De același autor
Un reformist temperat, un naționalist viguros, un politician rămas mereu la mijlocul drumului, Ioan Rus și-ar fi dorit să devină un Gerhard Schröder al României.
Fostul ministru de Interne a blocat România, înainte de a-și da demisia. Din cauza lui, Curtea Constituțională a amânat cu o lună validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea președintelui: la început, a spus că listele electorale conțin 18.219.592 de români, iar după ce USL și-a dat seama că la scrutin nu au venit suficienți votanți, Victor Ponta și Crin Antonescu l-au forțat pe Ioan Rus să le spună judecătorilor Curții Constituționale că numărul electorilor autohtoni este nesigur.
Ioan Rus și-a pierdut fotoliul de ministru din cauza nehotărârii sale, fiindcă a încercat în același timp să pună în aplicare reguli și să răspundă comenzilor venite de la Victor Ponta. Jocul dublu orchestrat de Rus a fost la suprafață, pentru a le arăta în mod voit părților că el este dirijorul, sau poate pur și simplu fostul ministru de Interne nu a fost instruit de la început să-l lase în offside pe Traian Băsescu. În plus, Ioan Rus are, se pare, față de președintele suspendat unele datorii morale, dintr-o perioadă nu foarte îndepărtată.
Odată cu blocajele provocate indirect de Ioan Rus prin amânarea dată de Curea Constituțională, premierul Victor Ponta a primit și câteva semnale externe: să demonstreze că vrea să respecte rezultatele referendumului. Traducerea acestor semnale pentru noii lideri de la București înseamnă, deocamdată, o remaniere, dar, în subsidiar, primul ministru și președintele interimar caută noi soluții pentru a scăpa de Traian Băsescu, indiferent cât de grave sunt atenționările pe care cei doi le-au primit pe canale diplomatice.
Ioan Rus nu a aderat întru totul la această ipoteză de lucru, dar nici nu a mai fost în 2012 ministrul sigur pe sine din perioada lui Adrian Năstase: atunci juca într-un teren perfect delimitat, acum însă peste tot pe unde a călcat a dat de pământuri mișcătoare. Relațiile excesiv de curtenitoare cu oficialii de la Bruxelles cu care era obișnuit din guvernarea Năstase au fost aruncate în aer de tânărul său șef, Victor Ponta, odată cu bunele conexiuni pe care Rus le avea în administrația de la Berlin. Ioan Rus nu a reușit să se adapteze noilor condiții impuse de premier, chiar dacă la început a fost alături de el, când a început scandalul cu plagiatul lucrării de doctorat.
Numirea sa în fruntea unui minister atât de complicat a creat valuri în interiorul PSD, fiindcă Ioan Rus a fost tras pe linie moartă în ultimii opt ani, atât din cauza problemelor de sănătate care i-au apărut în anul electoral 2004, cât și din pricină că artizanii jocurilor subterane din partid l-au boicotat permanent. La începutul anilor 2000 a înființat Grupul de la Cluj și a devenit liderul acestei fracțiuni din PSD, care milita pentru delimitarea partidului de Ion Iliescu și de aripa sa neocomunistă.
Autointitulați reformiști, membrii grupului de la Cluj l-au ajutat pe Mircea Geoană să preia puterea în PSD în 2005, dar acesta s-a debarasat destul de repede de ardeleni și de sfaturile lor. Apoi, odată cu preluarea guvernului de către Victor Ponta, grupul reformiștilor a fost adus în preajma puterii de socrul premierului, Ilie Sârbu, membru al acestei fracțiuni din PSD, constituită în vestul țării. Ioan Rus a revenit în actualitate pe calea ocolită a relațiilor amicale într-un moment mai dificil decât și-a imaginat.
Un reformist temperat, un naționalist viguros, un politician rămas mereu la mijlocul drumului, Ioan Rus și-ar fi dorit să devină un Gerhard Schröder al României, șef al socialiștilor după model european, cu posibilități mari de relaționare, inclusiv în țară, fiindcă prietenul lui cel mai bun este președintele PDL. //
