De același autor
A plătit V.V.Ponta?
Unul dintre cele mai recente merite ale societății românești este acela că nu s-a lăsat mințită de V.V.Ponta. Sau, mai bine spus, după ce a fost mințită o dată, în 2012, nu s-a mai lăsat mințită a doua oară, în 2014. E drept, și V.V.Ponta a mințit gros, violent, arogant – era greu să-l mai crezi. Dar asta nu alterează în nici un fel meritul societății românești, care a înțeles că, după i-a dat totul (peste 60% în 2012), acum trebuia să-l oprească în avîntul său spre faraonism. După ce a eșuat în proiectul său prezidențial, însă, omul a început să joace o altă piesă ipocrită: e spășit, își cere scuze, îl respectă pe Iohannis, luptă cu corupția, remaniază, îi iubește pe românii din diaspora, spune tuturor că și-a plătit păcatele, deși rămîne neclar cum anume. Arogant în continuare, V.V.Ponta crede că ratarea celui mai înalt fotoliu în stat e o plată. Serios? Omul e prim-ministru, șef de mare partid, are la degetul mic o solidă majoritate parlamentară, e pe mai departe slujit abject de propagandiști răi ca niște dobermani și de intelectuali mieroși ca niște șerpi. Arată el a om care a plătit pentru păcatele lui?
De fapt, V.V.Ponta nu a pierdut nimic din ce avea. A pierdut ceva ce vroia să aibă și nu a mai putut avea, dar asta nu e plată. În toată lumea asta, plata înseamnă că înstrăinarea a ceva ce ai deja. De pildă, un președinte de țară poate plăti cu pierderea președinției. Dar un prim-ministru nu poate plăti cu pierderea președinției. V.V.Ponta ar plăti, politic, dacă nu ar mai fi prim-ministru sau dacă nu ar mai fi șeful pesedeilor. Să ne imaginăm că eu sau dumneavoastră am fi greșit ceva și ar trebui să plătim. De pildă, ne-am mișcat neglijent într-un magazin și am spart o vitrină. O putem plăti spunînd ”aș fi vrut să cumpăr ceva de dumneavoastră din magazin, îmi cer scuze că v-am spart vitrina, nu mai cumpăr și așa plătesc ce am făcut”? Pe cît de absurdă ar fi această replică, pe atît de absurdă este pretenția lui V.V.Ponta că a plătit nefiind președintele României, deși nu a fost niciodată președintele României. Și Elena Udrea ar putea invoca ratarea președinției ca o plată pentru păcatele ei, care or fi ele, la fel și Tăriceanu, Macovei sau Brânză. Dacă acceptăm asta, și eu și dumneavoastră putem invoca de acum înainte că am plătit păcatele noastre pentru că nu sîntem președinți ai României. Eșecul prezidențial te spală de orice, în mintea lui Ponta. Neîmplinirea unui vis, totuși, nu e o plată – o plată este pierderea unui ceva pe care îl ai. Eu sînt prea subiectiv ca să pot spune dacă V.V.Ponta a păcătuit sau nu, căci i-am fost tot timpul adversar politic, dar sînt suficient de obiectiv să pot spune că nu a plătit nimic. Din căte știu, nici măcar vacanțele, dar asta e o altă discuție. Poate, de acum înainte, va plăti. În orice caz, văd că noua temă a propagandei pontiste este aceea de a ne convinge că Ponta a plătit, săracul, că n-a ajuns președinte, dar a rămas prim-ministru. Da, amară plată!
Buna credință – răspunsul ironic dat unei minciuni
Cel mai recent act al acestei farse, pe care Ponta o joacă fără să clipească, a fost scrisoarea către Rectorul Universității București, prin care reununță la doctorat. Și, constat, asta pare să-i meargă. Mulți oameni par impresionați de acest gest. Eu, rîd. Îl știu suficient de bine pe V.V.Ponta ca să nu mă las păcălit. Dar, în fine, resursele de bună credință ale societății noastre, uneori ascunse, alteori vizibile, uneori reduse, alteori infinite, par a se mobiliza acum în favoarea lui. Nu zic întîmplător bună-credință. Mie mi se pare că fraza cheie în scrisoarea pe care V.V.Ponta o scrie Rectorului este: ”Nu am făcut acest lucru (renunțarea la doctorat – n.m.) pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.” Și, simetric, Universitatea București îi răspunde: ”Am apreciat sinceritatea tonului din scrisoarea dumneavoastră şi buna-credinţă cu care, acum, luaţi în considerare demersul Universităţii din Bucureşti şi decizia Comisiei de Etică din 2012”. Vă amintiți, este vorba despre comisia care l-a declarat pe V.V.Ponta plagiator și a propus Ministerului retragerea titlului de doctor. Decizie pe care Ponta nu a recunoscut-o, afirmînd că nu comisia de etică a Universității are dreptul să se propunțe, ci o comisie de la Minister, pe care a abuzat-o în cel mai stalinist chip, tăindu-i lumina și schimbîndu-i rapid componența. Ironia mușcătoare a Universității mi se pare evidentă și bine venită. Ponta zice că a fost de bună credință cînd a plagiat și a explicat, Universitatea zice că apreciază buna credință a lui Ponta de acum, cînd ia în considerare decizia de plagiat a Comisiei de Etică. În orice caz, în ambele fraze, reperul este ”buna credință”.
În drept, buna credință este un concept extrem de important. Îl găsim operînd, practic, în toate ramurile dreptului, de la dreptul civil la dreptul penal, de la dreptul substanțial la dreptul procedural, de la dreptul intern la cel internațional, pentru că evaluarea juridică a acțiunilor omenești este foarte apropiată de morală, iar buna credință este unul dintre acele concepte ”punte” între drept și etică. Este, dacă vreți, instrumentul juridic pus la îndemîna judecătorului pentru a apăra oamenii onești de formalismul excesiv al dreptului pe care îl pot specula cei neonești. Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este protejarea, în orice situație, a bunei credințe. S-au scris cărți întregi și s-au făcut zeci de doctorate (pe bune!) despre buna credință – ele pot fi oricînd citite la Facultatea de Drept. Ideea fundamentală a bunei credințe este că o poate invoca util în apărarea sa doar cel care a acționat firesc și moral, în baza lucrurilor pe care le știa. În mare, buna credință din drept echivalează cu sinceritatea din morală. Un exemplu simplisim, de școală, despre felul în care operează buna credință: Știu că X e proprietarul unui bun cînd îl cumpăr. După ce îl cumpăr, aflu că, de fapt, X nu era proprietar, așa cum eu am crezut, ci Y, care mi-l cere înapoi. Legea mă protejează pe mine, în sensul că bunul rămîne la mine, dar și pe Y, în sensul că X îi datorează valoarea bunului și alte eventuale despăgubiri. Dacă, însă, aveam cea mai mică bănuială că bunul nu este al lui X și totuși l-am cumpărat, nu mai puteam invoca buna credință și legea nu mă mai proteja, așa că trebuia să restitui bunul lui Y. Acuma, să ne amintim scandalul plagiatului. Să ne amintim atitudinea lui Ponta în legătură cu acest episod, să ne amintim interviurile sale de la Antena 3 ori de la RTV, dar și interviurile sale din presa străină. Să ne amintim abuzurile miniștrilor educației Pop și Andronescu în legătură cu acest subiect. Teza lui Ponta era că doctoratul său este foarte corect și că totul este o invenție a lui Băsescu. Sigur că Ponta știa bine ce făcuse. Nu a fost singura dată, după cum s-a dovedit ulterior. Unde e buna credință?
Propunere de doctorat
Felul în care primul-ministru manevrează chestiunea bunei credințe și chestiunea plății dovedește că Ponta cel de azi este exact același cu Ponta cel de ieri. Habar n-am cum va fi Ponta cel de mîine. Poate că un episod doctroal i-ar prinde bine, în condițiile anunțate de el – adică face doctoratul cînd se lasă de politică. Și dacă tot s-a hotărît să facă un doctorat pe bune, ar fi bine să ia în considerare oferta Alinei Mungiu (care s-a oferit să-i conducă ea doctoratul, că impecabilul e băiat deștept și poate!). Să facă sub conducerea ei o teză despre buna credință. Sau despre plată. Nu vă grăbiți să vă amuzați. Ar fi o teză de mare succes, sînt sigur. Aș plăti cu bună credință prețul cărții care va rezulta din acest doctorat.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2021/05/gaza-1.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2020/11/trump.jpg)
Comentarii 13
Andrei - 12-19-2014
Ca VVP e un sofist (mai mult pueril si obraznic decit sofisticat) stiam de mult. Nu era cazul sa i se dovedeasca lipsa de logica cu sofisme de sens contrar. In loc de â€as fi vrut sa cumpar ceva de la dumneavoastra din magazin, imi cer scuze ca v-am spart vitrina, nu mai cumpar si asa platesc ce am facutâ€, corect ar fi fost â€n-as fi vrut sa cumpar nimic de la dumneavoastra din magazin, imi cer scuze ca v-am spart vitrina, acum voi cumpara citeva gogosi si, savurandu-le, platesc ce am facutâ€.
RăspundeLiviu din Timisoara - 12-19-2014
Ia sa priviti si spre ticalosia apropiatilor PDL care furau cu MILIOANELE DE EURO... Doar Voiculescu a prejudiciat ?
RăspundeAnca - 12-18-2014
Dle S.Voinescu, prea multe cuvinte/argumente risipite pt. demonstra ca un Nimic e egal cu zero! Pe cei mai multi dintre noi,(cel puțin dintre cititorii "22"), ne-a convins el insusi, "cu materialul clientului", oferit din abundenta de-atatia ani. Sper doar s-o convingeti pe A.M.Pippidi de perspectiva politica a viitorului sau doctorand!...Ar fi "onest si de buna credinta" din partea ei dupa cata energie si know-how in materie de PR a investit in noua stanga stimulata cu atata dezinteresata responsabilitate civica!..:)) P.S.: ma raliez opiniei lui @Felix ref. la tema "religie".
RăspundeConstantin Chitu - 12-18-2014
Dl M. Constantin ridica o problema de etica si de virtute. D-sa spune ca omul modern se intereseaza prea putin de politica, de treburile publice. Asta cam asa si e. Dar nici spatiul public nu mai e un spatiu public. Spatiul public - si cel politic in mod special - este invadat tot de cazuri particulare. Particularul a cucerit si ultima ramasita de spatiu public. Chestiunea se pune acum in ce masura omul de azi -"omul nou", burghezul - mai este si cetatean. Mai ramane loc, printre obsesiile lui ce tin exclusiv de particular, si pentru o leaca de virtute cetateneasca ? Si daca da, atunci cum ? Niciodata binele public nu e creat solidaritate intre oameni. Prin "bine public" fiecare intelege ce vrea sau ce are interesul sa inteleaga. Jinduind deci sa ajunga la un "bine public", comunitatea etnica si politica (natiunea) este mai slaba, nu mai puternica. Slabiciunea ei sta in diversitatea ei, in lipsa ei de unitate. Democratia inseamna diversitate, iar diversitatea inseamna instaurarea principiului dezordinii prin anarhizarea ideilor. Cum cel mai adesea omul face priza foarte solida cu propriile idei, devenind sclavul ideilor sale,orice contraziecere a ideilor lui inseamna si un atac la propria-i persoana. Mi-e mai frica de cetateanul care crede in ceva la modul fanatic, decat de particularul care-si vede de-ale lui. Macar particularul este si neutru si inofensiv. El gandeste cam asa: lasa-ma, dle, cu politica dumitale, eu am treburile mele! In cazul cetatenului insa, care are idei (si care-s mai mult prejudecati decat idei) ferme in privinta binelui public, exista riscul ca, dintr-o fanatizare a ideilor, acestia sa fie mai dezbinati ca cetateni decat ca particulari. Binele pentru unii inseamna de multe ori rau pentru alti. Sa va dau un exemplu proaspat. Alegerea lui Johannis inseamna tot un fel de bine, dar pentru diaspora, dar asta mai inseamna si un rau pentru cei care nu fac parte din diaspora. Pentru ce-au votat cei ce l-au ales pe Johannis ? Pentru locuri de munca, nu ? Dar ce inseamna locuri de munca in opinia acestuia ? Locuri de munca in strainatate, la asta se refera oferta lui Johannis. Mai departe. Ce inseamna locuri de munca in strainatate ? Inseamna integrarea in asa-numitul "spatiu Schengen". Si cum, in ce conditii deci, intram in acest "spatiu" . Facand compromisuri politice si economice in fata celor care ne accepta in "spatiul" lor, dar compromisuri facute in detrimentul Romaniei si perceptibile doar pe termen lung. Dar pe Ponta cine l-a votat ? Masa imensa de pensionari, cu interese diferite (si contradictorii) in raport cu diaspora. Iata deci un conflict de opinii - si de perceptie a binelui public - intre cei ce l-au votat pe unul sau pe altul. Unul face jocul diasporei, celalalt face jocul pensionarilor. Intrebare e: Care-i interesul Romaniei intre aceste doua jocuri politice meschine ?
RăspundeFelix - 12-18-2014
D-le Voinescu, e perfect adevarat ce spuneti despre Ponta. Ma intreb insa daca nu cumva Ponta et co sunt o non-tema; demonstram inca si inca odata ca Ponta minte inca si inca odata. Felicitari pentru articolele din evz despre predarea religiei in scoala; relatia regilie-scoala ESTE o tema reala de mii de ani si va fi o tema reala cat va dura umanitatea.
Răspundenica filoftia - 12-18-2014
Domnule Voinescu,mi-a placut comentariul dv.Si mi-am amintit ca prin 2005cand scriati la Cotidianul ii considerati pe V. Ponta si Adrian Severin SPERANTE in politica romaneasca.Hi! Hi!. F.Nica.
Răspundevictor - 12-18-2014
Mai oameni buni, voi chiar nu intelegeti ca in vara lui 2012 doar o parte din cei 7.4 mil de oameni erau simpatizantii lui Ponta? Ceilalti erau cetateni care nu mai suportau sa fie mintiti de Basescu. E clar ca in paginile revistei 22 nu se percep asa lucrurile, dar hai sa incercam sa interpretam rezultatele dpdv statistic si sociologic. Sine ira et studio.
RăspundeConstantin Chitu - 12-18-2014
Domnule, nu vei gasi decar rareori un om politic de buna credinta. Cel mai adesea, cinstea si buna credinta sunt lucruri incompatibile cu calitatea de om politic. Omul politic este un om rational, nu unul moral, nu unul pasional, nu unul patetic. Omul politic minte si/sau spune adevarul daca trebuie sa minta sau daca trebuie sa spuna adevarul. Adevarul politic nu inseamna si adevarul pur si simplu. Adevarul inteles in particular e una, adevarul politic e alta. Adevarurile la un anumit nivel (superior) inseamna contrariul a ceea ce inseamna acelasi adevar la un nivel inferior de intelegere si interpretare a faptelor. Adevarul insa este mai intotdeauna o plasmuire a mintii noastre. Adevarul nu vine din afara noastra, ci din interiorul nostru; cum foarte bine sesizau sofistii din perioada premergatoare lui Socrate. Daca noi mosim idei, atunci acele idei se pot numi si adevaruri; daca ne place sa zicem asa. In fond, oricare dintre noi a mintit cel putin o data in viata. Si chiar daca am mintit prin omisiune, tot minciuna se numeste. Daca eu vad sotul unei cunostinte in pat cu alta, si daca sunt un om cinstit, consecvent in sinceritatea mea, atunci eu musai trebuie sa fac cunoscut acest lucru sotie lui, nu ? Ceea ce reprosati d-voastara aici, mancand o paine jurnalistica de pe urma sagetilor pe care le aruncati peste capul lui Ponta, este ca el a mintit atunci cand a plagiat in teza lui de doctorat. Va asigur ca teza de doctorat nu si-a facut-o el singur, asa cum crede lumea ca se face. I-a facut-o altcineva. Ei bine, acel altcineva fie nu i-a spus lui Ponta ca a cules roadele gandirii si muncii altuia - a celui care a fost plagiat -, fie ca a sperat ca acest lucru nu se va afla. Eu nu-l disculp pe Ponta, insa faptul ca in teza lui de doctorat a aparut plagiatul, nu inseamna, neaparat si obligatoriu, ca el a fost de rea credinta. Prin asta eu nu dovedesc reaua lui credinta. E foarte probabil ca el sa nu fi stiut ca cel care i-a redactat teza de doctorat s-a folosit de un plagiat. D-voastra vreti, de buna seama, sa-l discreditati ca om politic, folosindu-va de acest plagiat. Luati un caz particular (si care e doar probabil), prin care e banuit de rea credinta, pentru a-l caracteriza pe Ponta la modul cel mai general posibil. Numai ca un caz particular nu inseamna si nota dominanta a generalului, a omului Ponta in general. Orice om poate sa minta o singura data si sa nu o mai faca dupa aceea, dupa cum poata sa spuna o singura data adevarul si apoi sa minta la infinit si cu nerusinare. Un escroc stie ca trebuie sa spuna adevarul la inceput, pana-ti castiga increderea, si apoi, cand te astepti mai putin, sa te minta. Ce vreau eu sa spun e ca un caz particular nu este caracteristic pentru restul cazurilor. Dupa cum nici cazul general nu este o baza solida in a crede omul care nu a mintit pana atunci nu o va face o singura data; si poate tocmai cand te astepti mai putin s-o faca. Daca Ponta nu e presedinte azi, va asigur ca nu din cauza plagiatului se i
RăspundeMihai - 12-18-2014
Nesimțirea si abuzurile lui VVP si ale celor mai multi politicieni sunt validate de o parte destul de consistenta a poporului. Cu durere trebuie sa recunoastem ca avem grave probleme de etica si morala. Nu este întâmplător ca nu suntem bine primiti cam pe niciunde, din Noua Zelanda pana in Norvegia. Si nu e vorba doar de tzigani, vorbim de romanasii noștri puri care întrupează multe din însușirile premierului: smechereala, descurcăreala, mitocănia, neseriozitatea, lipsa de consistenta, aroganta, samd. Oare toate acestea nu le regăsim si noi, mai mult sau mai putin? Si atunci ne miram ca unul dintre noi ne conduce? E drept, cu toată ipocrizia noastra - iată, o alta calitate- cateodata ne revoltam împotriva firii noastre si ne alegem cate un neamț, cu speranță ca poate ne scăpa de noi.
RăspundeM. Constantin - 12-18-2014
In drept ca si in fapt bunacredinta este un concept deosebit de important. Adevar graiti! Nicaieri mai intens si indelung violat ca pe meleagurile mioritice. Cetateanul simplu -prea obosit de viata ori numai comod- nu gaseste cu cale sa-si sacrifice trei ore saptamanal pe altarul politic. Isi imagineaza, in pofida acestui fapt, ca democratia deambuleaza liber si spontan in directia buna. Cetateanul special -multilateral dezvoltat, proaspat si gata de actiune oriunde/oricand- gaseste timp si pentru meserie si pentru politica si pentru afaceri si pentru familie si pentru distractie. Pentru orice vrea bunacredinta lui. Visul drag omului care jongleaza cu conceptele deraiaza in cosmarul natiunii cand se intampla ca bunacredinta sa fie profesionist invocata in spatiul public si calcata in picioare in privat. Iar cand propagandistii rai ca niste dobermani si intelectualii mierosi ca niste serpi, cum ziceti, fac scoala de ce ar trebui sa ne dea optimismul afara din casa?
RăspundeLiviu din Timisoara - 12-17-2014
Caracterul lui Ponta este un subiect cunoscut. Dar, pe langa el ... ZECILE DE MILIOANE DE EURO care circula ca spagi ...stimate domnule Sever Voinescu, sunt ca o nava cargo care intra necontrolat intr-un port plin de ambarcatiuni. Uitati-va bine ! Bunuri in valoare de ZECI DE MILIOANE DE EURO ... manevrate de slujbasi ai statului ... cam cate spitale, cate scoli si ce salarii minime ar putea oferi ?
RăspundeElena - 12-17-2014
Va asigur ca Ponta de maine va fi ca si cel de azi si ca si cel de ieri . Mitomania netratata probabil ca se accentueaza . Nu stiu , dar justificarile fariseice , pseudofavorabile abunda si in ziua de azi !E bine ca ati detaliat notiuni ,pe care multa lume le confunda sau nu le dau importanta cuvenita !
Răspundevalexandru - 12-17-2014
nesimtirea lui Ponta se datoreaza impartialitatii prost practicate de mass media in opiniile despre raporturile Basescu -Ponta.
Răspunde