De același autor
E semn că acolo, în intimitatea organelor, o boală străveche, genetică, de Pristanda trecut prin miliţia ceauşistă, niciodată tratată până la capăt, continuă să roadă. Boala, aflăm din povestirile cafegiului Florescu, făcea ravagii încă din anii 80 când aveau loc reglări de conturi între miliţieni, cu împuşcături (nu uitaţi că era vremea lui Ceauşescu!), pentru controlul câte unei reţele de prostituţie. După 89, miliţia a fost „tratată“ doar cu numele de botez „poliţie“. Dar nu am aflat, de pildă, niciodată care a fost rolul miliţiei în revoluţia română, niciun ofiţer de Interne nu a fost deferit justiţiei, prin urmare nici pedepsit, deşi în acele zile miliţia a bătut, a arestat şi a împuşcat civili.
Niciodată nu s-a stabilit cum de în zilele de 13-15 iunie 1990, proaspăt botezata Poliţie Română, la acea dată, nu a putut opri valul de violenţe din Bucureşti, ba, mai mult, nu am aflat cum se făcea că minerii mergeau pe bulevardele Capitalei cu maşinile Ministerului de Interne şi cum poliţişti în uniformă îi conduceau pe vandali în punctele de atac. Niciodată nu am aflat exact ce joc periculos au făcut Internele în timpul mineriadei din 1999, cum a dezertat de la locul faptei generalul Gh. Lupu, şeful forţelor de ordine, dând de pământ cu uniforma (aşadar, apucătura nu e nouă), dar şi abandonându-şi subordonaţii care aveau să fie nu doar malatrataţi de mineri, dar şi umiliţi. Nu ni s-a explicat pe baza cărui fapt legal şefii Internelor afişau pe faţă, atunci (dar şi mai târziu), simpatia lor pentru un partid politic, Partidul România Mare, şi C.V. Tudor, care îndemna la răsturnarea ordinii constituţionale. Faţă de toate acestea, secretul cu vilele poliţiştilor, ridicate mai peste tot în ţară, din leafa prăpădită de la statul falit, nu mai merita desigur nici o explicaţie.
Când au înflorit interlopii, traficanţii, hoţii, infractorii, ni s-a vorbit de inhibiţie, vulnerabilitate, subfinanţare, dar şi de reformarea, europenizarea ş.c.l. Poliţiei Române. Ni s-au arătat drăgălăşenii cu agenţi de circulaţie oferind flori şoferiţelor de 8 Martie, beţivi şi chiar o judecătoare cherchelită ultragiind organul, câte un hoţ prins.
În interval ni se prezintă un metabolism în aparenţă aproape de normal, gata de Schengen. De partea cealaltă, dinspre percepţia cetăţeanului, reflexul de neîncredere, reticenţă, teamă, întrupat deseori în dispreţ şi luare peste picior faţă de poliţie şi poliţişti persistă. Şi cum să fie altfel, când boala Internelor face ca instituţia să fie un soi de Doctor Jekyll şi Mister Hyde? Doar în urmă cu un an, în timpul campaniei electorale prezidenţiale, asistam sideraţi (fără ca la acea oră să ştim ceva despre sinistrul Cătălin Voicu) la bătălia lui Vanghelie pentru controlul Ministerului de Interne şi al arhivei de la „Doi şun sfert“. Nu am văzut atunci niciun tehnician din poliţie care să iasă şi să apere independenţa instituţiei, care parcă stătea gata să suporte, pentru a câta oară? încă un viol politic de pe urma căruia se negocia câştigul.
Demilitarizată, dar politizată, baza poliţienească s-a „organizat“ şi şi-a făcut sindicat care s-a înscris în bătălia (democratică, nu-i aşa?) pentru drepturi salariale. Evident, însă, niciun cuvânt despre desfrâul ierarhic, despre legăturile cu interlopii, despre ochiul închis tactic la contrabandă, despre matrapazlâcurile care validează principiul „dacă nu curge, pică“. Şi din nou a venit ceasul unei răscoliri sulfuroase a organelor: mitingul lor recent a fost mai mult decât un miting pentru salarii şi cine a trăit tulburii ani de la începutul deceniului 90 a recunoscut îndată mirosul de praf de puşcă ce plutea deasupra acelei mulţimi de oameni în uniformă, care zbierau şi gesticulau obscen pe străzile oraşului. „Ieşi afară, javră ordinară!“, n-au ezitat să-i strige poliţiştii preşedintelui ţării. Nu însă şi lui Şoric, şeful unora dintre ei, şef care a fraternizat la lumina zilei cu un interlop căzut la „datorie“ şi pentru care ei, subalternii, scandau şi făceau liste de solidarizare. Iar Şoric nu e singurul. El, un om care avea la Revoluţie doar vreo 19–20 de ani, a ştiut să ia, până la topirea în peisajul miliţienesc, culoarea locului. În ultima vreme, adevărul despre Şoric a devenit adevărul despre Poliţia Română. Căruia i s-a adăugat adevărul despre mita de un milion de euro din parcajul Internelor. //
Taguri:
Ministerul de Interne, politie, militie, infractori, interlopi.
