De același autor
Ca economia în vremuri de criză, şi partidele par să cunoască o perioadă neagră. Mai concret, ele devin mult prea mici pentru multitudinea de veleitari care le populează la vârf şi care nu mai pot încăpea toţi în aceeaşi echipă. A demonstrat-o cu prisosinţă, în ultima săptămână, atât principalul partid de guvernământ, cât şi principalul partid de opoziţie. Dacă ne obişnuisem cu ciondănelile din PD-L, în schimb, la PSD, izbucnirea unui conflict deschis între Victor Ponta şi Mircea Geoană a fost oarecum neaşteptată, nu pentru că i-ar fi suspectat cineva pe cei doi de dragoste frăţească, ci pentru că miza conflictului era greu de ghicit – şi oricum este derizorie pentru ţară. Merită totuşi să ne aplecăm asupra situaţiei din partidul creditat în sondaje cu 40% din preferinţele românilor.
Aşadar, netam-nesam, în plină vară, Victor Ponta îl atacă frontal pe Mircea Geoană, punându-i în spate nu numai datoriile partidului, ci şi neîmplinirile lui, de parcă nu i-ar fi fost purtător de cuvânt în campania prezidenţială. Astfel, după ce abia mai uitase lumea de calificativul „prostănac“ pe care i-l aplicase Ion Iliescu, iată că Mircea Geoană se trezeşte definit drept „imaginea eşecului, a compromisului, a înfrângerilor şi a umilinţelor“ PSD, un fel de „Gică contra“, care ar fi în mod programtic împotriva partidului şi l-ar fi predat mogulilor împotriva voinţei sale (a partidului, fireşte). Dacă vrem să înţelegem de ce era nevoie de acest atac, este bine să citim şi restul interviului din Evenimentul Zilei, în care Victor Ponta anunţă că-şi va depune mandatul la congresul PSD din luna octombrie şi va candida din nou, după ce va fi modificat statutul. Dacă l-a urmărit cineva cu atenţie pe Mircea Geoană în ultima vreme, şi-a dat seama că omul este într-o campanie de imagine, că se bagă în seamă mai mult decât îl bagă românii, că şi-a aranjat o vizită în Statele Unite, care nu a avut niciun rezultat concret – căci nici nu avea cum să aibă, de vreme ce omul se invitase singur, fără un mandat din partea Senatului –, dar i-a prilejuit câteva apariţii mediatice, în sfârşit, că nu a renunţat la ideea de a reveni la conducerea PSD.
Victor Ponta îl percepe, aşadar, ca pe un important rival şi ţine să-l compromită înainte de congresul din octombrie, invocându-i eşecul electoral şi asocierea cu mogulii. Probabil că strategia sa de luptă a fost sugerată de mentorul său Adrian Năstase, care preferă un lider PSD neexperimentat, ca Victor Ponta, asupra căruia are un ascendent moral şi prin care poate să conducă practic din nou PSD. Ceea ce nu a reuşit însă domnul Năstase cu Victor Ponta a fost să-i dea şi substanţă politică: atacul său asupra lui Mircea Geoană nu are la bază o divergenţă privind programul partidului sau soluţiile sale pentru redresarea economiei, ci este pur şi simplu o reglare de conturi, un episod al unei cinice şi sterile lupte pentru putere în partid. Mai mult, este dovada faptului că Victor Ponta nu controlează încă PSD, iar lipsa sa totală de modestie frizează ridicolul: „În PSD se va vorbi de Iliescu, Năstase, Ponta şi cine va veni dupa mine“ – adică niciodată de Mircea Geoană.
Nici răspunsul lui Mircea Geoană nu s-a ridicat la un nivel superior: Victor Ponta a fost gratulat cu calificativul de „puşti obraznic“ şi apostrofat cu privire la privilegiile de care s-ar fi bucurat împreună cu familia sa în timpul mandatului Geoană. Liderul PSD s-a înfuriat şi i-a cerut plecarea din partid, ca şi când nu el ar fi deschis ostilităţile. Indiferent însă de ce-şi imaginează domnul Ponta, acest penibil schimb de replici golăneşti nu a făcut altceva decât să dea măsura calităţii „elitei“ PSD şi a decuplării sale de la problemele ţării pe care doreşte să o conducă. În plus, domnul Ponta pare să creadă că electoratul este complet lipsit de inteligenţă şi de memorie şi că a uitat cât de prompt a răspuns el însuşi convocării mogulului Dan Voiculescu, atunci când a fost chemat să discute cu Crin Antonescu în biroul stăpânului Antenelor. Legăturile PSD şi ale PNL cu mogulii SOV, Patriciu şi Voiculescu sunt vechi şi profunde, iar şmecheriile domnului Ponta le camuflează prost.
Adevărul este că mogulii îl controlează pe domnul Ponta la fel cum îl controlau şi pe Mircea Geoană.
În loc să profite de conflictul din PSD, PD-L s-a blocat în propriile lupte interne, care-l şubrezesc pe zi ce trece. La fel de incontinenţi ca şi domnii Ponta şi Geoană când vine vorba de promovarea interesului propriu prin atacarea colegilor de partid, politicienii PD-L au intrat aproape toţi în campanie de imagine şi lovesc ba în Emil Boc, ba în Traian Băsescu: nici nu a plecat bine Cristian Preda în vacanţă după ce şi-a făcut liderul de partid cu ou şi cu oţet, că senatorul Radu F. Alexandru i-a reproşat preşedintelui că nu lasă PD-L să evolueze ca un partid de sine stătător şi că-i subminează autoritatea premierului Emil Boc.
Furios pe toată lumea, Traian Băsescu a declarat că, dacă ar fi condus el partidul, i-ar fi dat afară şi pe Cristian Preda, şi pe Sever Voinescu, şi pe Radu F. Alexandru, pentru că nu este firesc să-ţi câştigi notorietatea lovind în partid. Brutal spus, dar cu un sâmbure de adevăr, căci nu este greu să vedem în spatele tuturor ieşirilor în decor ale criticilor guvernului o campanie de imagine dusă pe cont propriu de politicieni incontestabil inteligenţi şi instruiţi, dar fără nicio realizare politică la activ – niciun proiect de lege, nicio iniţiativă –, care doresc să obţină rapid o poziţie proeminentă în partid. Poate că sunt mai buni decât cei care guvernează (poate că acest lucru nu este nici foarte greu), dar niciunul nu ne-a convins că are soluţii concrete la problemele ţării, doar că profită de dificultăţile guvernului şi partidului pentru a obţine o mediatizare maximă a propriilor lor persoane. Care este, de pildă, concepţia despre reformă a domnului Sever Voinescu sau a domnului Cristian Preda? Ce soluţii au ei pentru redresarea economiei? Nu cred că ştie cineva, deşi aceasta este problema cea mai arzătoare a României. Toată lumea ştie însă că dau cu pietre în Emil Boc, ceea ce este astăzi, de fapt, cea mai facilă reţetă pentru a deveni popular fără să propui nici o soluţie alternativă. Nu că nu ar exista astfel de soluţii sau că nu ar fi de dorit, doar că domnii în cauză nu le au.
Din păcate, conflictele politice din această vară fierbinte ca un cerc al infernului nu fac decât să demonstreze lipsa de substanţă, de idei şi de soluţii ale politicienilor din ambele tabere – a puterii şi a opoziţiei. Si unii, şi alţii şi-au demonstrat apetenţa pentru dispute sterile şi, până la urmă, lipsa de seriozitate: nişte băieţi mai mult sau mai puţin spălaţi care dau din coate ca să iasă în faţă şi pentru care ţara, cu problemele ei prozaice, este, de fapt, o altă planetă. //
