gândit vreodată că vom ajunge să-l apreciem pe Emil Boc pentru realism economic şi consecvenţă, arătându-l cu degetul în acelaşi timp pe Traian Băsescu pentru că şi-a schimbat din mers punctul de vedere cu privire la o lege a austerităţii? Exact aceasta s-a întâmplat săptămâna trecută, când şeful statului a retrimis Legea pensiilor în parlament, obiectând la egalizarea vârstei de pensionare a bărbaţilor şi femeilor la 65 de ani, pe care însă o declarase „necesară“ cu două săptămâni înainte, iar prim-ministrul a rămas ferm pe poziţie, amintind că egalizarea vârstei de pensionare este o tendinţă europeană şi nu va putea fi evitată. Cine gândeşte economic a înţeles falimentul sistemului de pensii şi îşi dă seama că Emil Boc are dreptate, nu preşedintele. Contradicţia este însă doar aparentă, soluţia de compromis fiind necesară pentru putere, pentru a ieşi dintr-o criză politică. Pensionarii sunt de fapt ultimii care contează în aceasă ecuaţie.
Adevărul este că Traian Băsescu nu putea să promulge o lege adoptată printr-un vot invalid. Nu o fi actuala conducere a Camerei Deputaţilor prima care practică adoptarea legilor printr-o numărătoare cel puţin superficială şi negocierea unei atitudini de noncombat din partea opoziţiei în schimbul unor alocări bugetare, dar faptul că Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu făceau exact la fel nu legitimează votul neregulamentar prin care a fost adoptată Legea pensiilor. Cum recunoscuse public că în Cameră a avut loc un troc, şeful statului nu-şi putea permite să promulge legea în cauză. Ca să nu o dezavueze însă pe Roberta Anastase, a preferat să recurgă la un argument populist, legat de vârsta de pensionare a femeilor. La drept vorbind, a fost o lovitură politică reuşită, pentru că domnul Băsescu nu numai că şi-a salvat onoarea, dar a dejucat totodată planurile opoziţiei, care ameninţa cu declanşarea procedurii de suspendare, dacă şeful statului promulgă o lege adoptată la limita legalităţii.
Feţele lungi ale domnilor Ponta şi Antonescu spuneau mai mult despre frustrarea lor, decât obişnuitele diatribe anti-Băsescu pe care le-au lansat în chip de reacţie la decizia preşedintelui. Deşi PSD, PNL şi mai ales PC continuă să facă gesturi războinice la gardul Cotrocenilor, este limpede că în prezent au rămas fără argumente şi trebuie să caute alt pretext pentru declanşarea procedurii de suspendare decât Legea pensiilor. Pentru moment însă tot ce le-a rămas de făcut este să apese din nou pe pedala populismului cu prilejul reluării dezbaterii asupra Legii pensiilor, ceea ce de altfel au şi anunţat că vor face, deoarece ambele partide intenţionează să amendeze şi alte articole ale Legii pensiilor decât cel referitor la vârsta de pensionare. Ar merita însă să precizăm că adevărata lor ţintă este de fapt menţinerea pensiilor speciale pentru parlamentari şi alte categorii privilegiate, care încasează mai mult decât li s-ar cuveni potrivit principiului contributivităţii. Când plâng de mila aviatorilor şi a grefierilor, parlamentarii PSD şi PNL se gândesc de fapt la propriile buzunare. Faptul că pentru ei aceasta este miza scandalului pe tema Legii pensiilor reiese şi din decizia tovarăşilor de drum, ca Lucian Bolcaş şi Gheorghe Funar, de a contesta în instanţă Ordonanţa privind recalcularea pensiilor speciale. Cum spuneam, pensionarii de rând nu intră în acest calcul, căci pensiile lor nu au fost recalculate şi, de fapt, nici nu se modifică.
Pe de altă parte, în PDL retrimiterea Legii pensiilor în parlament are efecte aproape comice: pentru că nu pot să-l dezavueze pe preşedinte – care i-a scos de fapt din încurcătura pe care şi-au creat-o singuri în parlament –, pedeliştii şi-au împărţit rolurile, probabil cu voie de la stăpânire: Elena Udrea a lăudat sensibilitatea preşedintelui faţă de femei, iar premierul Boc a fost lăsat să-şi afirme o poziţie independentă şi consecventă. Cum va ieşi legea din parlament nu are nicio importanţă, pentru că ea mai poate fi modificată de mai multe ori până în 2030, anul în care ar urma să fie egalizată vârsta de pensionare.
Totodată, există destule cazuri în care parlamentarii au ignorat obiecţiile preşedintelui faţă de legile adoptate. Cel mai recent exemplu îl constituie adoptarea Legii parteneriatului public-privat în formula iniţială, deşi preşedintele o retrimisese în parlament, obiectând că ea elimină practic licitaţiile. Orice este posibil şi de fapt varianta finală nu contează, pentru că scopul demersului politic al preşedintelui a fost rezolvarea unei crize politice provocate de o ilegalitate scoasă la iveală de presă. Criza a fost aplanată, dar războiul politic continuă: PSD şi PNL se repliază şi anunţă că vor încerca să răstoarne guvernul printr-o moţiune de cenzură. Va fi probabil un moment dificil, dar, în ultimă instanţă, probabil că nu se va ajunge la alegeri anticipate, pentru că nici unul dintre partidele membre ale coaliţiei de guvernare nu are vreun interes în acest sens.
Dincolo de jocuri şi stratageme politice, rămâne nerezolvată o problemă fundamentală: sistemul de pensii, de fapt întregul sistem de asigurări sociale este în faliment, iar ţara continuă să se împrumute pentru a-l ţine în viaţă. Cum bine spunea profesorul Tom Palmer de la Cato Institute, invitat la un interesant simpozion organizat de CADI, actualul sistem de pensii practicat în toată Europa, nu numai la noi, este un joc piramidal care produce venituri doar atâta vreme cât numărul de contribuitori este de câteva ori mai mare decât numărul de beneficiari.
Acelaşi sistem eşuează în momentul în care proporţia se inversează, cum este cazul acum la noi. Pentru a rezolva o astfel de situaţie şi a crea un sistem alternativ de pensii ar fi nevoie de un efort intelectual şi politic care să reunească puterea şi opoziţia, ceea ce la noi este de-a dreptul imposibil, atâta vreme cât în spatele PNL şi PSD se află grupurile de interese ale domnilor Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu. Ei şi acoliţii lor riscă acum anihilarea, după cum o demonstrează recentele arestări ale locotenenţilor lui Liviu Luca. Adevăratul război se dă în acel plan, iar agresivitatea PSD şi PNL nu este decât reflexul său politic. Totodată, campania demagogică împotriva Legii pensiilor pe televiziunile mogulilor nu este decât o perdea de fum.
Poate că niciodată România nu a avut mai multă nevoie de cooperarea politicienilor pentru rezolvarea unor probleme fundamentale decât acum, când este practic în faliment. Din nefericire, o parte dintre politicienii naţiei au alte obiective decât binele public. Multă vreme am crezut că Petre Carp avea dreptate şi România are atâta noroc încât nu are nevoie de politicieni. În 2010, însă, se pare că România are prea mulţi politicieni dubioşi pentru a avea noroc. //
Taguri:
Traian Basescu, Bogdan Olteanu, Legea pensiilor, Victor Ponta, Elena Udrea.
