De același autor
Ca o fatalitate, inundaţiile devastatoare sunt însoţite la noi de crize politice. În 2005, premierul Călin Popescu Tăriceanu le invoca pentru a justifica revenirea asupra deciziei privind alegerile anticipate, iar momentul marca începutul rupturii de Traian Băsescu. Au urmat trei ani de conflicte şi tensiuni „între palate“, care au culminat cu tentativa de suspendare a preşedintelui din 2007. În 2010, inundaţiile au sosit pe fondul unei crize economice profunde, care a scos la iveală, în mod dramatic, întârzierea reformelor, şi al unor tensiuni mocnite între vechea gardă şi „reformatorii“ din PDL. Cum vechea gardă stăpâneşte guvernul prin premierul Emil Boc şi tripleta Blaga-Videanu-Berceanu (BVB), iar reformatorii sunt parlamentari şi europarlamentari apropiaţi ai preşedintelui Băsescu, începem să desluşim începutul unui clivaj în interiorul echipei aflate la putere.
Poate nu ne-am fi gândit la comparaţia cu situaţia din 2005, dacă europarlamentarul Cristian Preda nu ar fi declarat, într-un interviu incendiar, publicat în România liberă: „mă tem de un scenariu de genul Radu Vasile sau Călin Popescu Tăriceanu: de un prim-ministru care e atât de sigur pe sine, că nu mai vrea să plece“. Atacul direct al fostului consilier prezidenţial, acompaniat de criticile Sulfinei Barbu, la adresa întârzierii cu care guvernul a solicitat ajutor de la UE, de regretele lui Ioan Oltean faţă de amânarea remanierii şi de tristeţile lui Sever Voinescu, provocate de mutarea „sufletului PDL“ la guvern, în dauna trupului partidului, ridică un colţ al cortinei în spatele căreia se dau luptele pentru viitorul PDL şi poate chiar al ţării.
Iritat de presiunile celor care cer imperativ remanierea, guvernul a valorificat politic inundaţiile din Moldova, străduindu-se să-şi demonstreze eficienţa şi apropierea de oameni, pentru a deturna atenţia publicului de la modul în care a gestionat criza economică. Premierul a fost peste tot, a ridicat saci, a suportat şi protestele violente – inclusiv cu ouă şi roşii -, şi-a expediat miniştrii în teritoriu şi a anunţat o rectificare bugetară. Nicăieri însă Emil Boc nu a reuşit să se intersecteze cu Traian Băsescu, prezent şi el în localităţile afectate şi încercând să preia controlul în punctele nevralgice. Ne putem aştepta, de pildă, ca digul de la Săuceşti să repete istoria podului de la Mărăcineni. Deşi Traian Băsescu nu a dezavuat nicio secundă guvernul în public, el a dezaprobat tacit mărirea TVA, poate şi pentru că, atunci când şi-a asumat misiunea ingrată de a anunţa el însuşi intenţia de reducere a salariilor şi pensiilor, a justificat sacrificiul cerut prin dorinţa de a proteja economia de o mărire a TVA şi a cotei unice.
Fie că domnul Băsescu a fost nemulţumit de atitudinea şi prestaţia guvernului, fie că este iritat de rezistenţa vechii gărzi din PDL la reformarea partidului şi de atitudinea sa sfidătoare – dacă ne gândim numai la voturile miniştrilor Berceanu şi Blaga în favoarea amputării Legii ANI -, cert este că între premier şi preşedinte nu mai domneşte armonia de altădată, nici în privinţa acţiunii guvernamentale, nici în privinţa reformării PDL.
Într-adevăr, guvernul a opus sistematic rezistenţă recomandărilor preşedintelui privind reducerea cheltuielilor, deşi ele îi ofereau un colac de salvare, căci un partid care vrea să lase povara crizei exclusiv pe umerii salariaţilor şi ai pensionarilor se condamnă la dispariţie. Abia în ultimele zile au fost anunţate eliminarea unor structuri aberante, precum agenţia antigrindină, şi reducerea a 60.000 de posturi din administraţia locală, printr-o ordonanţă care va modifica Legea administraţiei locale din 2006.
Anul trecut, pe vremea guvernării PDL-PSD, o iniţiativă similară eşua în urma unui desant al baronilor locali în frunte cu Liviu Dragnea. Si anul acesta, prima reacţie a primarilor a fost de a respinge decizia guvernului, astfel încât fermitatea domnului Vasile Blaga va fi serios pusă la încercare.
Ezitant, aproape reticent, când vine vorba de reforme în sectorul bugetar, guvernul nu a şovăit totuşi să impună taxe şi impozite împovărătoare, prin două ordonanţe, despre care specialiştii spun că ar fi ininteligibile, şi să adauge intempestiv cinci puncte procentuale la TVA, în dispreţul celor obligaţi să aplice această măsură peste noapte. FMI l-a lăudat şi a eliberat a cincea tranşă a împrumutului, dar în acelaşi timp a revizuit ţinta inflaţiei de la 3,5% la 7,9%, ceea ce înseamnă nu numai creşterea preţurilor, ci şi scumpirea creditului, căci BNR va încerca să tempereze fenomenul. Cum se va relansa economia în aceste condiţii nu ştie nimeni, pentru că guvernul nu a emis niciun plan de relansare şi de stimulare a economiei, ignorând complet programele recente ale unor guverne de dreapta curajoase, cum ar fi cele de la Budapesta şi de la Londra, sau măsurile probusiness, adoptate de vecina noastră Bulgaria, unde mulţi români îşi mută firmele. Cristian Preda îi cerea, de altfel, premierului
să-şi prezinte viziunea economică, pentru că el nu este doar „un negociator cu FMI“.
Premierul şi tripleta BVB nu par însă preocupaţi de viziune şi de reforme, nici în economie, nici în administraţie, nici în propriul partid. Toate propunerile privind reforma PDL, inclusiv cele propuse de Monica Macovei şi Cristian Preda, au fost respinse deja categoric de vechea gardă, care domină atât partidul, cât şi guvernul. Propunerea de lărgire a echipei de prim-vicepreşedinţi, de la doi la patru, a fost şi ea blocată, ceea ce împiedică împrospătarea echipei de conducere. Obiectivul actualilor lideri pare a fi menţinerea dominaţiei asupra guvernului şi a partidului deopotrivă, chiar dacă ambele se prăbuşesc în sondaje.
Mecanismul pe care se bazează ei este însă eficient doar când este dublat de o disciplină de fier, ceea ce nu mai este cazul, pentru că au apărut mai mulţi contestatari, care se tem că partidul va dispărea, dacă nu se reinventează, iar unii ar dori chiar renegocierea alianţelor.
Există suspiciunea că, simţindu-se ameninţat de reformatorii apropiaţi de Traian Băsescu şi de termenul de 1 septembrie fixat de preşedinte pentru o evaluare a Executivului, premierul ar fi decis să facă front comun cu vechea gardă şi să se distanţeze de preşedinte, fără să fie deocamdată vorba de o ruptură. Consecinţele unei asemenea decizii sunt greu de calculat. În tot cazul, după inundaţii, se vor simţi rapid efectele măririi TVA, ale reducerilor salariale şi ale noilor taxe şi impozite, concomitent cu lipsa oricărui plan de stimulare a economiei reale. Executivul va fi nevoit să gestioneze criza pe cont propriu, fără sprijinul preşedintelui, contestat de o parte a PDL, atacat de opoziţie şi detestat de populaţie. Indiferent de prognoza meteo, premierul Emil Boc va avea parte de o vară fierbinte, chiar arzătoare. //
