"A ucis speranta"

Serban Papacostea 24.02.2003

De același autor

Din decembrie 1989 pana astazi, Romania e teatrul unei inclestari dramatice intre formidabilul aparat politic si de constrangere constituit si consolidat timp de aproape jumatate de secol de regimul stalinist - cadrele fostului partid comunist si organele sale de represiune - si tara pe care a subjugat-o si care inca isi cauta iesirea din tragicul impas al totalitarismului.

Mostenitor al acestui capital de teroare, regimul instaurat in decembrie 1989 l-a intretinut cu grija, l-a reactivat puternic cand a fost nevoie, indeosebi prin formula "mineriadelor" - descinderi in forta ale minerilor bine incadrati de specialisti ai represiunii -, si prin vastul arsenal de metode elaborat si incercat in curs de decenii de politica statului totalitar. Drumul spre libertate si normalitate, spre regasirea identitatii nationale s-a aflat in continuare blocat.

Fireste, prabusirea comunismului la scara intregului continent european i-a silit si pe guvernantii din Romania sa se adapteze la conditiile schimbate dupa 1989, sa se conformeze macar aparent la regulile pluralismului si ale democratiei. Totul, insa, sub protectia din umbra a fortelor neocomunismului, cum a caracterizat Corneliu Coposu situatia rezultata din adaptarea vechilor structuri comuniste la realitatile modificate in urma dezagregarii imperiului sovietic si a regimurilor impuse de acesta in tarile satelite.

La sfarsitul regimului totalitar in Romania, ca si la inceputul sau, comunistii si-au identificat cu precizie adversarul principal in Partidul National Taranesc, reconstituit dupa decembrie 1989 sub denumirea de Partidul National Taranesc-Crestin si Democrat. Sub Iuliu Maniu, PNT a fost forta principala care s-a opus cu indarjire dictatului totalitar; sub Corneliu Coposu, PNTCD a deschis lupta pentru "eradicarea comunismului": una si aceeasi lupta de aparare, respectiv de restaurare a libertatii nationale impotriva fortei antinationale care a sugrumat-o timp de decenii.

Speranta a reinviat la sfarsitul anului 1996, cand fortele opozitiei fata de regimul neocomunist, in frunte cu PNTCD, au castigat alegerile. Calea reformelor parea acum deschisa si, odata cu infaptuirea lor, se intrevedea eliberarea reala a societatii romanesti.

Conditia esentiala pentru ca reformele sa fie indeplinite era insa inlaturarea cadrelor de conducere ale vechiului regim din pozitiile de comanda pe care le ocupau si al carui control le-a permis sa impiedice eficace innoirea mult asteptata. Desfacerea clestelui, ale carui brate de fier au continuat sa sugrume societatea romaneasca, era asadar absolut necesara pentru a debloca evolutia ei spre normalitate. In intampinarea acestui imperativ a venit declaratia de la Timisoara, care a preconizat suspendarea din functiile publice, un numar de ani, a celor care au fost implicati activ in regimul totalitar, mijloc de a deschide calea spre normalitate si, in acelasi timp, de a evita represaliile.

Cu surprindere si ingrijorare lesne de inteles au urmarit toti cei care erau in masura sa sesizeze insemnatatea acestei prevederi evolutia in sens invers a politicii romanesti dupa instaurarea la carma tarii, in 1996, a opozitiei coalizate. Evolutie care, departe de a netezi calea reformelor, a asigurat, sub emblema partidelor istorice, continuitatea regimului neocomunist, hegemonia in societatea romaneasca a structurilor mostenite de la regimul inlaturat in decembrie 1989. Surprins si dezamagit de aceasta evolutie, un tanar istoric a exclamat: "Cei care au guvernat tara intre 1990 si 1996 sunt neocomunistii, cei care le-au urmat in 1996 in frunte cu Emil Constantinescu sunt criptocomunistii".

La capatul mandatului sau, d-l Emil Constantinescu a sintetizat el insusi rezultatul principal al actiunii sale la carma tarii, cand, in auzul lumii intregi, s-a declarat infrant de "activisti si securisti", adica de cei in mainile carora a lasat cu buna stiinta pozitiile de comanda in aparatul de stat. Coniventa tainica sau incapacitate absoluta, culpa e la fel de grava, intrucat s-a soldat cu un esec total al efortului de desclestare a societatii romanesti. "A ucis speranta" - speranta eliberarii din stransoarea neocomunismului - a exprimat cat se poate de sintetic un publicist esenta actiunii d-lui Emil Constantinescu de-a lungul mandatului sau de patru ani. Cand, in primavara anului 1998, impreuna cu conducerea de atunci a PNTCD a inlaturat guvernul in functiune, angajat sub conducerea d-lui Victor Ciorbea in politica de aplicare a reformelor, presedintele tarii a dat lovitura de gratie partidului reconstituit de Corneliu Coposu si prin aceasta tarii insesi.

O mana de oameni de convingere incearca acum sa refaca din ruine partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si Corneliu Coposu, sa-i restituie sensul originar de forta de regenerare a tarii, in noua situatie dezvoltata dupa anul 2000.

O asemenea evolutie nelinisteste desigur fortele cele mai conservatoare mostenite din trecutul comunist. Infiltrarea si diversiunea, metode cu succes incercate inca de la inceputurile regimului comunist in 1945 si reactualizate dupa decembrie 1989, isi fac inevitabil reaparitia si in stadiul actual al evolutiei politice.

In anii rezistentei anticomuniste conduse de Iuliu Maniu, diversiunea a fost personificata de un Anton Alexandrescu, sef al unui PNT improvizat, incadrat in guvernul "de larga concentrare democratica", de fapt de vasta inselaciune la scara nationala, de sub conducerea dr. Petru Groza. Intrebarea este cui ii revine in aceasta noua etapa rolul asumat in 1945 de Anton Alexandrescu?

Puternica personalitate care a fost Alexandru Ioan Cuza a spus: "Ca domnitor sau ca ostas, imi voi sluji in orice imprejurare tara". Daca intr-adevar d-l Emil Constantinescu e manat de dorinta de a sluji tara, are acum prilejul sa o faca, oferind, "ca ostas", experienta si legaturile sale fortei care a pus bazele reconstituirii PNTCD. Ar fi un act reparator si in acelasi timp o piedica in calea tentativelor de a organiza forte concurente izvorate din laboratorul de diversiuni al neocomunismului.

Altminteri, la capatul noii sale traiectorii, vom afla iarasi ca a fost infrant de "activisti si securisti". Un vechi proverb arab spune: "Daca te insala cineva o data, e vina lui; daca te insala a doua oara, e vina ta".

E de nadajduit ca poporul roman nu se va face vinovat fata de sine insusi si de viitorul tarii, acordand incredere din nou celui care "a ucis speranta".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22