De același autor
Iată-ne, așadar, la a opta campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Am parcurs un drum lung în 27 de ani de democrație, mai mult originală decât clasică, și totuși nimic fundamental nu s-a schimbat la nivelul ofertei politice, căci din nou nu avem de ales decât între populismul PSD, antireformist și iresponsabil economic, și un program liberal pe care nu are cine să-l povestească. Dacă partitura PSD-istă este bine susținută retoric, ca întotdeauna de altfel, discursul liberal se aude slab. În niciun caz nu îl susține premierul Cioloș, care vrea să guverneze fără să candideze și care, într-o bătălie eminamente politică, se limitează la un discurs tehnocrat și un program minimal. Să ne uităm, așadar, mai întâi la protagoniști.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a început în forță, demonstrându-și virtuozitatea în utilizarea tacticilor de manipulare și dezbinare dezvoltate de peste un sfert de secol de cel mai puternic partid al țării - partid care știe să schimbe măștile în timp ce joacă aceeași piesă. Această consecvență a fost demonstrată magistral de Liviu Dragnea, care s-a asigurat că dictează temele de campanie și regulile jocului după ce a impus în parlament eliminarea celor 102 taxe - printre care și taxa radio-TV, fără nicio consultare prealabilă și niciun proiect viabil și legal de înlocuire a ei - și legea care, modificând OUG 100, mărește salariile medicilor și profesorilor peste nivelul propus de guvern, punând în pericol deficitul bugetar. Dar nu numai agenda dezbaterii publice o dictează domnul Dragnea, ci și tonul ei - tonul agresiv, belicos, care a definit dintotdeauna comportamentul PSD în campanie și a făcut imposibilă orice confruntare de idei. Astfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost înfierat pentru că ar ignora problemele bugetarilor, deși el spunea doar că, potrivit istoriei, măririle de salariu din campania electorală nu se transformă automat într-un nivel de trai superior după alegeri; iar premierul Dacian Cioloș a fost amenințat cu o plângere penală pentru pretinsa comunicare de informații false cu privire la execuția bugetară. Nici ziariștii care l-au enervat pe domnul Dragnea cu prilejul lansării programului PSD pentru sănătate nu au fost cruțați, ci repeziți scurt, ca pe vremea lui Adrian Năstase. De altfel, nu suntem departe de acele timpuri, când ni se sugera, în mod fals, că PSD ar avea două aripi - una prooccidentală, reprezentată de premierul Năstase, și alta conservatoare, condusă de Ion Iliescu. Acum avem dihotomia Dragnea-Ponta, în care Dragnea vrea să pară liderul înțelept și echilibrat, susținător al statului de drept și al democrației de tip occidental, spre deosebire de Victor Ponta, cu apucăturile sale de golănaș de după blocuri și afirmațiile sale scandaloase. PSD a fost însă întotdeauna un partid unitar, iar „aripile“ sale doar o poveste de adormit copiii, care a permis PSD să se organizeze în echipe de șoc pentru a mobiliza mai multe categorii ale publicului. În privința anticorupției, Dragnea, maestrul dublului discurs, dă un impecabil recital de ambiguitate - ca să nu spunem fățărnicie -, de vreme ce nu a penalizat nici un PSD-ist care a votat împotriva solicitărilor DNA. La fel și în privința Occidentului, pe care teoretic îl respectă, dar în practică nu scapă niciun prilej de a-i ironiza pe bursierii Soros sau pe miniștri cu experiență la Bruxelles ori cu un prenume ce nu este neaoș - de pildă, Julien sau Klaus Werner.
Analizat cu atenție, Liviu Dragnea este PSD-istul perfect: antidemocratic, agresiv, cinic față de banul public, pe care îl folosește potrivit intereselor partidului, nu al contribuabilului, antioccidental, ostil DNA, convins că numai distanțarea de Europa asigură bunăstarea partidului său și, mai presus de toate, un as al manipulării. Ar putea totuși să fie învins, cel puțin în mediul urban, de un contracandidat competent, prooccidental, reformist autentic.
Din păcate, prestația publică a lui Liviu Dragnea este mai sigură și mai dezinvoltă decât a celui care, deși se pretinde apolitic, a devenit principalul adversar politic al liderului PSD, și anume Dacian Cioloș. După cum s-a văzut și la mitingul PNL, discursul premierului este slab și schematic, fără forță și viziune. Un discurs de băiat bun, de om cumsecade. Or, este greu să convingi electoratul că măririle de salarii trebuie stopate, deoarece aruncă în aer echilibrele bugetare și înghit fondurile pentru investiții, dacă nu oferi și perspectiva unor schimbări benefice - cum ar fi, de pildă, un program de reforme radicale, necesare dezvoltării țării.
Pe de altă parte, ce șanse are discursul sobru în cacofonia de voci agresive din spațiul nostru public? Mai ales când printre acestea se numără și cea a fostului președinte Traian Băsescu, care amestecă o doză considerabilă de experiență cu o mârlănie de tip Ponta, dacă ne referim de pildă la postarea de pe Facebook în care îl face „maimuță“ pe Dacian Cioloș. Totodată, domnul Băsescu a preluat cu vervă și tenacitate aceeași retorică antieuropeană și anti-DNA ca PSD și ALDE.
Tabăra anti-PSD - în speță, PNL și USR - nu reuşeşte să contracareze asaltul PSD-ALDE-PMP. Este doar reactivă și prea puțin proactivă, purtătorii ei de mesaj sunt neconvingători și nu au reușit să impună nicio temă de campanie.
Lupta este deci inegală și viitorul incert. Certă este doar incapacitatea clasei politice, dar și a societății civile de a genera un antidot la PSD. Unii mai speră în minuni, doar campania abia a început, nu-i așa? Electoratul sătul de PSD însă a obosit să mai spere: constată că vine iarna și contemplă posibilitatea hibernării.